India s-a angajat să-și reducă la zero emisiile de carbon până în 2070, cu 20 de ani mai târziu decât obiectivul global

Data publicării:
Narendra Modi la pupitru cop26 glasgow iar steagurile marii britanii si al ONU pe fundal
Premierul Indiei, Narendra Modi, a anunțat că India își va reduce raportul de emisii de carbon la zero până în 2070. Foto: Profimedia Images

Premierul indian Narendra Modi a anunţat luni, la Conferința pe teme climatice COP26, că ţara sa va ajunge la emisii zero de dioxid de carbon în 2070, o dată cu 20 de ani mai târzie decât cea stabilită de alţi poluatori, relatează Reuters şi AFP.

„Până în 2070 India va atinge obiectivul de zero emisii nete” de dioxid de carbon, a declarat el în discursul rostit la COP26, conferinţa mondială privind combaterea schimbării climatice de la Glasgow, dând asigurări că India îşi va respecta obiectivele „în litera şi spiritul” lor.

Modi le-a mai spus liderilor lumii la COP26 că India va creşte aportul energiilor regenerabile în mixul său la 50% până în 2030, transmite Agerpres.

De asemenea, şeful guvernul indian a cerut de la tribuna ONU un efort global pentru adoptarea unor stiluri de viaţă sustenabile „în locul unui consum prostesc şi distructiv”.

Mulți văd acest termen ca fiind o dezamăgire majoră, deoarece una dintre obiectivele cheie ale acestui summit este ca toate țările să se angajeze la neutralitate climatică până în 2050, conform BBC.

China s-a angajat că va îndeplini acest termen până în 2060.

China este cel mai mare poluator din lume iar India este pe locul patru.

Modi a spus că „astăzi, întreaga lume recunoaște că India este singura economie majoră din lume care a livrat în scris și în spirit în conformitate cu angajamentele sale față de (acordul de la) Paris.

El a anunțat cinci promisiuni majore pentru a reduce emisiile Indiei, spunând că ele reprezintă „un angajament fără precedent al Indiei” pentru a adresa problema schimbărilor climatice:

-India își va mări capacitatea energetică care nu este bazată pe combustibili fosili la 500GW până în 2030;

-India va atinge 50% din necesarul său de energie provenit din surse regenerabile până în 2030;

-Până în 2030, India își va reduce emisiile prognozate de carbon cu 1 miliard de tone;

-Până în 2030, India își va reduce dependența de carbon a economiei sale cu 45%;

-India va atinge ținta de net zero emisii până în 2070.

Angajamentul net zero asumat de marile economii globale se referă la un raport egal între emisiile de gaze cu efect de seră și cantitatea acestora scoasă din atmosferă.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri