Kim Jong Un e „sigur” de victoria Rusiei în Ucraina. Ce i-a promis lui Serghei Lavrov, în timpul vizitei sale în Coreea de Nord

Data publicării:
Foreign Ministers Of North Korea And Russia Meet In Wonsan
Kim Jong un, întâmpinându-l pe Serghei Lavrov. Foto: Profimedia

Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, l-a asigurat pe şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov de sprijinul său „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei, considerând victoria Moscovei „sigură”, a informat duminică presa oficială de la Phenian, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

Potrivit agenţiei oficiale de presă KCNA, Kim l-a primit pe Lavrov „într-o atmosferă de încredere şi caldă camaraderie”, într-un moment în care Coreea de Nord şi Rusia îşi întăresc legăturile diplomatice şi militare.

Ministerul rus de Externe a postat pe Telegram o înregistrare video în care cei doi bărbaţi îşi strâng mâna şi se îmbrăţişează.

Moscova şi Phenianul au semnat anul trecut un pact de apărare reciprocă, iar Coreea de Nord a trimis mii de soldaţi pentru a ajuta la recucerirea regiunii Kursk, capturată de armata ucraineană în vara anului 2024. Coreea de Nord furnizează, de asemenea, Rusiei obuze şi rachete.

Potrivit KCNA, Kim Jong Un i-a spus oaspetelui său că Phenianul este „gata să sprijine şi să încurajeze necondiţionat toate măsurile luate de liderii ruşi pentru a elimina de la rădăcină cauza principala a crizei ucrainene”.

Liderul nord-coreean şi-a exprimat, de asemenea, „ferma convingere că armata şi poporul rus vor obţine o victorie sigură îndeplinind cauza sacră de apărare a demnităţii şi intereselor fundamentale ale ţării”.

Cei doi au mai discutat „chestiuni importante pentru punerea fidelă în aplicare a acordurilor încheiate” la summitul lor din 2024, când pactul de apărare a fost semnat în timpul unei rare vizite în Coreea de Nord a preşedintelui rus Vladimir Putin.

Lavrov a declarat că Putin speră „să continue contactele directe” cu Kim Jong Un „cât mai curând posibil”, potrivit agenţiei de oficiale ruse TASS.

Kremlinul a fost întrebat săptămâna aceasta despre posibilitatea ca liderul nord-coreean să viziteze Rusia în curând, dar a răspuns că acest lucru nu este planificat deocamdată.

Întâlnirea Kim-Lavrov a avut loc la Wonsan, pe coasta de est a Coreei de Nord, unde a fost recent inaugurat un important complex turistic.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mirabela Grădinaru, jignită de o artistă celebră din România. Ce a putut să spună despre prima doamnă a...
Digi FM
David Popovici și Pan Zhanle, fotografiați de iubita înotătorului român: "Nu există destule complimente...
Pro FM
Ultimul drum al lui Ozzy Osbourne și o familie dărâmată de durere. Lacrimi, flori și aplauze pe străzile din...
Film Now
Liam Neeson, convins că nu va mai iubi. Ce declara înainte de povestea cu Pamela Anderson
Adevarul
Apărătorii ucraineni reinventează tactici romane anticavalerie pentru a obține un raport devastator de 66 la...
Newsweek
Ministrul Apărării, anunț care lovește în pensiile militare. Ce șanse sunt să crească în 2025?
Digi FM
O familie de români din Spania şi-a pierdut toţi cei trei copii într-un accident de maşină. Cel mai mic...
Digi World
Un nou trend japonez de fitness promite să adauge până la 7 ani în plus speranței de viață. Poate fi o...
Digi Animal World
Momentul când o femeie este atacată de un roi de albine. A fost salvată de un instalator: „Mi-am amintit de...
Film Now
Catherine Zeta-Jones și Michael Douglas au o avere de milioane de dolari, dar preferă vacanțele modeste...
UTV
Ozzy Osbourne, condus pe ultimul drum de mii de fani în Birmingham. Sharon și copiii, sfâșiați de durere