Joe Biden: SUA încearcă să afle „cu precizie” cum a fost doborât avionul lui Prigojin

Data publicării:
biden sustine un discurs
Joe Biden a declarat că SUA încearcă să „stabilească cu precizie” cum a fost doborât avionul lui Evgheni Prigojin. Foto: Profimedia

Joe Biden a declarat că SUA încearcă să „stabilească cu precizie” cum a fost doborât avionul lui Evgheni Prigojin. Președintele american a declarat, miercuri, la scurt timp după aflarea știrii privind prăbușirea avionului lui Prigojin, că nu este surprins, potrivit Sky News.

Președintele american Joe Biden a declarat, miercuri, la scurt timp după aflarea știrii privind prăbușirea avionului lui Prigojin, că nu este surprins.

„Nu știu cu adevărat ce s-a întâmplat, dar nu sunt surprins”, le-a spus Biden jurnaliștilor.

De altfel, după tentativa eșuată de puci declanșată de șeful Wagner în luna iunie, Biden afirmase că, dacă ar fi în locul lui Prigojin, ar fi foarte atent la ce mănâncă, aluzie la numeroasele cazuri de otrăvire a unor opozanți ai regimului de la Kremlin.

Declarațiile președintelui american Joe Biden cu privire la moartea lui Evgheni Prigojin reflectă disprețul Washingtonului față de „metodele diplomatice”, a declarat ministrul adjunct de Externe rus, Serghei Riabkov.

Surse din serviciile de informații americane au declarat, joi, că investigațiile preliminare sugerează că a avut loc o explozie la bordul avionului.

Există mai multe ipoteze privind cauza prăbușirii avionului Embraer 600 în care se afla Evgheni Prigojin, șeful grupului Wagner, scrie canalul ucrainean Nexta într-un material în care le enumeră. Printre ele se află varianta doborârii avionului de către apărarea antianeriană, dar și ipoteza ca totul să fie o înscenare.

Un avion Embraer care zbura de la Moscova la Sankt-Petersburg s-a prăbușit miercuri seară în regiunea Tver din Rusia, toți pasagerii de la bord, printre care și Evgheni Prigojin, pierzându-și viața.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Fostă iubită a lui Liviu Dragnea, dezvăluiri dureroase din timpul relaţiei. Irina Tănase e de nerecunoscut...
Digi FM
Uită de mitul celor 10.000 de pași pe zi! Cât trebuie să mergi pe jos, de fapt, pentru o viață mai sănătoasă
Pro FM
Justin Timberlake, dezvăluire neașteptată după turneul mondial. Cu ce boală a fost diagnosticat: „Am fost cu...
Film Now
Liam Neeson, convins că nu va mai iubi. Ce declara înainte de povestea cu Pamela Anderson
Adevarul
Cine este apropiatul lui Viktor Orbán care pune mâna pe Napolact: influent la Moscova, UEFA și Budapesta
Newsweek
CASS la pensie intră azi în vigoare. Cum se calculează? Care pensionari plătesc și impozit?
Digi FM
Cum a reușit o femeie să slăbească 141 kilograme în mai puțin de doi ani, fără operații sau tratamente: „Nu...
Digi World
Un nou trend japonez de fitness promite să adauge până la 7 ani în plus speranței de viață. Poate fi o...
Digi Animal World
Momentul când o femeie este atacată de un roi de albine. A fost salvată de un instalator: „Mi-am amintit de...
Film Now
Catherine Zeta-Jones și Michael Douglas au o avere de milioane de dolari, dar preferă vacanțele modeste...
UTV
Justin Timberlake, dezvăluire emoționantă după turneul mondial. Artistul a recunoscut că s-a luptat cu o...