Live Text Război în Ucraina. Zelenski e supărat pe NATO, Putin închide rețelele sociale occidentale și media independente

Data actualizării: Data publicării:
DPR LPR Russia Ukraine Military Operation
Trupe rusești în Ucraina. Foto: Profimedia Images
Din articol
Volodimir Zelenski, discurs dur la adresa NATO: Au dat undă verde pentru continuarea bombardării Ucrainei CNN își oprește difuzarea în Rusia Putin se asigură că populația rusă rămâne fără alternative de informare Manifestație uriașă de susținere a poporului ucrainean, la Praga Ursula von der Leyen: Suntem hotărâţi și uniţi. UE e gata să adopte noi sancțiuni contra lui Putin Putin semnează un nou decret pentru reprimarea celor ce se opun invaziei G7 cere Rusiei să înceteze atacurile în apropierea centralelor nucleare Kamala Harris vine în vizită în România Ambasadoarea SUA la ONU: Lumea a evitat la limită o catastrofă nucleară la Zaporojie Pentagon: Rusia a lansat deja 500 de rachete asupra Ucrainei BBC își retrage jurnaliștii din Rusia de teamă pentru siguranța lor Trei comandanți ruși au fost uciși după ce au pătruns mai aproape de linia frontului Ucrainenii atacă direct convoiul rusesc masiv care vine spre Kiev Atac aerian în Marhalivka: Cel puțin 5 morți, inclusiv copii Civilii ucraineni au ieșit în stradă la Melitopol pentru a protesta împotriva invadatorilor Borrell: „Acesta este războiul lui Putin şi Putin trebuie să-l oprească!” SUA: Rușii sunt încă la 25 de kilometri în afara capitalei Kiev. Se duc lupte în sud, în Mariupol și Mikolaiv Vladimir Putin îi confirmă lui Olaf Scholz că în weekend are loc a treia rundă de negocieri ruso-ucrainene Ucraina se așteaptă la o nouă rundă de negocieri cu Rusia în acest weekend Tiraspolul cere recunoașterea independenței Transnistriei ca răspuns la cererea Republicii Moldova de aderare la UE Stoltenberg: Putin folosește bombe cu dispersie și alte tipuri de arme interzise de legislația internațională în Ucraina În Liov, oamenii se tem că rușii le-ar putea distruge orașul și fac ce pot ca să-și protejeze monumentele ONU: Cel puțin 331 de civili au fost uciși și 675 au fost răniți Peste 1,2 milioane de oameni au fugit din Ucraina de la începutul invaziei Kremlinul împarte rușii între cei care îl susțin pe Putin și „cei care nu înțeleg ce se petrece” Stoltenberg: Aliații au agreat că nu vom avea avioane și trupe NATO în Ucraina „Lumea întreagă este împotriva dumneavoastră” Populația din Herson este agresată de ruși, a declarat un locuitor pentru CNN Angajații centralei nucleare Zaporojie „lucrează sub amenințarea armei” Avansarea trupelor ruse în Mikolaiv a fost oprită Vot masiv la ONU pentru o anchetă împotriva Rusiei pentru încălcarea drepturilor omului. Doar Eritreea a votat alături de Rusia Rusia acuză Ucraina că a declanșat atacul asupra centralei nucleare Agenția Internațională pentru Energie Atomică: Nu au fost eliberate materiale radioactive după atacul la centrala nucleară Forțele ruse sunt concentrate pe încercuirea Kievului și pregătesc debarcări din Marea Neagră Ucraina: Rușii vor să proclame Republica Populară Herson Orașul Enerhodar a rămas fără căldură din cauza bombardamentelor Numărul morților după atacurile aeriene din Cernihov a crescut la 47 Mariupol rămâne sub control ucrainean, dar supus „atacuri intense ale Rusiei” NATO: Nu căutăm război cu Rusia Rusia: Închisoare pentru răspândirea de „informaţiile false” despre armată Primele imagini cu epava avionului AN-225 distrus de ruși Bilanțul estimat al pierderilor suferite de Rusia Centrala nucleară de la Zaporojie, sub controlul rușilor Olaf Scholz: NATO nu va participa la răzbiul din Ucraina Consiliul Afaceri Externe UE, reuniune extraordinară vineri Bursa de la Moscova, închisă a patra zi la rând AIEA: „Incendiul nu a afectat niciun echipament esenţial” Ucraina a discutat cu SUA despre situația de la centrala nucleară Zelenski: Rusia „recurge la teroarea nucleară” Incendiul la centrala nucleară, stins Trudeau: Rusia trebuie să „înceteze imediat” Boris Johnson cere reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate ONU Pompierii au putut interveni Biden intervine Nivelul de radiații nu a crescut Dmitro Kuleba: Rușii trebuie să înceteze imediat focul! Incendiu la centrala nucleară Zaporojie Ucrainenii din SUA vor beneficia de „protecție temporară” Puncte de control și lunetiști în Herson Portavionul Charles de Gaulle, în Marea Mediterană Dmitro Kuleba cere partenerilor occidentali să ajute Ucraina cu avioane de luptă

Acest LiveText a fost închis. Puteți vedea cele mai noi informații ale zilei de sâmbătă AICI

În plină invazie rusă a Ucrainei, centrala nucleară din Zaporojie, cea mai mare din țară, dar și din Europa, a fost bombardată în noaptea de joi spre vineri. Un obuz a lovit o clădire administrativă și a declanșat un incendiu în incinta sitului centralei. Vineri dimineață,  serviciile de urgență ucrainene au confirmat că au reușit să stingă incendiul, însă centrala este acum sub controlul rușilor. Nivelul de radiații este în prezent normal. Kievul acuză Moscova că recurge la „teroarea nucleară”. Între timp, noi bombardamente au început vineri seara la Kiev, în timp ce în cursul zilei Kremlinul a confirmat o a treia rundă de negocieri cu ucrainenii care ar urma să aibă loc în weekend.

Live Textul Digi24.ro care a acoperit evenimentele din Ucraina în a opta zi de război poate fi urmărit AICI, cel din a șaptea zi de război poate fi urmărit AICI, cel din a șasea zi de război poate fi urmărit AICI, din a cincea zi de război poate fi urmărit AICI, din a patra zi de război poate fi urmărit AICI, în a treia zi de război poate fi urmărit AICI, în a doua zi de război AICI, iar derularea evenimentelor începând cu data de 17 februarie poate fi urmărită AICI.

Principalele informații ale zilei:

  • Într-un discurs extrem de dur, președintele Volodimir Zelenski acuză NATO că i-a dat undă verde lui Vladimir Putin să bombardeze Ucraina refuzând să instituie o zonă de interdicție aeriană
  • Vladimir Putin promulgă o lege prin care practic pune pumnul în gură oricăror mijloace alternative de informare decât cele oficiale
  • Noi bombardamente la Kiev, vineri seara
  • Rușii au atacat în cursul nopții centrala nucleară de la Zaporojie, cea mai mare din Europa
  • Incendiul provocat la o clădire administrativă a centralei a fost stins
  • Centrala Zaporojie este sub controlul forțelor ruse
  • Bursa de Valori de la Moscova rămâne închisă pentru a patra zi consecutiv
  • Cancelarul german Olaf Scholz a subliniat că NATO nu va participa la războiul din Ucraina. El a vorbit vineri la telefon cu Vladimir Putin
  • Miniștrii de externe din NATO au avut o reuniune extraordinară vineri
  • Corespondență Digi24 din Ucraina. Haos și durere în gara din Odessa. Sute de oameni încearcă să urce în trenuri și să fugă din oraș
institute for the study of war
Cele mai recente poziții ale trupelor rusești în Ucraina, în dimineața de vineri 4 martie 2022. Foto: Sursa: Institute for The Study of War/ Mason Clark, George Barros, and Kateryna Stepanenko

Soldații ucraineni organizează apărarea localităților. Foto: Profimedia
Soldații ucraineni organizează apărarea localităților. Foto: Profimedia

Volodimir Zelenski, discurs dur la adresa NATO: Au dat undă verde pentru continuarea bombardării Ucrainei

ACTUALIZARE 5 MARTIE, ORA 1:00 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a criticat vineri decizia „deliberată” a NATO de a nu crea o zonă de excludere aeriană în Ucraina, care să protejeze țara de raiduri aeriene ale Rusiei.

„Astăzi, conducerea Alianţei a dat undă verde continuării bombardamentelor asupra oraşelor şi satelor ucrainene, refuzând să creeze o zonă de excludere aeriană”, a spus preşedintele Zelenski într-o intervenţie video dată publicităţii de preşedinţia ucraineană vineri seara târziu.

Miniştrii de externe din statele NATO, care au participat vineri, la Bruxelles, la o reuniune extraordinară consacrată invaziei ruse în Ucraina, s-au exprimat împotriva creării unei zone de excludere aeriană deasupra Ucrainei, solicitată de Kiev.

CNN își oprește difuzarea în Rusia

ACTUALIZARE 5 MARTIE, ORA 0:30 CNN va opri difuzarea în Rusia după adoptarea de către Moscova a noii legi care ar putea trimite la închisoare pe oricine răspândeşte ceea ce Moscova consideră a fi ştiri false.

„CNN își va opri difuzarea în Rusia timp în care vom continua să evaluăm situaţia şi următorii noştri paşi de parcurs mai departe”, a declarat un purtător de cuvânt al canalului american de televiziune, citat de Reuters.

Decizia vine după ce BBC şi Canadian Broadcasting Corp și-au suspendat, la rândul lor, transmisiile din Rusia în urma adoptării acestei legi.

Oficialii ruşi au afirmat că inamicii Rusiei, precum SUA şi aliaţii săi occidentali, răspândesc informaţii false cu scopul de a semăna discordie în rândul poporul rus.

Putin se asigură că populația rusă rămâne fără alternative de informare

Parlamentarii ruşi au adoptat vineri amendamente la Codul penal care fac din răspândirea de informaţii false o infracţiune pedepsită cu amenzi sau pedepse cu închisoarea. Sunt, de asemenea, prevăzute amenzi pentru oricine solicită sancţiuni împotriva Rusiei în urma invadării Ucrainei. Pedepsele pot ajunge până la 15 ani de închisoare pentru difuzarea de informaţii care vizează „discreditarea” forţelor armate. Legea a fost promulgată vineri seara de președintele Vladimir Putin.

Pe de altă parte, agenţia rusă pentru supravegherea comunicaţiilor, Roskomnadzor, a ordonat vineri blocarea accesului la reţelele sociale Twitter și Facebook pe teritoriul Rusiei.

Potrivit BBC, nici YouTube nu mai funcționează pentru utilizatorii din Rusia.

La rândul său, publicaţia independentă rusă Novaia Gazeta, al cărei redactor şef este recentul laureat al Premiului Nobel pentru Pace, Dmitri Muratov, a anunţat vineri seara că elimină unele conținuturi legate de Ucraina pentru a evita sancţiunile, relatează AFP, preluată de Agerpres.

„Parchetul general şi Roskomnadzor ( Serviciul federal pentru control în domeniul comunicaţiilor, tehnologiilor informaţionale şi comunicaţiilor în masă) a cerut ca Novaia Gazeta şi alte media independente să elimine conţinuturile care descriu operaţiunile militare pe teritoriul ucrainean drept război, agresiune sau o invazie. În caz contrar, vor fi amenzi uriaşe şi perspectiva închiderii media”, a anunțat publicaţia pe site-ul său.

Kremlinul încearcă să se asigure că versiunea sa asupra războiului din Ucraina ajunge la publicul rus. Postul de radio Eho Moskvî şi canalul de ştiri online Dojd au fost deja închise joi, la scurt timp după ce Parchetul general rus făcuse o recomandare în acest sens, din cauza modului neagreat de putere în care cele mai importante media independente ruse rămase relatau despre invazia militară rusă în Ucraina: vorbeau despre „război” şi victime civile. 

Manifestație uriașă de susținere a poporului ucrainean, la Praga

ACTUALIZARE 4 MARTIE, ORA 22:37 Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă la Praga pentru a transmite un mesaj de susținere pentru poporul ucrainean care se apără de 9 zile de o invazie lansată de Vladimir Putin. Oamenii adunați la Praga și-a transmis susținerea pentru Ucraina și pentru președintele Volodimir Zelenski, care a fost aclamat în capitala Cehiei. 

Conform informațiilor, zeci de mii de oameni s-au adunat la Praga, vineri, pentru a condamna invazia rusească în Ucraina și pentru a-și arăta susținerea pentru poporul ucrainean.

Volodimir Zelenski s-a adresat manifestanților anti-război din capitalele și orașele europene:

„Vilnius, Frankfurt, Tbilis, Bratislava, Praga, Lyon, Paris – astăzi sunteți toți ucraineni și vă mulțumesc pentru acest lucru!

Dacă vom câștiga, și sunt sigur că vom câștiga, aceasta va fi victoria întregii lumi democratice, va fi victoria libertății noastre, va fi victoria lumnii asupra întunericului”, a spus președintele Volodimir Zelenski.

Un protest impresionant similar are loc și în capitala georgiană, Tbilisi.

Ursula von der Leyen: Suntem hotărâţi și uniţi. UE e gata să adopte noi sancțiuni contra lui Putin

ACTUALIZARE 4 MARTIE, ORA 21:40 Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avertizat, vineri, că Uniunea Europeană este pregătită să adopte „noi sancţiune dure”, dacă Putin nu opreşte războiul pe care l-a declanşat în Ucraina. „Suntem hotărâţi, suntem decişi, suntem uniţi”, a declarat ea, la Bruxelles, alături de secretarul de stat al SUA, Antony Blinken.

La rândul său, secretarul de stat american a cerut menţinerea presiunilor asupra Rusiei pentru a o face să oprească războiul din Ucraina.

„Din păcate, este posibil ca acest conflict din Ucraina să nu se termine imediat. Este tragic, este oribil. Trebuie să menţinem presiunea asupra Rusiei până când se opreşte, până când se termină războiul”, a afirmat el după ce a avut o reuniune cu omologii săi din NATO şi a participat la mai multe întâlniri cu liderii UE.

Uniunea Europeană este hotărâtă să îl facă pe Putin „să plătească un preţ”, a spus Ursula von der Leyen. Președinta Comisiei Europene a subliniat că sancţiunile masive împotriva Rusiei au fost posibile datorită unei cooperări strânse cu SUA. „Cooperarea UE-SUA este baza acestui răspuns eficient”, a afirmat şefa Comisiei Europene, adăugând că multe ţări s-au aliniat apoi acestor măsuri pentru a sancţiona Rusia.

Putin semnează un nou decret pentru reprimarea celor ce se opun invaziei

ACTUALIZARE 4 MARTIE, ORA 21:17 Vladimir Putin a semnat un decret care pedepsește penal „informațiile false” privind armata rusă sau apelurile la sancțiuni împotriva Rusiei.

G7 cere Rusiei să înceteze atacurile în apropierea centralelor nucleare

ACTUALIZARE 4 MARTIE, ORA 21:07 Ţările G7 au cerut, vineri, Rusiei să pună capăt atacurilor sale „în imediata apropiere a centralelor nucleare ucrainene”, după bombardamentele ruseşti din noaptea de joi spre vineri asupra centralei Zaporojie, cea mai mare din Europa.

„Orice atac armat şi orice ameninţare la adresa instalaţiilor nucleare utilizate în scopuri paşnice constituie o încălcare a principiilor Cartei Naţiunilor Unite, ale dreptului internaţional (...)”, se arată într-o declaraţie comună a acestor ţări, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Țările G7 afirmă că susţin iniţiativa directorului general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, „în favoarea unui acord între Ucraina şi Rusia care să garanteze securitatea instalaţiilor nucleare din Ucraina”.

ACTUALIZARE 4 MARTIE, ORA 21:00 Noi bombardamente aveau loc vineri seara asupra Kievului, potrivit imaginilor publicate pe rețelele sociale

 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Kamala Harris vine în vizită în România

ACTUALIZARE 4 MARTIE, ORA 20:55 Vicepreședinta Statelor Unite, Kamala Harris, va veni în vizită în România și Polonia săptămâna viitoare, în contextul invaziei rusești în Ucraina, relatează The Hill, care citează surse de la Casa Albă.

Informația a fost confirmată de Casa Albă, vineri seara.

„Vicepreședinta Kamala Harris va călători la Varșovia, Polonia și București, România între 9 și 11 martie. Vizita sa va demonstra puterea și unitatea alianței NATO și sprijinul Statelore Unite pentru aliații de pe Flancul Estic al NATO în fața agresiunii ruse. Va sublinia, de asemenea, eforturile noastre colective pentru sprijinirea poporului ucrainean.

În timpul întâlnirilor sale cu liderii polonezi și români, vicepreședinta va întări coordonarea noastră strânsă ca răspuns la invazia rusească neprovocată și nejustificată.

Vor discuta sprijinul continuu acordat poporului ucrainean prin ajutoare economice, umanitare și de securitate, și determinarea noastră de a impune consecințe economice severe Rusiei și complicilor săi. Întâlnirile vicepreședintei se vor concentra inclusiv pe felul în care Statele Unite pot sprijini vecinii Ucrainei în condițiile în care aceștia îi primesc și ajută pe refugiații care fug de violențe”, a transmis Casa Albă într-un comunicat pe site-ul oficial.

Kamala Harris va pleca spre Europa miercurea viitoare, 9 martie, spune surse citate de The Hill. Vizita lui Harris va dura două zile.

Harris, întoarsă recent de la Conferința de Securitate de la Munchen, a vorbit în această săptămână cu prim-miniștrii polonez, Mateusz Morawicki și român, Nicolae Ciucă, dar și cu alți lideri europeni din NATO pentru a discuta un răspuns la invazia rusească în Ucraina.

Ambasadoarea SUA la ONU: Lumea a evitat la limită o catastrofă nucleară la Zaporojie

ACTUALIZARE 4 MARTIE, ORA 20:35 Ambasadoarea Statelor Unite la ONU, Linda Thomas-Greenfield, a spus că lumea a „evitat la limită o catastrofă nucleară noaptea trecută”, după atacul rușilor asupra centralei nucleare de la Zaporojie.

Ea a calificat acțiunile rușilor drept „nesăbuite” și „periculoase” și a spus că punerea celei mai mari centrale nucleare în pericol a amenințat siguranța civililor în Rusia și în Europa.

Ea a cerut Rusiei să-și retragă trupele de la centrală pentru a permite accesul complet al operatorilor pentru ca aceștia să poată asigura stabilitatea și siguranța centralei.

Ambasadoarea a lăudat și abilitatea operatorilor ucraineni de a menține cele șase reactoare în condiție bună în timp ce erau atacați.

Pentagon: Rusia a lansat deja 500 de rachete asupra Ucrainei

ACTUALIZARE 4 MARTIE, ORA 20:15 Rusia a lansat deja circa 500 de rachete asupra Ucrainei de la începutul invaziei sale în 24 februarie, a declarat vineri un înalt oficial american din domeniul apărării, care a oferit presei - sub rezerva anonimatului - informaţii despre desfăşurarea luptelor în Ucraina, relatează EFE, potrivit Agerpres.

În acelaşi timp, SUA au livrat deja peste două treimi din armele promise la sfârşitul lunii februarie Ucrainei, ceea ce favorizează utilizarea lor "eficientă" pentru a încetini avansarea forţelor ruse, a declarat vineri o responsabilă a Pentagonului, citată de AFP.

Din pachetul de 350 de milioane, "am livrat deja ucrainenilor echipamente în valoare de 240 de milioane de dolari, inclusiv unele dintre cele mai indispensabile, precum echipamente antitanc", a explicat aceasta, adăugând că restul armelor va ajunge în zilele sau săptămânile următoare.

BBC își retrage jurnaliștii din Rusia de teamă pentru siguranța lor

ACTUALIZARE 4 MARTIE, ORA 19:50 Postul BBC a anunţat vineri că îţi retrage toţi jurnaliştii din Rusia pentru a le garanta „securitatea”, după adoptarea unei legi care prevede pedepse cu închisoarea în cazul transmiterii de „informaţii mincinoase despre armată” şi după ce site-ul BBC în limba rusă a fost blocat de autorități, în contextul invaziei ruse din Ucraina.

Tim Davie, directorul general al BBC, a transmis într-un comunicat că noua legislaţie din Rusia pare să scoată în afara legii jurnalismul independent, relatează Agerpres.

„Nu ne lasă altă opţiune decât să suspendăm temporar munca tuturor jurnaliştilor şi a personalului auxiliar de la BBC News din Rusia, pe perioada cât vom evalua implicaţiile depline ale acestei evoluţii nedorite”, a spus el.

Tim Davie a precizat că BBC va continua să ofere informaţii în limba rusă din afara Rusiei.

„Siguranţa angajaţilor noştri este cea mai importantă şi nu suntem pregătiţi să îi expunem la riscul unei inculpări penale doar pentru că îşi fac treaba”, a subliniat directorul general al BBC.

Trei comandanți ruși au fost uciși după ce au pătruns mai aproape de linia frontului

ACTUALIZARE 4 MARTIE 19:30 Cel puțin trei comandanți ruși au fost uciși după ce au pătruns mai aproape de linia frontului în Ucraina, spun mai mulți oficiali occidentali, scrie BBC.

Conform acestora, comandantul adjunct al armatei 41 a fost ucis de lunetiști. Un comandat de divizie și unul de regiment au fost uciși, de asemenea.

Comandanții ruși încearcă să avanseze mai mult spre linia frontului pentru a obține mai mult control asupra operațiunilor lor, majoritatea împotmolite.

Se crede că liderii armatei ruse de la sol încearcă „să-și impună personalitatea” pe câmpul de luptă, însă acest lucru îi pune într-un pericol tot mai mare.

Ucrainenii atacă direct convoiul rusesc masiv care vine spre Kiev

ACTUALIZARE 4 MARTIE 19:24 Un atac direct asupra convoiului militar masiv al rușilor și distrugerea unui pod au oprit avansul spre Kiev, la aproximativ 24 de kilometri nord de capitala ucraineană, susține un oficial american din Departamentul Apărării, conform CNN.

Ucraina are, în continuare, „o majoritate semnificativă” a capacităților sale aeriene. Rusia nu a putut să obțină supremația aeriană, până acum.

Convoiul militar masiv care se îndreaptă spre Kiev, întins pe 64 de kilometri, nu a reușit să avanseze mai deloc din weekend și până acum.

„Suntem siguri că detonarea podului de către ucraineni a avut un efect în oprirea avansului avestui convoi. Credem, de asemenea, că rușii au fost loviți și în alte locuri dar și cu atacuri directe”.

La începutul săptămânii, oficialul american spunea că probleme de aprovizionare și logistică au contribuit esențial la încetinirea avansului convoiului. Americanii spun, totuși, că forțele ruse se regrupează și că învață din greșeli în încercarea lor de a lua cu asalt capitala ucraineană.

În condițiile în care luptele de la sol continuă, aviația ucraineană încă are avioane de luptă, elicoptere și drone, deși au suferit unele pierderi.

ACTUALIZARE 4 MARTIE 19:20 Statele Unite „nu au motive să pună la îndoială” susținerile rușilor conform cărora au preluat controlul asupra centralei nucleare Zaporojie, însă spun că sunt „profund îngrijorate” de intențiile rușilor cu privire la centrală, scrie CNN.

Conform unui oficial american, Statele Unite nu cunosc care este expertiza rușilor care controlează acum centrala nucleara și ce înseamnă controlul rusesc în ce privește „continuarea operațiunilor la centrală”.

„Nu suntem într-o poziție de a nega susținerile rușilor care spun că au controlul asupra centralei nucleare.

Dar nu știm, la acest moment, ce înseamnă acest control. Nu știm ce fel de oameni sunt acolo și ce control au asupra centralei în sensul continuării operațiunilor.

Acest lucru ne îngrijorează profund pentru că nu știm ce expertiză au și care le sunt intențiile pe termen lung. Totul este foarte îngrijorător”, a spus oficialul citat de CNN.

Atac aerian în Marhalivka: Cel puțin 5 morți, inclusiv copii

ACTUALIZARE 4 MARTIE, ORA 19.19 Un atac aerian rusesc asupra unei zone rezidențiale rurale din regiunea Kiev a ucis vineri cel puțin cinci persoane, inclusiv trei copii.

Rușii au lovit satul Marhalivka, aflat la doar câțiva kilometri de periferia capitalei Kiev.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Civilii ucraineni au ieșit în stradă la Melitopol pentru a protesta împotriva invadatorilor

ACTUALIZARE 4 MARTIE, ORA 18:33 Civilii ucraineni din orașul Melitopol au ieșit într-un marș pe străzi pentru a protesta împotriva invadatorilor ruși care au lansat războiul de agresiune împotriva țării.

Mulțimea de oameni scandează „Ucraina liberă și unită”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Borrell: „Acesta este războiul lui Putin şi Putin trebuie să-l oprească!”

ACTUALIZARE 4 MARTIE, ORA 18:05 Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politică de securitate, Josep Borrell, i-a cerut vineri preşedintelui rus Vladimir Putin să oprească loviturile orbeşti şi bombardamentele asupra Ucrainei.

„Acesta este războiul lui Putin şi Putin trebuie să-l oprească”, a declarat presei Borrell, potrivit Reuters.

SUA: Rușii sunt încă la 25 de kilometri în afara capitalei Kiev. Se duc lupte în sud, în Mariupol și Mikolaiv

ACTUALIZARE 4 MARTIE, ORA 18:00 Forțele ruse se află încă la aproximativ 25 de kilometri în afara centrului orașului Kiev în nord, iar forțele ruse rămân la 10 kilometri în afara centrelor orașelor Cernihov și Harkov în nord, potrivit unui oficial american al apărării, citat de CNN.

În Harkov și Cernihov, a fi la 10 kilometri de centrul orașului „echivalează cu a fi cu adevărat la periferia orașului”, din cauza modului în care este așezată localitatea, a spus oficialul.

SUA consideră că mai mult succes au avut forțele ruse din sud. SUA nu contestă rapoartele conform cărora Herson a fost capturat de forțele ruse, dar nu au nicio modalitate de a verifica în mod independent aceste afirmații, a spus oficialul.

De asemenea, potrivit SUA, se duc lupte între ucraineni și ruși în apropierea orașului Mikolaiv din sud. Orașul este la nord-vest de Herson.

Potrivit observațiilor americane, rușii nu au luat încă orașul sudic Mariupol, dar luptele continuă acolo.

Vladimir Putin îi confirmă lui Olaf Scholz că în weekend are loc a treia rundă de negocieri ruso-ucrainene

ACTUALIZARE 4 MARTIE, ORA 17:50. Cancelarul german Olaf Scholz a discutat vineri la telefon cu președintele rus Vladimir Putin și a cerut Moscovei să oprească „imediat” toate acțiunile militare, a anunțat Guvernul de la Berlin.

„Cancelarul s-a declarat extrem de îngrijorat. De mai multe zile, din Ucraina vin imagini şi informaţii teribile”, arată un comunicat al Cancelariei.

De asemenea, Scholz i-a cerut lui Putin să înceteze imediat toate luptele și permită accesul ajutoarelor umanitare în zonele de conflict. 

La rândul său, Vladimir Putin l-a informat pe cancelar că o a treia rundă de negocieri Rusia-Ucraina va avea loc în weekend.

Conversația a durat o oră, iar cei doi lideri au convenit să poarte în curând alte discuții. 

Ucraina se așteaptă la o nouă rundă de negocieri cu Rusia în acest weekend

ACTUALIZARE 4 MARTIE, 17.15 Ucraina se aşteaptă la o nouă rundă de negocieri cu Rusia, a treia la număr, în acest weekend, a declarat vineri unul dintre negociatorii ucraineni, Mihailo Podoliak, consiler al şefului administraţiei prezidenţiale, citat de France Presse, informează Agerpres.

„A treia etapă ar putea avea loc mâine sau poimâine, suntem în contact permanent”, a indicat el într-o conferinţă de presă la Lviv, în vestul Ucrainei, precizând că ucrainenii nu aşteaptă decât acordul ruşilor pentru a reveni la masa negocierilor.

Rusia şi Ucraina au convenit joi seara, la a doua rundă de negocieri, crearea de culoare umanitare pentru evacuarea populaţiei în sectoarele unde se duc lupte şi un armistiţiu temporar, dar care se va aplica numai în respectivele zone.

Tiraspolul cere recunoașterea independenței Transnistriei ca răspuns la cererea Republicii Moldova de aderare la UE

ACTUALIZARE 4 MARTIE, 16.42 Autoritățile separatiste de la Tiraspol au anunțat vineri, printr-un comunicat de presă, că nu sunt de acord cu cererea Republicii Moldova de aderare la UE și au cerut recunoașterea independenței Transnistriei.

Așa-numitul minister de Externe de la Tiraspol s-a declarat nemulțumit că nu a fost consultată și partea transnistreană și cheamă Chișinăul la dialog „pentru un divorț civilizat și stabilirea relațiilor inter-statale”.

Stoltenberg: Putin folosește bombe cu dispersie și alte tipuri de arme interzise de legislația internațională în Ucraina

ACTUALIZARE 4 MARTIE, 16.40 Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, spune că Rusia folosește bombe cu dispersie în Ucraina, arme care sunt interzise de legislația internațională, relatează CNN. El a spus că țările NATO și aliații lor „strâng informații și monitorizează foarte atent ce se întâmplă în Ucraina”.

„Am observat folosirea de bombe cu dispersie și avem informații că sunt folosite și alte tipuri de arme care nu sunt permise de legea internațională”, a declarat Stoltenberg, vineri.

În Liov, oamenii se tem că rușii le-ar putea distruge orașul și fac ce pot ca să-și protejeze monumentele

ACTUALIZARE 4 MARTIE, 16.39 Oamenii din capitala culturală ucraineană Liov încearcă, alături de autorități, să protejeze cum pot statuile istorice de invazia rușilor. Oficialii care se ocupă de patrimoniul orașului au descoperit mai multe statui acoperite cu folii de protecție și alte materiale izolatoare. GALERIE FOTO

ONU: Cel puțin 331 de civili au fost uciși și 675 au fost răniți

ACTUALIZARE 4 MARTIE, 16.23 Biroul ONU pentru drepturile omului a declarat că a confirmat cel puțin 331 de civili uciși și 675 răniți în Ucraina de la începutul invaziei, adăugând că bilanțul real este probabil mult mai mare.

Bilanțul a crescut într-o singură zi de la 249 la 331, potrivit Reuters.

Printre cei 331 de morți au fost 19 copii.

Majoritatea victimelor au fost ucise de arme explozive, cum ar fi bombardamentele de artilerie grea, sisteme de rachete cu lansare multiplă și rachete și lovituri aeriene.

Peste 1,2 milioane de oameni au fugit din Ucraina de la începutul invaziei

ACTUALIZARE 4 MARTIE, 16.10 Peste 1,2 milioane de oameni au fugit din Ucraina în țările vecine de când Rusia și-a lansat invazia pe scară largă pe 24 februarie, potrivit Națiunilor Unite.

Aproximativ jumătate de milion dintre cei care au fugit sunt copii și tineri, estimează ONU.

Agenția ONU pentru Refugiați (UNHCR) spune că peste patru milioane de refugiați ucraineni ar putea avea nevoie în cele din urmă de protecție și asistență.

Joung-ah Ghedini-Williams, de la UNHCR a descris rata exodului drept „fenomenală”.

Kremlinul împarte rușii între cei care îl susțin pe Putin și „cei care nu înțeleg ce se petrece”

ACTUALIZARE 4 MARTIE, 15.41 Este momentul ca ruşii să se unească în jurul preşedintelui Vladimir Putin, a declarat Kremlinul, în a noua zi a invaziei Rusiei în Ucraina, în timp ce populaţia este ţinută într-un vid informaţional cu privire la acţiunile militare ale armatei ruse în ţara vecină, pe care autorităţile o prezintă drept „operaţiune specială”.

„Sunt cei care îl susţin pe preşedinte, susţinându-l sincer. Şi există cei care nu înţeleg ceea ce se petrece”, a spus el, apreciind că „trebuie să li se explice lucrurile cu răbdare”.

Mii de ruși au fost arestați în ultimele zile după ce au protestat împotriva invadării Ucrainei.

Stoltenberg: Aliații au agreat că nu vom avea avioane și trupe NATO în Ucraina

ACTUALIZARE 4 MARTIE, 15.28 Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat vineri, după o reuniune cu miniștrii de externe ai țărilor membre, că zilele care urmează vor fi „probabil” mult mai grele pentru Ucraina, cu și mai multe bombardamente rusești. Stoltenberg a declarat că aliații NATO au discutat despre solicitarea Ucrainei, care a cerut din partea NATO „no-fly zone”, dar au convenit că avioanele NATO nu ar trebui să opereze peste spațiul aerian ucrainean. „Dacă NATO s-ar implica, ar fi și mai mulți civili uciși”, a spus secretarul general.

„Impunerea no-fly zone ar însemna trimiterea de avioane NATO și doborârea avioanelor ruse deasupra Ucrainei, ceea ce ar duce la un război general în Europa. De aceea am luat această decizie dureroasă. (...) Nu facem parte din acest conflict și avem responsabilitatea de a ne asigura că nu escaladează și nu se răspândește dincolo de Ucraina. Ar fi și mai devastator și mai periculos, cu și mai multă suferință umană”, a declarat Stoltenberg.

Lumea întreagă este împotriva dumneavoastră”

ACTUALIZARE 4 MARTIE, 14.30 „Lumea întreagă este împotriva dumneavoastră”, i s-a adresat ambasadoarea Ucrainei pe lângă forurile ONU de la Geneva vineri preşedintelui rus Vladimir Putin. 

„Mesajul adresat lui Putin este clar: sunteţi izolat pe plan internaţional şi întreaga lume este împotriva dumneavoastră”, a declarat jurnaliştilor Ievhenia Filipenko, înconjurată de mulţi diplomaţi, după un vot în care aliaţi apropiaţi ai Moscovei, precum Venezuela şi Cuba, s-au abţinut să-i voteze rezoluţia.

Citește și Ministrul ucrainean de Externe: Soldații ruși violează femei în orașele ucrainene ocupate

Populația din Herson este agresată de ruși, a declarat un locuitor pentru CNN

ACTUALIZARE 4 MARTIE, 14.16 Oamenii din orașul ucrainean Herson au fost supuși violenței trupelor ruse, a declarat vineri un locuitor al orașului pentru CNN. Acesta a avertizat că situația în interiorul orașului se deteriorează.

„Nu putem ieși afară”, a spus acesta. „Bărbații sunt prinși și luați.”

„Ieri, 50 de autobuze din Crimeea au trecut pe lângă noi și s-au instalat în administrația locală.”

Într-o declarație de joi, Hennadii Lahuta, șeful Administrației Regionale de Stat Herson, a declarat că forțele ruse au „ocupat complet” clădirea administrației regionale de stat, dar a subliniat că oficialii locali nu au renunțat la responsabilitățile lor. 

Televiziunea ucraineană a fost scoasă din grila de canale iar canalele de televiziune rusești erau difuzate, arătând că situația din oraș este calmă și copiii merg la școală. Locuitorul a mai observat că rețelele de telefonie mobilă au fost întrerupte.

Citește și Rusificarea orașului Herson

Angajații centralei nucleare Zaporojie „lucrează sub amenințarea armei”

ACTUALIZARE 4 MARTIE, 14.10 Angajații centralei nucleare Zaporojie din Enerhodar lucrează sub amenințarea armelor, a declarat compania care conduce centrala.

Petro Kotin, șeful generatorului de energie nucleară de stat Energoatom, a spus pe Telegram că forțele ruse „au intrat pe teritoriul centralei nucleare, au preluat controlul personalului și conducerea centralei nucleare”.

„Conducerea stației lucrează sub amenințarea pistolului invadatorilor”, a spus el.

Acesta a mai spus că compania nu are „o legătură directă cu stația” și că obține informații din surse de acolo.

Avansarea trupelor ruse în Mikolaiv a fost oprită

ACTUALIZARE 4 MARTIE, 13.34 Avansarea trupelor ruse în oraşul-port Mikolaiv a fost oprită, a anunţat vineri un consilier al preşedintelui ucrainean, după ce autorităţile locale au raportat că trupele ruse au intrat pentru prima dată în acest important centru de construcţii navale de la Marea Neagră, informează Reuters, potrivit Agerpres.

„Putem avea un optimism precaut cu privire la perspectivele viitoare ale ofensivei inamice. Cred că aceasta va fi oprită şi în alte zone”, a declarat consilierul militar al preşedintelui Zelenski, Oleksi Arestovici, într-o conferinţă de presă televizată.

Într-o înregistrare video difuzată online, guvernatorul Vitali Kim anunţa că trupele ruse au intrat în Mikolaiv şi că au loc lupte în mai multe zone din oraş.

În imaginile video distribuite pe rețelele sociale apar mai multe blindate rusești distruse de forțele ucrainene.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Vot masiv la ONU pentru o anchetă împotriva Rusiei pentru încălcarea drepturilor omului. Doar Eritreea a votat alături de Rusia

ACTUALIZARE 4 MARTIE, 13.20 Consiliul ONU pentru drepturile omului a aprobat vineri, cu o majoritate covârşitoare, o rezoluţie care solicită crearea unei comisii de anchetă internaţională cu privire la încălcările drepturilor omului şi a dreptului umanitar în Ucraina după începerea invaziei ruse, relatează agenţia France Presse, potrivit Agerpres.

După votul masiv din Adunarea Generală a ONU, anterior în această săptămână, pentru a cere Moscovei oprirea conflictului, Rusia a înregistrat un nou eşec în Consiliul ONU pentru drepturile omului, rezoluţia fiind adoptată cu 32 de voturi pentru, două voturi contra (Rusia şi Eritreea) şi 13 abţineri.

Rusia numeşte agresiunea sa militară împotriva Ucrainei drept ''operaţiune specială'' care nu este menită să ocupe teritoriul, ci să distrugă capacităţile militare ale ţării vecine şi să îi captureze pe cei consideraţi de Moscova naţionalişti periculoşi.

Rusia acuză Ucraina că a declanșat atacul asupra centralei nucleare

ACTUALIZARE 4 MARTIE, 12.34 Ministerul rus al Apărării susține că atacul centralei nucleare de la Zaporojie, din Ucraina, a fost declanșat de „regimul naționalist de la Kiev”.

„Noaptea trecută, în zona adiacentă a centralei, a avut loc o încercare a regimului naționalist de la Kiev de a declanșa o provocare monstruoasă”, a afirmat purtătorul de cuvânt Igor Konașenkov.

Agenția Internațională pentru Energie Atomică: Nu au fost eliberate materiale radioactive după atacul la centrala nucleară

ACTUALIZARE 4 MARTIE, 12.15 Reactoarele de la centrala nucleară Zaporojie sunt în siguranță, a declarat șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică.

Incendiul din cursul nopții a stârnit temeri în legătură cu eliberarea de materiale radioactive, dar Agenția a transmis că acest lucru nu s-a întâmplat.

„Suntem norocoși că nu a fost eliberat material radioactiv și că integritatea reactoarelor nu a fost compromisă”, a declarat Rafael Mariano Grossi, vineri, la o conferință de presă la Viena.

Cu toate acestea, operatorul și autoritățile de reglementare ale centralei au declarat AIEA că situația de la fața locului este „extrem de tensionată și provocatoare”, a avertizat el.

profimedia-Rafael Grossi AIEA centrala nucleara
Directorul Agenției pentru Energiei Atomică Rafael Grossi. Foto. Profimedia Images

Forțele ruse sunt concentrate pe încercuirea Kievului și pregătesc debarcări din Marea Neagră

ACTUALIZARE 4 MARTIE, 12.10 Forțele militare ruse sunt concentrate pe încercuirea Kievului, a declarat vineri Ministerul Apărării al Ucrainei. Potrivit acestuia, trupele au fost „blocate și oprite în zona Makarov”, care se află la aproximativ 60 km de capitala Ucrainei, scrie CNN.

Ministerul a declarat că forțele armate ale Rusiei și-au epuizat majoritatea rezervelor operaționale și au început „pregătirile pentru transferul de forțe și resurse suplimentare din districtele militare de sud și de est”.

Totodată, Ministerul ucrainean al Apărării a transmis că forțele ruse continuă să se pregătească pentru debarcări pe coasta Mării Negre.

Ucraina: Rușii vor să proclame Republica Populară Herson

ACTUALIZARE 4 MARTIE, 12.07 În Herson, forțele rusești plănuiesc să proclame „Republica Populară Herson”, susține Centrul pentru Combaterea Dezinformarii din cadrul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, potrivit Unian.

Autoritățile din Ucraina spun că pe 4 martie, în Piața Libertății din Herson, invadatorii ruși „vor flutura steaguri ale Federației Ruse și vor striga că Herson este „Republica Populară Herson”.

În acest scop sunt aduse în oraș 2 autobuze mari, 20 de mașini și 2 microbuze. Ucrainenii îi îndeamnă pe locuitorii din Herson să nu participe la miting și să nu se lase manipulați.

Orașul Enerhodar a rămas fără căldură din cauza bombardamentelor

ACTUALIZARE 4 MARTIE, 11.50 Dimitro Orlov, primarul orașului Enerhodar, unde se află centrala nucleară Zaporojie, a declarat că în prezent orașul nu are încălzire din cauza daunelor cauzate de bombardamente. Orlov a spus că cei care au petrecut noaptea în adăposturi se pot întoarce acasă, dar le-a recomandat să evite să stea prea mult afară din cauza „situației extrem de tensionate”.

„În oraș, străzile sunt acum liniștite, cei care au stat în adăpost peste noapte se pot întoarce acasă. Cu toate acestea, din cauza situației extrem de tensionate din apropiere, vă recomandăm să stați mai puțin afară. Stați în case!”, a transmis Orlov pe pagina sa oficială de Facebook. 

Numărul morților după atacurile aeriene din Cernihov a crescut la 47

ACTUALIZARE 4 MARTIE, 11.23 Patruzeci și șapte de oameni au fost uciși în atacurile aeriene ruse asupra unui cartier rezidențial din orașul ucrainean Cernihov, au declarat autoritățile regionale, potrivit The Guardian.

Este cel mai nou bilanț al deceselor, după ce joi bilanțul ajunsese la 33 de morți.

Operațiunile de salvare au fost suspendate joi din cauza bombardamentelor puternice, potrivit serviciilor locale de urgență.

profimedia-bombardament rusesc in cernihov
Forțele Federației Ruse au bombardat joi un cartier rezidențial din orașul Cernihov. Foto: Profimedia Images

Mariupol rămâne sub control ucrainean, dar supus „atacuri intense ale Rusiei”

ACTUALIZARE 4 MARTIE, 11.20 Orașul Mariupol din sud-estul Ucrainei este încă sub controlul forțelor ucrainene, dar supus unor „atacuri intense ale Rusiei”, a declarat vineri Ministerul Apărării din Regatul Unit în cea mai recentă actualizare a informațiilor despre Ucraina.

„Mariupol rămâne sub control ucrainean, dar probabil că a fost încercuit de forțele ruse. Infrastructura civilă a orașului a fost supusă unor lovituri intense ale Rusiei”, a transmis vineri ministerul britanic al apărării, potrivit CNN.

NATO: Nu căutăm război cu Rusia

ACTUALIZARE 4 MARTIE, 11.00 Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat, vineri, că atacul Rusiei asupra centralei nucleare de la Zaporojie demonstrează cât de important este ca acest război să fie oprit. El a subliniat încă o dată că NATO nu e parte a conflictului și nu caută război.

La rândul său, secretarul de stat american, Antony Blinken, a declarat că alianța e defensivă dar că dacă va fi nevoie fiecare centimetru din teritoriul NATO va fi apărat. 

Citește și Bogdan Aurescu: NATO trebuie să-și restructureze poziția pe Flancul Estic pentru a o adapta la ce face Rusia în Ucraina și în Belarus

Citește și Ucraina solicită Germaniei noi livrări de armament. În cerere e precizat că Putin a început un război de anihilare cu arme moderne

Rusia: Închisoare pentru răspândirea de „informaţiile false” despre armată

ACTUALIZARE 4 MARTIE, 10.48 Deputaţii ruşi au adoptat vineri un text care prevede pedepse grele cu închisoarea şi amenzi pentru orice persoană care publică „informaţii false” despre armată, în plină invadare a Ucrainei de către forţele Moscovei, transmit AFP, Reuters şi DPA, potrivit Agerpres.

Acest amendament, adoptat în a treia lectură de Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), prevede diverse pedepse cu închisoarea care pot ajunge la 15 ani dacă „informaţiile false” atrag „consecinţe grave” pentru forţele armate.

De asemenea, un alt amendament adoptat vineri prevede sancţiuni pentru „apelurile la impunerea de sancţiuni contra Rusiei”.

Citește și: Presa occidentală este restricționată în Rusia pentru că „dezinformează” despre războiul din Ucraina

Primele imagini cu epava avionului AN-225 distrus de ruși

ACTUALIZARE 4 MARTIE, 10.42 Au apărut primele imagini cu epava celui mai mare avion din lume, AN-225 Mriya, care a fost distrus în hangarul său, în timpul luptelor care au avut loc pe aeroportul Hostomel, în apropiere Kievului.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Citește și: Momente emoționante în tabăra de refugiați de la Siret. O fetiță a împlinit 7 ani și a avut parte de o petrecere surpriză

Bilanțul estimat al pierderilor suferite de Rusia

ACTUALIZARE 4 MARTIE, 9.40 Potrivit forțelor armate ucrainene, pierderile totale ale Rusiei sunt:

  • aprox. 9.166 de soldați
  • 251 de tancuri
  • 939 transportoare blindate
  • 105 sisteme de artilerie
  • 50 lansatoare de rachete
  • 18 sisteme antiaeriene
  • 33 avioane 
  • 37 elicoptere
  • 404 vehicule de luptă
  • 2 ambarcațiuni
  • 60 de cisterne
  • 3 drone

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Citește și: Vladimir Putin îşi distruge propria ţară, avertizează şefa diplomaţiei germane

Centrala nucleară de la Zaporojie, sub controlul rușilor

ACTUALIZARE 4 MARTIE, 9.35 Forţele militare ruse au preluat controlul asupra centralei nucleare de la Zaporojie, din sud-estul Ucrainei, au anunţat vineri autorităţile locale.

„Personalul operaţional monitorizează situaţia de la reactoarele centralei”, au informat pe social media autorităţile locale, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

Acestea au adăugat că eforturile depuse au ca obiectiv asigurarea faptului că operaţiunile sunt în conformitate cu cerinţele de securitate.

Ucraina a anunţat că forţele ruse au atacat centrala în zorii zilei de vineri, provocând un incendiu la o clădire de cinci etaje aflată lângă centrală.

Ulterior, echipele de intervenţie ucrainene au anunţat că reuşit să stingă incendiul la ora locală 06:20.

Citește și: Ministrul Mediului: Autoritățile din România nu detectează radioactivitate crescută după atacul de la Zaporojie

Olaf Scholz: NATO nu va participa la răzbiul din Ucraina

ACTUALIZARE 4 MARTIE, 9.15 Cancelarul german Olaf Scholz a subliniat că NATO nu va participa la războiul din Ucraina, în urma invaziei militare lansate de Rusia în 24 februarie.

„Aceasta ar duce la o escaladare dramatică a acestei situaţii dificile în Ucraina, ceea ce ar aduce mari pericole”, a declarat Scholz pentru postul de televiziune ZDF, citat de Agerpres.

„Iată de ce nu ar fi o politică responsabilă să facem asta acum”, a spus şeful executivului german, care a subliniat că trebuie prevenită o confruntare directă între NATO şi Rusia.

„De aceea nu va exista acum nicio decizie care va conduce la implicarea militară a statelor NATO în această confruntare”, a precizat Olaf Scholz.

El a subliniat că pentru dezescaladarea situaţiei din Ucraina este nevoie de o încetare a focului şi de negocieri suplimentare privind o retragere a forţelor ruse de pe teritoriul ucrainean.

Citește și: Copiii internați în cel mai mare spital de pediatrie din Kiev au fost mutați la subsol pentru a fi feriți de bombardamente

Consiliul Afaceri Externe UE, reuniune extraordinară vineri

ACTUALIZARE 4 MARTIE, 9:05 Consiliul Afaceri Externe al Uniunii Europene se reuneşte vineri într-o reuniune extraordinară la Bruxelles, pe ordinea de zi aflându-se agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, inclusiv un schimb informal cu secretarul de stat al SUA, ministrul afacerilor externe al Canadei şi secretarul general al NATO, anunţă site-ul www.consilium.europa.eu.

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, va participa la reuniunea extraordinară a miniştrilor afacerilor externe din statele membre NATO.

Bursa de la Moscova, închisă a patra zi la rând

ACTUALIZARE 4 MARTIE, 8:55 Bursa de Valori de la Moscova rămâne închisă pentru a patra zi consecutiv, iar autoritățile ruse au anunțat măsuri suplimentare pentru a limita impactul economic al sanțiunilor impuse de Occident, scrie The Guardian, preluând Moscow Times.

AIEA: „Incendiul nu a afectat niciun echipament esenţial”

ACTUALIZARE 4 MARTIE, 8:41 Părți esenţiale de la centrala nucleară de la Zaporojie din Ucraina nu au fost afectate după incendiul provocat de bombardamentele ruse, iar nivelul radiaţiilor este neschimbat, a anunţat vineri Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), care a citat autorităţile locale de reglementare în domeniul nuclear, potrivit Reuters.

„Autoritatea ucraineană de reglementare a anunţat că incendiul nu a afectat niciun echipament 'esenţial' şi că personalul centralei ia măsuri de atenuare. Nu au fost raportate schimbări în nivelul de radiaţii la centrală”, au precizat reprezentanții AIEA.

Ucraina a discutat cu SUA despre situația de la centrala nucleară

ACTUALIZARE 4 MARTIE, 8:36 Ministrul ucrainean al Energiei, German Galușcenko, a avut o conversație telefonică „urgentă” cu omologul său american Jennifer Granholm despre situația de la centrala nucleară Zaporojie, potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei din Ucraina.

„Inamicul nu este preocupat de securitatea nucleară și de radiații”, a spus Galușcenko, potrivit declarației. El a adăugat că Rusia este „indiferentă cu privire la viețile ucrainenilor, ale europenilor și ale propriilor cetățeni”.

„Încercăm de câteva zile să transmitem acest mesaj Agenției Internaționale pentru Energie Atomică. Am cerut intervenția acestei organizații internaționale și decizii dure cu privire la agresor. Dar încă nu le vedem”, a spus Galușcenko, citat de CNN.

„De aceea, cerem nu doar o evaluare profesională a ceea ce se întâmplă, ci și o intervenție reală, cu cele mai dure măsuri, inclusiv de către NATO și țările care dețin arme nucleare”, a adăugat el.

Zelenski: Rusia „recurge la teroarea nucleară”

ACTUALIZARE 4 MARTIE, 7:30 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat vineri Moscova că recurge la "teroarea nucleară" şi că doreşte să repete dezastrul de la Cernobîl, după bombardarea centralei nucleară de la Zaporijie, care are şase reactoare şi este cea mai mare din Europa.

„Avertizăm pe toată lumea că nicio altă ţară cu excepţia Rusiei nu a tras vreodată asupra centralelor nucleare. Este prima dată în istoria noastră, prima dată în istoria omenirii. Acest stat terorist recurge acum la teroarea nucleară”, a susţinut Volodimir Zelenski într-o înregistrare video difuzată de preşedinţia ucraineană.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Incendiul la centrala nucleară, stins

ACTUALIZARE 4 MARTIE, 7:00 Serviciile de urgență ucrainene au confirmat că au reușit să stingă incendiul de la centrala nucleară din Zaporojie.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

De asemenea, serviciile de urgență au anunțat că nu există victime, transmite BBC.

Trudeau: Rusia trebuie să „înceteze imediat”

ACTUALIZARE 4 MARTIE, 6.55 Premierul Canadei Justin Trudeau a vorbit cu liderul Ucrainei, Volodimir Zelenski, în urma atacului Rusiei asupra centralei nucleare Zaporojie.

El a condamnat atacurile Rusiei, despre care a spus că sunt inacceptabile și trebuie să „înceteze imediat”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Boris Johnson cere reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate ONU

ACTUALIZARE 4 MARTIE, ORA 5.40 Premierul britanic Boris Johnson a denunţat vineri, într-un comunicat, "acţiunile iresponsabile" ale preşedintelui rus Vladimir Putin care pot "ameninţa direct securitatea întregii Europe" după bombardarea unei centrale nucleare de către forţele ruse care au invadat Ucraina.

După încheierea unei conversaţii telefonice cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, premierul Boris Johnson a cerut organizarea unei reuniuni de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU „în următoarele ore”. 

Pompierii au putut interveni

ACTUALIZARE 4 MARTIE, 5.35 Echipele de intervenţie au anunţat că pompierii au putut să aibă acces la locul în care s-a declanşat incendiul de la centrala nucleară din Zaporijie.

Biden intervine

ACTUALIZARE 4 MARTIE, 5.05 Preşedintele american Joe Biden s-a alăturat omologului ucrainean Volodimir Zelenski pentru a cere Rusiei să înceteze activităţile militare în zona centralei de la Zaporijie şi să permită accesul pompierilor şi echipelor de intervenţie, într-un scurt comunicat de presă dat publicităţii de Casa Albă după discuţia telefonică cu liderul de la Kiev.

Nivelul de radiații nu a crescut

ACTUALIZARE 4 MARTIE 4:15 Ucraina raportează că nu sunt modificări ale nivelurilor de radiații la Zaporojie, iar Casa Albă anunță că președintele Joe Biden a vorbit la telefon cu președintele Volodimir Zelenski.

Autoritatea ucraineană de reglementare în domeniul nuclear a informat Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) că nu există „nicio schimbare în ceea ce privește nivelul de radiații la situl centralei nucleare de la Zaporojie”, a transmis vineri AIEA pe Twitter.

Dmitro Kuleba: Rușii trebuie să înceteze imediat focul!

ACTUALIZARE 4 MARTIE, 2.30 Ministrul de externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, a scris vineri pe Twitter că armata rusă „trage din toate părțile” asupra centralei nucleare din Zaporojie. „Rușii trebuie să înceteze IMEDIAT focul, să permită accesul pompierilor, să stabilească o zonă de securitate!” a cerut Kuleba. Ministrul spune că dacă centrala ar exploda, dezastrul ar fi de 10 ori mai mare decât cel de la Cernobîl.

Incendiu la centrala nucleară Zaporojie

ACTUALIZARE 4 MARTIE, 4:00 Un incendiu a izbucnit în noaptea de joi spre vineri la centrala nucleară Zaporojie, cea mai mare din Europa, situată în orașul Enerhodar, din sud-estul Ucrainei, relatează CNN și BBC citând oficiali ucraineni. La rândul său, Casa Albă a transmis că monitorizează situația. De altfel, președintele Joe Biden a vorbit la telefon cu președintele ucrainean, Volodimir Zelenski.

La rândul său, Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a declarat într-un mesaj pe Twitter că știe că sunt raportate bombardamente la centrala nucleară Zaporijjia și că este în contact cu autoritățile ucrainene în legătură cu situația.

Ulterior, autoritățile ucrainene au anunțat că nu au constatat deocamdată creșteri ale radiațiilor.

Ucrainenii din SUA vor beneficia de „protecție temporară”

ACTUALIZARE 4 MARTIE, 01.30 Administrația Biden le va permite ucrainenilor aflați în SUA să beneficieze de protecție temporară, un statut care le va permite să continue să locuiască și să lucreze aici timp de 18 luni. Anunțul a fost făcut de secretarul pentru securitate internă, Alejandro Mayorkas.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Puncte de control și lunetiști în Herson

ACTUALIZARE 4 MARTIE, 01:00 Un locuitor din Herson, singurul oraș controlat până acum de ruși, a declarat pentru CNN că în locurile-cheie, ocupanții au instalat puncte de control și puncte unde stau lunetiști.

El spune că soldații ruși îi opresc pe civilii ucraineni și îi întreabă dacă vor lupta de partea rusă sau de partea ucraineană în caz de mobilizare.

Pe de altă parte, primarul din Herson, Ihor Kolîhaiev, a cerut joi oamenilor să înceteze jafurile și furtul de alimente. „Orașul are nevoie de alimente și alte produse. Fac apel la toți proprietarii de supermarketuri, magazine mari, depozite, magazine alimentare și la toți cei care consideră util acest mesaj. Muncipalitatea se poate ocupa de distribuirea produselor care au rămas. Vă garantăm că vor ajunge acolo unde sunt cel mai așteptate - spitale, orfelinate, pensionari, nevoiași, familii cu mulți copii, categorii sociale defavorizate etc.”, a spus Kolîhaiev într-o postare pe Facebook.

Portavionul Charles de Gaulle, în Marea Mediterană

ACTUALIZARE 4 MARTIE, 00:55 Franţa a decis ca portavionul său nuclear Charles de Gaulle, aflat în Marea Mediterană, să fie repoziţionat mai aproape de România, în contextul războiului din Ucraina, informează bfmtv.com.

Motivul pentru care portavionul se va deplasa mai aproape de România este acela de „a executa misiuni de poliţie aeriană, recunoaştere şi culegere de informaţii”, a declarat ministra franceză a Apărării, Florence Parly, la postul de televiziune BFMTV.

Dmitro Kuleba cere partenerilor occidentali să ajute Ucraina cu avioane de luptă

ACTUALIZARE 4 MARTIE, 00:10 Dmitro Kuleba, ministrul de externe al Ucrainei, a cerut partenerilor occidentali să furnizeze țării sale avioane de luptă pentru a putea face față atacurilor aeriene din partea agresorilor ruși.

Într-o postare pe Twitter, diplomatul ucrainean spune că în Mariupol, Herson, Harkov și alte orașe „copiii stau în subsoluri, sub bombe” și a îndemnat țările occidentale să ia decizia de a ajuta aviația ucraineană.

„Piloții noștri apără cu eroism cerul. Însă Rusia are avantajul. Cum pot partenerii noștri care nu au ajutat Ucraina cu avioane de luptă să doarmă acum? În timp ce copiii din Mariupol, Herson, Harkov și alte orașe stau în subsoluri, sub bombe. Puteți lua această decizie chiar acum! Faceți-o!”, a scris ministrul ucrainean de externe într-o postare pe Twitter.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri