În ziua în care Rutte vine în România, ambasadorul Olandei spune că nu merităm să intrăm încă în Schengen

Data actualizării: Data publicării:
Schengen writing on airport arrivals
Foto: Getty Images

Ambasadorul Olandei la București a precizat pentru Europa Liberă că în acest moment țara pe care o reprezintă nu are informații din care să reiasă un răspuns de acceptare a aderării României în spațiul Schengen.

Europa Liberă l-a întrebat pe Roelof van Ees, ambasadorul în România al Țărilor de Jos, dacă Olanda este de acord în acest moment ca România să fie printre statele membre ale spațiului Schengen.

Poziția olandeză cu privire la extinderea Schengen este simplă: atunci când cerințele sunt îndeplinite, aderarea este posibilă. Pentru a putea evalua acest lucru, avem nevoie de informații actualizate din partea Comisiei Europene cu privire la toate domeniile relevante pentru deciziile politice privind aderarea la Schengen”, a transmis ambasadorul olandez.

Potrivit acestuia, decizia Olandei va ține cont, pe lângă gradul de securizare a frontierelor, și de progresele Bucureștiului în domeniul Justiției și al statului de drept din România.

Ambasadorul a mai adăugat că România trebuie să respecte normele care se referă „atât la implementarea acquis-ului Schengen, cât și la statul de drept (MCV)”.

„Când aceste informații sunt disponibile, trebuie să cântărim acele informații, și la nivel politic. Acest lucru necesită timp”, se mai precizează în răspunsul primit de la Ambasada Olandei.

Roelof van Ees a precizat că o eventuală decizie de aprobare a Olandei pentru aderarea României trebuie să fie acceptată și de parlamentul din Haga, orașul în care sunt sediile instituțiilor guvernamentale și legislative din Țările de Jos.

„Guvernul olandez va solicita aprobarea prealabilă a parlamentului olandez cu privire la o decizie privind aderarea la Schengen”, a răspuns clar Roelof van Ees.

Premierul Olandei, Mark Rutte, este miercuri în România și se va întâlni cu militarii țării sale trimiși în baza de la Cincu. El va fi însoțit la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” de președintele Klaus Iohannis și premierul Nicolae Ciucă. Cei trei oficiali vor avea o întrevedere oficială, după care se vor întâlni cu militarii din România, Olanda, Belgia și Franța dislocați la Cincu.

Vizita premierului olandez vine cu două luni înainte de un vot decisiv în Consiliul UE pentru o eventuală aderare a României la Spațiul Schengen.

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita