Inteligenţa Artificială favorizează propagarea de informaţii false despre Holocaust şi alimentează antisemitismul (raport UNESCO)

Data publicării:
AI short for Artificial Intelligence in black lettering on a laptop computer motherboard to give a tech vibe
Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia Images

Inteligenţa Artificială (IA) generativă favorizează propagarea de informaţii false despre Holocaust, ceea ce riscă să alimenteze antisemitismul şi să altereze atitudinea noastră faţă de adevărul istoric, se arată într-un raport UNESCO publicat marţi.

„Dacă permitem acestor fapte teribile ale Holocaustului să fie edulcorate, deformate sau falsificate printr-o utilizare iresponsabilă a IA, riscăm o propagare fulgerătoare a antisemitismului şi diminuarea înţelegerii noastre asupra cauzelor şi consecinţelor acestor atrocităţi”, a declarat directoarea generală a UNESCO, Audrey Azoulay, într-un comunicat, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Agenţia ONU a dezvăluit acest raport în parteneriat cu Congresul evreiesc mondial, cu ocazia Zilei internaţionale pentru combaterea discursului instigator la ură.

Modelele de IA generativă, precum ChatGPT, care generează text, fotografii, sunete şi video, plecând de la cereri în limba curentă, pot inventa evenimente din Al Doilea Război Mondial care nu au avut loc niciodată, denunţă UNESCO.

Informații și imagini inventate

În februarie, interfaţa inteligenţei generative a Google, Gemini, a suscitat furie după ce a produs imagini cu nazişti cu pielea neagră.

ChatGPT, care a făcut ca IA generativă să fie descoperită de publicul larg la lansarea sa de către OpenIA în 2022, a inventat la rândul său conceptul de „Holocaust prin înecare”, potrivit căruia naziştii au înecat în masă evrei în lacuri şi râuri în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Pure invenţii, fără fundament istoric, aminteşte UNESCO.

Modelele IA au de asemenea tendinţa de a simplifica la maxim istoria exterminării poporului evreu de către nazişti şi pot deveni obiect de pirataj, făcând din ele vehicule pentru ideologia nazistă, subliniază raportul.

Teoriile conspirației, favorizate

IA favorizează astfel gândirea conspiraţionistă, potrivit lui Karel Fracapane, specialist în educaţie asupra Holocaustului în cadrul UNESCO.

„Acesta este un bun exemplu al modului în care IA, atunci când se aplică unor subiecte extrem de dificile şi controversate, poate duce la o puternică eroziune a culturii democratice”, a explicat el pentru AFP.

Companiile din domeniul înaltelor tehnologii trebuie să dea dovadă de „mai multă rigoare, transparenţă şi responsabilitate”, a adăugat el.

„Ceea ce figurează în acest raport are legătură cu ceea ce se întâmplă în societate. Iar aceasta are consecinţe politice foarte reale”, a atenţionat Karel Fracapane, cu referire la ascensiunea extremei drepte în Europa.

UNESCO, ce notează şi că IA permite de asemenea crearea de instrumente educative mai interactive pentru tineri, îndeamnă companiile din domeniu să pună în aplicare recomandări etice pentru inteligenţa artificială.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Gafa făcută de Macron la întâlnirea cu Kate! Nu a mai avut ochi pentru altcineva. Brigitte nu a fost deloc...
Digi FM
Cine este Dacian Dragoș, noul judecător CCR numit de Nicușor Dan. A fost implicat în litigiul de la Roșia...
Pro FM
Elena Gheorghe, mesaj emoționant la aniversarea a 13 ani de căsnicie: „Dragostea nu s-a stins, s-a așezat...
Film Now
Regizorul James Gunn l-a reconstruit pe Superman pentru marile ecrane: Am simţit presiunea mereu. A fost o...
Adevarul
Cum a ajuns un bărbat crescut în SUA să fie deportat într-un loc pe care nu-l cunoaște: „Nu aparțin acestui...
Newsweek
Bolojan anunță ce categorii de pensionari pierd bani la pensie, din septembrie. „E o inechitate”
Digi FM
Macron, ignorat din nou de soția sa, în timp ce-i oferă mâna la coborârea din avion. Cuplul prezidențial...
Digi World
De ce nu e deloc o idee bună să te culci cu părul ud. Riscurile despre care experții avertizează
Digi Animal World
Cinci papagali, recent donați la o grădină zoologică din Anglia, au înjurat vizitatorii. Angajații, nevoiți...
Film Now
James Gunn: Este o prostie să crezi că „Superman” va fi un eșec dacă nu va face 700 de milioane de dolari
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie