Întrunire a miniştrilor de externe NATO pe tema tensiunilor pe flancul estic al alianței

Data publicării:
Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO.
Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO. Foto: Christian Marquardt - Pool/ Getty Images

Miniştrii de externe ai statelor NATO se reunesc marţi la Riga, în timp ce aliaţii sunt alarmaţi de o masare de trupe ruseşti în apropierea graniţei de est a Ucrainei şi o confruntare asupra migraţiei la graniţa polono-belarusă. Bogdan Aurescu participă la întrunire și va vorbi despre evoluţiile de securitate din Vecinătatea Estică a Alianţei.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, şi-a exprimat în mod repetat îngrijorarea cu privire la o concentrare neobişnuită a soldaţilor ruşi în apropierea aliatului NATO Ucraina în ultimele săptămâni.

Stoltenberg a declarat vineri că agresiunea Rusiei asupra Ucrainei ar putea să o „coste”. Asistentul secretarului de stat al SUA pentru afaceri europene şi eurasiatice, Karen Donfried, a spus că „toate opţiunile” sunt pe masă ca răspuns. Ţările occidentale au sancţionat Rusia din cauza conflictului.

Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea în 2014 şi de asemenea sprijină separatiştii din regiunile estice Lugansk şi Doneţk - cunoscute colectiv ca Donbas, aminteşte DPA.

Kremlinul a respins acuzaţiile în ultimele săptămâni, afirmând că poate muta trupele pe propriul teritoriu după bunul plac.

Acţiuni imediate nu se aşteaptă de la întâlnirea de marţi, în timp ce aliaţii vor să vadă ce se întâmplă. Unii se tem că o nouă incursiune pe teritoriul ucrainean este posibilă, dar nu este clar că Moscova ar risca escaladarea, scrie DPA, preluată de Agerpres.

De asemenea, îngrijorătoare este și criza în curs - dar care se atenuează - la frontiera unui membru NATO, Polonia, cu Belarus. Mii de refugiaţi au fost blocaţi acolo de săptămâni, se presupune că propulsaţi spre graniţă de către Minsk - un aliat al Moscovei - ca răzbunare pentru sancţiunile occidentale.

Problemele interne ale NATO - inclusiv o revizuire în curs a obiectivelor strategice de bază ale alianţei - sunt pe agenda miniştrilor la reuniune, care urmează să se încheie miercuri.

Ce teme va aborda România

Ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, va participa la întrunirea de la Riga, a anunțat Ministerul de Externe într-un comunicat.

„Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, va participa, în perioada 30 noiembrie - 1 decembrie 2021, la Riga, în Letonia, la reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele membre NATO. Reuniunea va avea un program şi agendă de discuţii consistente. Cu acest prilej, miniştrii vor aborda teme de relevanţă şi de actualitate pe agenda aliată, reuniunea fiind un reper important în pregătirea negocierii Noului Concept Strategic al NATO, precum şi a Summitului NATO de la Madrid din 2022. Ministrul Bogdan Aurescu va reitera sprijinul României pentru elaborarea unui Nou Concept Strategic al NATO, care să ofere Alianţei instrumente adecvate de răspuns la provocările mediului de securitate actual”, potrivit comunicatului.

Ministrul de Externe se va referi la evoluţiile curente de securitate din Vecinătatea Estică a Alianţei şi necesitatea continuării eforturilor pentru consolidarea posturii aliate de descurajare şi apărare în mod coerent şi cuprinzător pe întreg Flancul Estic, inclusiv în regiunea Mării Negre.

„Şeful diplomaţiei române va sublinia şi importanţa consolidării relaţiei transatlantice şi creşterii coeziunii aliate, precum şi aprofundarea cooperării cu UE, precum şi cu partenerii estici şi cei din Balcanii de Vest. În prima zi a reuniunii va avea loc o sesiune de lucru în format aliat pentru un schimb de opinii referitor la evoluţiile curente de securitate din Vecinătatea Estică a Alianţei, precum şi la problematica controlului armamentelor, dezarmării şi neproliferării. În cadrul unui dineu de lucru, miniştrii aliaţi vor aborda aspectele privind viitorul Concept Strategic al NATO. În cea de-a doua zi a reuniunii ministeriale, lucrările vor debuta cu o sesiune cu participarea Georgiei şi Ucrainei care se va focaliza asupra evoluţiilor de securitate regionale şi relaţia partenerială cu NATO a celor două state aspirante. Aceasta va fi urmată de o sesiune în format aliat privind Afganistan. Ministeriala NATO de externe se va încheia cu o întâlnire a aliaţilor cu Înaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, respectiv cu Finlanda şi Suedia, pentru un schimb de opinii privind Balcanii de Vest”, se mai arată în comunicat.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...