În timp ce alte țări arabe au stabilit legături cu Israel, Irakul a interzis prin lege normalizarea relațiilor cu statul evreu

Data actualizării: Data publicării:
irak
Susținătorii clericului irakian șiit Muqtada al-Sadr sărbătoresc adoptarea legii care criminalizează normalizarea legăturilor cu Israelul. Foto: Profimedia Images

Parlamentul irakian a aprobat joi o lege care va interzice normalizarea relaţiilor cu Israelul, într-o perioadă în care mai multe ţări arabe au stabilit legături oficiale cu statul evreu, transmite Reuters.

Parlamentul nu a reuşit să se pună de acord pe nicio altă problemă, inclusiv alegerea unui nou preşedinte şi formarea guvernului, prelungind impasul politic în care se află societatea irakiană.

Irakul nu a recunoscut niciodată statul Israel de la înfiinţarea sa în 1948, iar cetăţenii şi companiile irakiene nu pot vizita Israelul, dar noua lege merge mai departe, în special prin incriminarea oricăror încercări de normalizare a relaţiilor cu Israelul.

Legea a fost propusă de influentul cleric şiit Moqtada al-Sadr al cărui partid, care se opune unor relaţii strânse cu Statele Unite şi Israel, a câştigat mai multe locuri în parlament la alegerile din octombrie 2021, conform Agerpres.

„Aprobarea legii nu este doar o victorie pentru poporul irakian, ci şi pentru eroii din Palestina şi pentru Hezbollah din Liban", a declarat deputatul şiit Hassan Salim, care reprezintă miliţia Asaib Ahl al-Haq, susţinută de Iran.

Parlamentarii din partidul clericului şiit al-Sadr au spus că au propus legea pentru a stopa acuzaţiile partidelor rivale susţinute de Iran, conform cărora al-Sadr face coaliţii cu suniţi şi kurzi care ar putea avea legături secrete cu Israelul.

Unele state din Golf, inclusiv Emiratele Arabe Unite şi Bahrain, cultivă relaţii cu Israelul pe fondul preocupărilor comune legate de ameninţarea pe care Iranul o poate reprezenta pentru regiune.

Arabia Saudită, un aliat apropiat al SUA, a pus drept condiţie pentru orice eventuală normalizare a relaţiilor cu Israelul luarea în considerare a aspiraţiei creării unui stat pentru palestinieni pe teritoriul capturat de Israel în urma războiului din 1967.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...