Italia a autorizat vaccinul AstraZeneca pentru persoanele peste 65 de ani

Data actualizării: Data publicării:
persoana cu masca in timp ce-l vaccineaza o asistenta
AstraZeneca va fi folosit în Italia și la persoanele peste 65 de ani. Foto: Profimedia Images

Ministerul Sănătăţii italian a autorizat luni administrarea vaccinului anti-COVID-19 al companiei AstraZeneca şi la persoane cu vârste peste 65 de ani.

Într-un comunicat citat de AFP, ministerul a precizat că vaccinul ar putea fi utilizat la această categorie de populaţie cu excepţia persoanelor ''extrem de vulnerabile'', în special persoane cu sistem imunitar slăbit sau care iau medicamente care le fac mai vulnerabile la coronavirus, scrie Agerpres.

Ministrul sănătăţii italian Roberto Speranza anunţase duminică această decizie privind vaccinul AstraZeneca, ce se înscrie în politica de accelerare a campaniei de vaccinare organizată de guvern.

La fel ca alte ţări europene, Italia trebuie să facă faţă întârzierilor în livrarea vaccinurilor. Până în prezent, au fost administrate 5,4 milioane de doze, iar 1,65 milioane de persoane au primit cele două doze necesare pentru a fi imunizate.

Italia şi-a fixat ca obiectiv vaccinarea a cel puţin jumătate din populaţia sa de 60 milioane de persoane până la finalul lunii iunie.

Fără restricții de vârstă la vaccinul AstraZeneca și în România

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV) a decis luni după-amiază ridicarea limitării de vârstă pentru vaccinul AstraZeneca, care până acum era administrat persoanelor cu vârsta sub 55 de ani.

„În urma recomandărilor Grupului Științific și Medical din cadrul Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, a Ministerului Sănătății și a Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), s-a luat decizia renunțării la limita de vârstă pentru administrarea vaccinului produs de compania AstraZeneca.

Măsura vine ca urmare a apariției noilor date științifice, a experienței și deciziilor altor state europene, precum și a recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) pentru prevenirea infectării cu virusul SARS-CoV-2, sens în care vaccinul AstraZeneca poate fi administrat adulților cu vârsta peste 18 ani, conform rezumatului caracteristicilor produsului.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...