India vrea să participe la exerciții militare comune cu Rusia. SUA sunt „îngrijorate”

Data publicării:
karine jean pierre intr-un briefing de presa la casa albă
Karine Jean-Pierre, la Casa Albă Foto: Profimedia Images

Statele Unite sunt îngrijorate de planurile Indiei de a participa la exerciţii militare comune cu Rusia, a spus secretarul de presă al Casei Albe, Karine Jean-Pierre.

Luna trecută, Moscova a anunţat intenţia de a organiza exerciţiile Vostok-2002 (Est) la început de septembrie, chiar dacă duce un război costisitor în Ucraina, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Întrebată despre participarea Indiei, Karine Jean-Pierre le-a spus reporterilor aflați la bordul Air Force One, în timp ce preşedintele Joe Biden zbura în Pennsylvania, că Statele Unite sunt îngrijorate în legătură cu orice ţară care participă la exerciţii militare alături de Rusia în timp ce aceasta este în război cu Ucraina.

La exerciţiile militare Vostok din acest an participă contingente şi observatori din peste de zece ţări, printre care China, India, Siria, Algeria, Mongolia, Nicaragua, Laos şi Azerbaidjan. Vor fi prezenţi, de asemenea, militari din Armenia, Belarus, Kazahstan, Kîrgîzstan şi Tadjikistan, care - alături de Rusia - fac parte din Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC).

Rusia susține că manevrele Vostok-2002, la care participă peste 50.000 de militari în perioada 1-7 septembrie, nu sunt îndreptate împotriva niciunei ţări şi a niciunei alianţe militare, cum ar fi NATO.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...