Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore, afirmă surse medicale palestiniene

Data publicării:
Gaza
Printre morţi se numără şapte membri ai aceleiaşi familii Foto: Profimedia

Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse medicale palestiniene, potrivit Reuters, citat de News.ro.

Printre morţi se numără şapte membri ai aceleiaşi familii a cărei casă a fost lovită în timpul nopţii în Zeitoun, au declarat oficialii din domeniul sănătăţii. Ceilalţi au fost ucişi în atacuri israeliene separate în centrul şi sudul Fâşiei Gaza.

În acelaşi timp, forţele israeliene şi-au intensificat incursiunile şi bombardamentele la marginea de nord a enclavei, unde are loc principala lor ofensivă de la începutul lunii trecute.

Armata israeliană afirmă că scopul său este de a împiedica luptătorii Hamas să efectueze atacuri şi să se regrupeze în regiune. Locuitorii din zonă se tem că scopul este de a depopula permanent o fâşie de pământ care serveşte drept zonă tampon, ceea ce Israelul neagă.

Când a fost întrebată, armata israeliană a precizat că, după o primă examinare, "nu a fost informată de nicio lovitură în zona spitalului Kamal Adwan". Armata a adăugat că "face tot ce îi stă în putinţă pentru a evita rănirea civililor".

Citește și

Europa, în fața mandatului CPI pentru Netanyahu. Țările care îi pun cătușele și cele care îl primesc pe covorul roșu


Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum îți schimbi furnizorul de energie înainte de 1 iulie. Așa eviți o explozie a prețului la energie după...
Digi FM
Sociologul Gelu Duminică, revoltat de un subiect de la Evaluarea Națională: „M-a dezgustat lipsa de...
Pro FM
Cum se simte Dakota Johnson după despărțirea de Chris Martin. Apropiat: „Își dorește o viață cu sens, pe...
Film Now
Actorul Ashley Walters din „Adolescence” susține că serialul l-a determinat să-i limiteze timpul de ecran...
Adevarul
Găselnița comercianților de pe litoral pentru ca prețurile să pară mai mici: „E jecmăneală pe față!”
Newsweek
Tăierea pensiilor speciale din nou amânată. De ce nu se mai reduc cu 15% pensiile de 25.000 lei?
Digi FM
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan. Noul premier al României a divorțat de fosta soție în 2013
Digi World
Un bărbat a mâncat 150 de ouă, în doar cinci zile: „E o nebunie, corpul meu s-a subțiat considerabil”...
Digi Animal World
Piton uriaș, surprins când înghite o antilopă adultă întreagă, ca pe o zmeură. Imaginile sunt virale
Film Now
Prietenia lor pare indestructibilă. Tom Cruise, apariție surpriză pe covorul roșu, la premiera „F1”, pentru...
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea au ales locația pentru nuntă: „Le-a plăcut foarte mult!”