Invitați la o nuntă din Afganistan uciși de talibani pentru că au început să cânte

Data actualizării: Data publicării:
masini albe cu floro de nunta
Nuntă în Afganistan FOTO: Profimedia Images

Trei invitați au fost împușcați la o nuntă în estul Afganistanului, care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, pentru că au început să cânte, potrivit talibanilor.

Trei bărbați au deschis focul, după ce au spus că fac parte din gruparea talibanilor, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, într-o conferință de presă, potrivit CNN.

Mujahid a spus că bărbații înarmați au deschis focul la o recepție care avea loc în districtul Surkh Rod din provincia Nangarhar. Un jurnalist local a declarat pentru CNN că cel puțin două persoane au fost ucise și alte 10 au fost rănite.

Purtătorul de cuvânt al talibanilor a adăugat că nu este permis să ucizi pe cineva care cântă și că o anchetă este în curs pentru a se stabili dacă incidentul n-a avut, de fapt, o altă cauză, cum ar fi o dispută personală. „Potrivit regulilor Emiratului Islamic, nimeni nu are dreptul să împiedice într-un fel sau altul pe cineva să cânte, dar poate să-l convingă să nu facă asta. Aceasta este calea principală", a declarat Mujahid în conferinţa de presă.

Ulterior, Mujahid a mai spus într-o serie de postări pe Twitter că suspecții au pretins că sunt membri talibani și că au cerut ca muzica să fie oprită înainte de a deschide focul, însă nu s-a verificat dacă, într-adevăr, aceștia sunt talibani. El a a mai precizat că două din persoanele care au comis atacul au fost arestate, în timp ce cea de-a treia a dispărut.

Deși dezaprobă muzică la nunți și alte evenimente publice, talibanii nu au emis un decret de interzicere de la venirea lor la putere, în august. Cu toate acestea, la sfârșitul lunii august, cântărețul Fawad Andarabi a fost ridicat de acasă și ucis de talibani, în timp ce muzicienilor din țară li s-a transmis să nu mai cânte la instrumente.

În timpul guvernării anterioare a talibanilor în Afganistan, între 1996 și 2001, talibanii au interzis majoritatea formelor de muzică ca ne-islamică.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...