Încrederea ucrainenilor în Volodimir Zelenski a ajuns la cel mai mic nivel de la declanșarea invaziei rusești

Data publicării:
zelenski priveste suparat
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei. Foto: Profimedia

Încrederea ucrainenilor în Volodimir Zelenski este în cel mai scăzut punct al său de la începutul invaziei rusești, iar cota continuă să scadă, conform unui sondaj recent.

Popularitatea lui Zelenski, aflat în funcţie de cinci ani, crescuse imediat după declanşarea invaziei rusești, în februarie 2022, atingând un nivel record de 90% în luna mai a aceluiaşi an, potrivit cifrelor Institutului Internaţional de Sociologie de la Kiev.

Însă această cotă de popularitate a scăzut la 77% în decembrie anul trecut, la 64% în februarie şi la 59% în luna mai, a transmis acest institut într-un comunicat, citând sondajul său realizat la mijlocul lui mai pe un eşantion reprezentativ de peste o mie de persoane.

În paralel, neîncrederea faţă de preşedintele Zelenski a crescut la 36% în luna mai comparativ cu 35% în februarie, 22% în decembrie şi 7% în mai 2022, potrivit comunicatului.

Volodimir Zelenski se confruntă cu numeroase provocări, printre care eşecul contraofensivei de anul trecut, o dezbatere aprinsă în ce privește mobilizarea, considerată adesea inechitabilă, şi scandaluri de corupţie în rândul înalţilor funcţionari.

„Zelenski îşi păstrează legitimitatea în ochii societăţii ucrainene şi între 70% şi 80% din populaţie se opune organizării unor noi alegeri prezidenţiale”, a adăugat directorul executiv al institutului Anton Gruşeţki, citat în comunicat.

În schimb, ucrainenii sunt din ce în ce mai critici faţă de unele numiri în guvern şi îngrijoraţi cu privire la „echitatea” din societate, în special în lupta împotriva corupţiei şi distribuirea „dreaptă” a poverii războiului, a adăugat el.

Volodimir Zelenski, fost actor de comedie, fără experienţă politică, a fost ales preşedinte al Ucrainei în aprilie 2019 cu 73% din voturi, pentru un mandat de cinci ani, care a trebuit să fie prelungit sine die în contextul războiului. Ulterior, cota lui de popularitate a scăzut la 37% înainte de declanşarea invaziei rusești.

Dacă Rusia nu şi-ar fi lansat invazia, alegeri prezidenţiale ar fi trebuit să aibă loc în martie 2024. Însă legislaţia ucraineană interzice organizarea oricăror alegeri în timpul legii marţiale.

După ezitări, autorităţile ucrainene au renunţat la ideea organizării de alegeri în timpul războiului, în condiţiile în care 20% din Ucraina este ocupată de armata rusă şi milioane de ucraineni s-au refugiat în străinătate.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă cu Nina Iliescu în aceste momente? Detalii cutremurătoare despre soţia fostului preşedinte...
Digi FM
Cătălin Botezatu regretă că i-a făcut cunoștință Alinei Sorescu cu Alexandru Ciucu: "Ea nu merita așa ceva...
Pro FM
Andreea Bănică, mândră de corpul ei natural, neatins de bisturiu. S-a filmat în costum de baie, din toate...
Film Now
Nicole Kidman, după ce s-a reunit cu Sandra Bullock la filmări: "O ador, este amuzantă, caldă și iubibilă"
Adevarul
Mineriadele care au schimbat istoria României. Rolul cheie pe care l-a jucat fostul președinte Ion Iliescu
Newsweek
Ce pensie a avut Ion Iliescu în ultimul deceniu? Mii de euro și salarii din instituții publice
Digi FM
La ce oră a murit, de fapt, Ion Iliescu. Ce a transmis Spitalul Agrippa Ionescu după ce vestea a fost făcută...
Digi World
COVID-19 de lungă durată. Cât timp persistă virusul în creier. Pare „să aibă un impact asupra producţiei de...
Digi Animal World
Pisicile portocalii sunt unice din punct de vedere genetic. „Enigma” care a atras interesul oamenilor de...
Film Now
Fosta cumnată a lui Liam Neeson, reacție la relația cu Pamela Anderson. Sora ei a murit în 2009, iar actorul...
UTV
Cătălin Măruță și Andra se bucură de vara în casa lor din Marbella: „Nu-i hotel, nu-i chirie. E locul nostru”