Începe procesul istoric al lui Donald Trump. Ce pedeapsă poate primi fostul președinte american în dosarul Stormy Daniels

Data actualizării: Data publicării:
Former President Donald Trump steps out of 40 Wall Street
Procesul istoric al lui Trump va avea loc în timpul campaniei sale prezidențiale. Foto: Donald Trump / Sursa foto: Profimedia Images

Donald Trump pășește luni într-un tribunal din New York, unde începe procesul penal în care este ecuzat de fals și uz de fals în dosarul Stormy Daniels. Este prima oară când un fost președinte american este judecat penal.

Trump este acuzat că și-a falsificat înregistrările comerciale pentru a ascunde o plată în bani făcută lui Stormy Daniels, un fost star de film pentru adulți, cu puțin timp înainte de alegerile din 2016, scrie BBC.

Fostul președinte al SUA, în vârstă de 77 de ani, riscă până la patru ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat, dar ar putea evita închisoarea și, în schimb, ar putea fi amendat.

Donald Trump a pledat nevinovat

Procesul istoric al lui Trump va avea loc în timpul campaniei sale prezidențiale și ar putea în cele din urmă să-l transforme pe candidatul republican în infractor condamnat, cu câteva luni înainte ca alegătorii să se prezinte la urne în noiembrie.

„Este fără precedent”, a spus Alex Keyssar, profesor de istorie și politici publice la Kennedy School de la Universitatea Harvard. „Nu a existat nimic comparabil cu acest proces”.

Procesul, care va începe luni cu selecția juriului, este de așteptat să dureze șase până la opt săptămâni și se va concentra pe o rambursare pe care Trump i-a făcut-o fostului său consilier Michael Cohen.

Cohen, în vârstă de 57 de ani, susține că i s-a ordonat să-i plătească doamnei Daniels 130.000 de dolari în schimbul tăcerii ei despre o presupusă aventură cu Trump, ceva ce procurorii au descris drept o încercare de a „influența ilegal” alegerile din 2016.

Plățile cu bani pentru a cumpăra tăcerea nu sunt ilegale. Dar Procuratura Districtului din Manhattan susține că Trump a comis o infracțiune prin înregistrarea necorespunzătoare a rambursării către Cohen drept cheltuieli legale.

În total, el este acuzat de 34 de infracțiuni de falsificare a înregistrărilor comerciale de gradul I. Pentru a ajunge la un verdict, toți cei 12 jurați trebuie să cadă de acord dacă Donald Trump este vinovat sau nu de o anumită acuzație.

Ce spun experții despre argumentele acuzării

Procesul din Manhattan este de așteptat să conțină mărturii de la mai multe personaje aflate în centrul acestui scandal, inclusiv Cohen, Daniels și avocatul personal al lui Trump, care intrat la închisoare și din cauza acestui dosar.

Experții sunt împărțiți cu privire la argumentele acuzării, care implică o abordare juridică mai nouă pentru a cataloga ca infracțiune penală falsificarea înregistrărilor comerciale.

Trump a făcut mai multe încercări nereușite de a amâna procesul cu juriu și de a-l muta din Manhattan, care este compus în principal din democrați.

Remarcile sale înflăcărate despre caz, pe care l-a descris în repetate rânduri ca fiind motivat politic, l-au determinat pe judecător să impună un ordin de tăcere care îi interzice fostului președinte să facă comentarii publice despre persoane legate de acest caz, inclusiv martori.

Ordinul a fost prelungit după ce Trump și-a îndreptat atacurile online către fiica judecătorului, numind-o „hater turbat”.

Biroul lui Trump a spus că ordinul de tăcere este neconstituțional și i-a încălcat dreptul la libertatea de exprimare.

Cum îl poate avantaja acest proces pe Donald Trump în campania electorală

Acest caz penal este doar unul dintre cele patru cu care se confruntă Donald Trump anul acesta. Dar ar putea fi singurul proces care va avea loc înainte de revanșa sa electorală din 2024 cu președintele Joe Biden.

Chiar dacă Trump este condamnat, experții spun că este puțin probabil să ajungă la închisoare. Și chiar dacă ar fi condamnat, în conformitate cu legislația americană, el ar putea servi în continuare ca președinte.

Dar condamnarea sa ar duce la o premieră, fiind prima dată în istoria SUA când un infractor candidează la președinție ca reprezentant al unui partid important, a spus Keyssar.

„Ceea ce este remarcabil este că nu pare să deranjeze o parte semnificativă a electoratului”, a spus Keyssar, remarcând că popularitatea lui Trump nu a avut de suferit ca urmare a acuzărilor sale penale.

Acest scandal îl va plasa pe paginile ziarelor și în dezbaterile TV, cu doar câteva luni înainte de alegeri, ceea poate fi un avantaj, dar și un dezavantaj.

Și această atenție sporită înseamnă că orice mică veste de la instanță - bună sau rea pentru Trump - ar putea juca un rol în cursa dintre fostul și actualul președinte, a mai spus profesorul de la Universitatea Georgetown, Hans Noel.

„Ma aștept ca acestea să fie alegeri foarte strânse”, a spus el, „și orice lucru, oricât de mic, ar putea conta”.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri