Israelul eliberează un palestinian arestat pe când avea 13 ani. A stat 10 ani în închisoare, după o condamnare controversată

Data publicării:
Manifestație pentru eliberarea lui Ahmad Manasra.
Manifestație pentru eliberarea lui Ahmad Manasra. Foto: Profimedia

Israelul a eliberat un tânăr palestinian care a petrecut aproape zece ani în închisoare, după ce fusese arestat, în mod controversat, la vârsta de 13 ani.

Ahmad Manasra a revenit alături de familia sa, a declarat pentru CNN avocatul său, Khaled Zabarqa, relatează News.ro.

„Ahmad a ispăşit sentinţa sa de zece ani şi este o persoană liberă acum”, a spus Zabarqa. „Autorităţile israelien au impus restricţii familiei, precum organizarea unei ceremonii de bun venit pentru Ahmad sau a vorbi cu presa”, a susţinut el.

Ahmad Manasra a fost arestat şi încarcerat în 2015 după ce a fost prins, împreună cu vărul său Hassan, care a înjunghiat doi israelieni, în Ierusalimul de Est.

Hassan a fost împuşcat mortal pe loc, în timp ce Manasra a fost călcat de o maşină.

Cazul lui Manasra a atras atenţia la nivel internaţional după apariţia unor înregistrări video cu mulţimi care strigau spre el cuvinte care sugerează abuzul, în timp ce el zăcea nemişcat, rănit grav şi strigând. Alte filmări ar înfăţişa oficiali israelieni care îl interogau pe Manasra sub ameninţare, el fiind vizibil zdruncinat şi vulnerabil, potrivit Societăţii Palestiniene pentru Prizonieri.

El a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru tentativă de omor, în 2016, deşi instanţele israeliene au recunoscut că el nu a fost implicat în înjunghieri, a adăugat Societatea Palestiniană pentru Prizonieri. Sentinţa sa a fost revizuită la nouă ani şi jumătate, în urma unui apel, în 2017.

Organizaţii internaţionale au făcut apel în mod repetat la autorităţile israeliene pentru eliberarea lui de-a lungul anilor, din cauza îngrijorărilor privind tratamentul său şi şederilor prelungite în singurătate, împreună cu probleme de sănătate mentală şi un diagnostic de schizofrenie.

„Starea sa fizică şi medicală este foarte dificilă întrucât suferă de răni la cap şi probleme fiziolofice şi mentale după ce a fost închis singur şi a fost supus interogatoriilor dure când era copil”, a spus avocatul său.

Autorităţile închisorii din Israel au confirmat că Manasra a fost eliberat joi, adăugând: „Israelul este un stat de drept, noi nu torturăm oameni aici”.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Melania Trump, agent sub acoperire! Soţia lui Trump l-a 'făcut' imediat pe Putin, liderul de la Kremlin a...
Digi FM
Au fost căsătoriți 13 ani. Imagini rare cu Ben Affleck și fosta soție Jennifer Garner, împreună în public...
Pro FM
Soția tenorului Andrea Bocelli, imagine rară din vacanță. Fanii au reacționat imediat: „Pari atât de fericită...
Film Now
Cine este presupusul iubit al Jessicăi Alba. Actrița, surprinsă cu actorul din „Captain America” la doar...
Adevarul
Șefă de cabinet la Curtea de Conturi fără studii superioare: cazul fiicei șoferului șefului DNA
Newsweek
Plata CASS la pensiile peste 3.000 lei, atacată la CCR. Pot rămâne pensionarii cu pensia întreagă?
Digi FM
Moment adorabil la Wimbledon. Kate Middleton i-a cerut lui Jannik Sinner o minge semnată pentru prințul...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Teroare pe străzile din Pakistan. Momentul când un leu de companie a evadat și a atacat o mamă și doi copii
Film Now
John Goodman, de nerecunoscut după ce a slăbit 90 de kilograme în ultimii ani. Actorul, în centrul atenției...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu