Video Incendiile devastatoare au distrus 3% din pădurile Siriei. Damascul a cerut ajutorul UE pentru a opri focarele

Data actualizării: Data publicării:
incendiu siria
Echipaje de pompieri din Iordania, Turcia şi Liban s-au alăturat deja omologilor lor sirieni. Sursa foto: Profimedia Images

Autorităţile siriene au solicitat marţi ajutorul Uniunii Europene (UE) pentru combaterea incendiilor forestiere din provincia costieră Latakia. Incendiile, care au izbucnit în urmă cu şase zile, au distrus deja aproximativ 100 de kilometri pătraţi de zone împădurite, conform Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU).

„Am solicitat ajutorul UE pentru combaterea incendiilor", a declarat ministrul sirian pentru Situaţii de urgenţă şi dezastre, Raed al-Saleh, citat de media de stat, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Avioane trimise de Cipru sunt aşteptate marţi pentru a ajuta la stingerea incendiilor, a adăugat oficialul.

Echipaje de pompieri din Iordania, Turcia şi Liban s-au alăturat deja omologilor lor sirieni, care se confruntă cu condiţii deosebit de dificile - temperaturi ridicate, vânturi puternice, teren montan abrupt şi prezenţa minelor, în această ţară afectată de război.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Potrivit ministrului Saleh, "condiţiile meteorologice contribuie în mare măsură la propagarea incendiilor".

„Vânturile puternice au răspândit peste noapte incendiile până la Ghassaniyeh, un sat din regiunea Latakia", unde salvatorii au reuşit să evacueze femeile şi copiii şi să stingă flăcările cu ajutorul locuitorilor, a spus Saleh.

Incendiile „au redus la cenuşă aproximativ 100 de kilometri pătraţi de pădure şi terenuri agricole, reprezentând peste 3% din suprafaţa totală a pădurilor din Siria", a declarat pentru AFP Biroul ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA) în Siria.

Potrivit acestei surse, aproximativ 5.000 de persoane au fost afectate de incendiile din regiunea Latakia, unde mai multe oraşe au fost evacuate.

Incendiile nu au provocat victime.

La aproape şapte luni de la înlăturarea preşedintelui Bashar al-Assad, Siria rămâne profund afectată de peste un deceniu de război, care i-a devastat economia şi infrastructura.

În timp ce schimbările climatice amplifică frecvenţa şi intensitatea secetelor şi a incendiilor în întreaga lume, Siria a fost afectată, de asemenea, de valuri de caniculă şi de cantităţi reduse de precipitaţii.

În iunie, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) a declarat pentru AFP că Siria "nu a mai cunoscut niciodată în ultimii 60 de ani condiţii meteorologice atât de nefavorabile".

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mihaela Rădulescu, gest suprem pentru Felix, la priveghi! Ţi se rupe inima, ce a făcut pentru cel pe care l-a...
Digi FM
FOTO cu dezastrul făcut de inundații în Suceava. Oamenii au rămas fără un acoperiș deasupra capului
Pro FM
Logodnica lui Mick Jagger, imagini rare cu artistul care tocmai a împlinit 82 de ani. Fanii: „Să prețuiți...
Film Now
Helen Mirren, la 80 de ani: „Îmbătrânesc cu bucurie, nu cu grație. Cui îi pasă de grație?”. Sfaturile vedetei...
Adevarul
Octogenialul! Mircea Lucescu a suportat o sărăcie lucie în Apărătorii Patriei: „Mergeam la școală desculț”
Newsweek
Casa de Pensii anunță cum vor plăti pensionarii CASS și impozit la pensie din 1 august DOCUMENT
Digi FM
Messi, moment adorabil după ce a fost surprins de „kiss cam” la concertul Coldplay. Chris Martin le-a cântat...
Digi World
Un nou trend japonez de fitness promite să adauge până la 7 ani în plus speranței de viață. Poate fi o...
Digi Animal World
Un motan din Noua Zeelandă face ravagii în cartier. Felina și-a făcut un obicei din a fura hainele vecinilor
Film Now
Dennis Quaid, după trei divorțuri și mariajul cu Meg Ryan: „Viața e un paradis lângă ea!” Femeia care l-a...
UTV
Olga Guțanu, Iubita lui CRBL, a dezvăluit locul unde visează să fie cerută în căsătorie