Joe Biden l-a primit pe prim-ministrul Italiei la Casa Albă: „O Uniune Europeană puternică este în interesul Statelor Unite”

Data publicării:
Mario Draghi și Joe Biden în Biroul Oval
Mario Draghi a fost primit de Joe Biden la Casa Albă. Foto: Profimedia Images

O Uniune Europeană puternică este în interesul Statelor Unite, i-a spus, marți, președintele Joe Biden prim-ministrului italian, Mario Draghi, aflat într-o vizită oficială la Casa Albă. Cei doi șefi de guvern au discutat cu privire la situația actuală a războiului din Ucraina și au exprimat din nou poziția comună a SUA și UE în ce privește sprijinul pentru Ucraina și unitatea împotriva acțiunilor agresive ale Rusiei.

„Aţi fost un bun prieten şi un mare aliat”, i-a spus Biden lui Draghi în Biroul Oval de la Casa Albă. „Vladimir Putin a crezut că ne poate diviza. Dar cu toţii ne-am dublat eforturile”, a adăugat preşedintele american înaintea începerii întâlnirii.

Şeful guvernului italian a spus că invadarea Ucrainei de către Rusia a întărit legăturile dintre Statele Unite şi Italia şi, mai larg, între Statele Unite şi Europa. Premierul Draghi a prezis „schimbări drastice” pentru Uniunea Europeană. „O Uniune Europeană puternică este în interesul Statelor Unite”, a spus Joe Biden, chiar dacă aceasta reprezintă o „concurenţă”.

În ciuda dependenţei Italiei de gazul rusesc şi a relaţiilor în mod tradiţional prietenoase cu Rusia, guvernul lui Draghi a fost un susţinător puternic al sancţiunilor împotriva invadatorilor. La fel ca aliaţii săi occidentali, Italia a livrat arme Ucrainei, deşi există un anumit disconfort în creştere în această privinţă în cadrul largii coaliţii de guvernare care îl sprijină pe Draghi.

Draghi s-a angajat, de asemenea, să sprijine toate sancţiunile europene la adresa sectorului energetic rusesc, în ciuda riscurilor pentru Italia - un procent de 40% din importurile de gaze naturale ale Italiei provin în prezent din Rusia. Mario Draghi menţine legături deosebit de strânse cu Statele Unite, unde a studiat şi a lucrat pentru Banca Mondială şi banca privată Goldman Sachs.

Pe parcursul vizitei sale la Washington, premierul Italiei va primi, miercuri, un premiu din partea think tank-ul Consiliul Atlantic, care îi va fi înmânat de ministra americană pentru Trezorerie, Janet Yellen.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Pro FM
Mădălina Ghenea s-a despărțit de Grigor Dimitrov. Românca a rupt tăcerea în ziua de Paște „A fost cea mai...
Film Now
Suri Cruise, ca un model pe străzile din NYC, în pantaloni scurți, pulover și adidași. Fiica lui Tom Cruise...
Adevarul
Povestea unei fotografii tulburătoare din vreme de război. De ce erau așezați copiii „în poziția de rugăciune"
Newsweek
VIDEO Putin, umilit în Marea Neagră. Momentul când o dronă ucraineană distruge o navă de atac rusă
Digi FM
Reacţia unei tinere din Cuba când a ajuns prima dată în România: "Am crezut că acolo mor"
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiul lui Nicolas Cage, acuzat că și-a lovit mama. Femeia a fost fotografiată având un ochi vânăt și mai multe...