Joe Biden spune că numirea lui Rishi Sunak în funcția de premier al Regatului Unit este „revoluționară”

Data publicării:
Joe Biden ține un microfon în mână la un eveniment al partidului democrat
Președintele Statelor Unite, Joe Biden. Foto: Profimedia Images

Preşedintele american, Joe Biden, a apreciat, luni, desemnarea lui Rishi Sunak ca prim-ministru al guvernului Regatului Unit ca fiind „revoluţionară”, deoarece el devine prima persoană non-albă care ocupă acest post.

„Este destul de surprinzător, este o piatră de hotar revoluţionară şi asta contează”, a subliniat preşedintele american în cursul unei ceremonii la Casa Albă pentru sărbătoarea hindusă Diwali.

În vârstă de 42 de ani, Rishi Sunak, un bogat ex-bancher cu o carieră tipică elitei britanice, a devenit, luni, cel mai tânăr şef de guvern din istoria contemporană a Regatului Unit, dar şi primul de origine indiană, pentru că bunicii săi au trăit în Punjab, o regiune din nordul Indiei, înainte de independenţa acestei ţări în 1947.

Pe de altă parte, Casa Albă a anunţat, luni, că Joe Biden va vorbi „în zilele următoare” cu noul premier britanic.

„Preşedintele Biden aşteaptă cu nerăbdare să discute cu (...) premierul Sunak în zilele următoare”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, precizând că obiceiul impune să se aştepte ca noul prim-ministru să fie primit mai întâi de rege.

Rishi Sunak s-a impus după ce fostul premier Boris Johnson a renunţat, iar adversara sa Penny Mordaunt a eşuat să se califice, la finalul unei campanii fulger declanşate de demisia lui Liz Truss.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape...
Digi FM
Cine este Robert Fico, premierul împușcat după o ședință de guvern. Care este starea lui după ce a fost operat
Pro FM
Kelly Clarkson, adevărul despre transformarea ei: „Am luat medicamente ca să slăbesc, dar nu Ozempic!”...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Colegii lui Mihai Onilă, revoltați după ce acesta a decis să plece din trupa AXXA: „Vom continua fără el, să...
Digi World
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Portalul dintre New York si Dublin a fost inchis din cauza “comportamentului neadecvat”