Încălzirea globală schimbă curenții oceanici din Atlantic. Lumea se va confrunta cu schimbări drastice ale vremii

Data publicării:
Imagine sugestivă cu gheață polară topindu-se Groenlanda, teritoriu insular în nordul Oceanului Atlantic
Imagine sugestivă cu gheață polară topindu-se Groenlanda, teritoriu insular în nordul Oceanului Atlantic. Sursă foto: Profimedia Images

Emisiile de gaze cu efect de seră care sunt propagate în aer și încălzesc atmosfera riscă să destabilizeze sistemul actual al curenților oceanici. Sistemul actual al curenților Oceanului Atlantic, care reprezintă un motor al climatului din emisfera nordică, ar putea fi slăbit într-o asemenea măsură încât să conducă în curând la mari schimbări ale vremii în lume, potrivit unui studiu citat de NBC News

Circulația Meridiană de Răsturnare a Atlanticului (AMOC) este componenta integrată zonal a curenților de suprafață și adâncimi care transportă apă caldă de la tropice spre nord în Atlanticul de Nord.

Pe măsură ce atmosfera se încălzește din cauza emisiilor crescute de gaze cu efect de seră, fundul oceanului începe să înmagazineze tot mai multă căldură. În aceste condiții, o eventuală destabilizare profundă a sistemului curenților oceanului ar putea avea consecințe grave pentru sistemele meteorologice mondiale.

Modelele climatice au arătat că AMOC a ajuns la cel mai slab nivel din ultimii 1.000 de ani. Cu toate acestea, studiul nu a putut preciza dacă slăbirea se datorează unei modificări a circulației curenților sau este legată de pierderea stabilității fluxului.

Citește și: Criza încălzirii globale: Semnele vitale ale Planetei au ajuns deja într-un punct fără întoarcere

Pierderea nivelului de stabilitate al curenților oceanici 

„Pierderea stabilității dinamice ar implica faptul că AMOC și-a atins pragul critic, dincolo de care ar putea avea loc o tranziție substanțială și, în practică, probabil ireversibilă către modul slab de funcționare”, a declarat Niklas Boers, unul dintre autorii studiului. 

oceanul atlantic
Imagine grafică simplificată cu sistemul AMOC. Sursă foto: Profimedia Images

Prin analizarea modelelor de temperatură și salinitate a suprafeței mării din Oceanul Atlantic, studiul publicat prima dată în jurnalul academic Nature Climate Change a evidențiat că slăbirea circulației curenților din secolul trecut are cel mai probabil legătură cu o pierdere a stabilității sistemului.

Citește și: „Cod roșu pentru umanitate”. Raport ONU: Omenirea va trece prin evenimente meteo extreme fără precedent

Constatările susțin evaluarea conform căreia declinul AMOC nu reprezintă doar o fluctuație sau un răspuns direct la temperaturile în creștere, ci înseamnă probabil și apropierea unui prag critic dincolo de care sistemul de circulație al curenților oceanici s-ar putea să nu mai funcționeze sau să funcționeze într-un mod care va conduce la fenomene meteo extreme”, a mai declarat Niklas Boers, care este și cercetător în cadrul Institutului Potsdam pentru Cercetarea Impactului Climatic din Germania.

Dacă AMOC nu ar mai funcționa corespunzător, emisfera nordică ar începe să se răcească într-un ritm alert și intens, nivelul mării în Atlantic ar crește, cantitatea globală de de precipitații ar începe să scadă în Europa și America de Nord, iar musonii și-ar putea schimba cursul, conform serviciului de meteorologie din Marea Britanie. 

Alte modele climatice, mult mai optimiste, au prevăzut că este puțin probabil ca AMOC să își slăbească ritum înainte de 2100, însă acest lucru se va întâmpla în secolul următor. 

Citește și: 
Știința trebuie să-și îmbunătățească predicțiile climatice. Incendiile din America și inundațiile din Europa nu au putut fi anticipate

Editor : Marco Badea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Se poate ieși la pensie militară după doar 15 ani de muncă? Ce prevede legea actuală
Digi FM
De ce a murit Marius Keșeri, toboșarul trupei Direcția 5. Impresara lui a rupt tăcerea: „Boala îl schimbase...
Pro FM
Sora lui Dolly Parton, mesaj alarmant despre starea de sănătate a celebrei cântărețe: „Are nevoie de...
Film Now
Dick Van Dyke, glumă macabră despre ziua lui de naștere, care se apropie: „Ar fi amuzant!” Va împlini 100 de...
Adevarul
Un episcop a fost demascat că are 17 „amante secrete”. Cui a trimis din greșeală fotografii compromițătoare
Newsweek
La ce oră poți merge vineri la bancomat să încasezi pensia? Care pensionari iau 2.800 lei în plus?
Digi FM
Care e numele real al lui Bruno Mars, artistul cu 16 premii Grammy și opt recorduri Guinness
Digi World
A fost identificat "declanșatorul ascuns" al bolii Parkinson. "Acul din carul cu fân" a devenit vizibil...
Digi Animal World
Gestul inedit făcut de o femeie care a descoperit că o cățelușă din vecini o vizitează în fiecare zi: „Sunt...
Film Now
George Clooney recunoaște că a consumat droguri: "Nu au fost niciodată o problemă pentru mine"
UTV
Andreea Ibacka, mărturisiri după accidentul de motocicletă: „Credeam inițial că n-o să-mi mai văd copiii”