Lavrov spune că Rusia „nu are planuri expansioniste” în Europa și cere să i se permită să vină la reuniunea OSCE din Macedonia de Nord

Data publicării:
Serghei Lavrov
Serghei Lavrov. Foto: Profimedia Images

Șeful diplomației lui Putin, Serghei Lavrov, a susținut, luni, că Rusia „nu are planuri agresive și nici expansioniste în Europa”, într-o încercare de a convinge autoritățile bulgare să-i permită tranzitul prin spațiul aerian pentru a ajunge la reuniunea OSCE.

„Rusia nu are şi nu a avut intenţii agresive şi nici planuri expansioniste în Europa”, a spus reprezentantul statului agresor, angajat de peste un an și jumătate într-un război sângeros de distrugere a statului vecin. Regimul criminal de la Kremlin a insistat să vină cu aceste „precizări” după ce secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a spus că „Rusia nu se va opri decât dacă cucerește Ucraina”.

Totuși, reprezentantul lui Putin spune că restabilirea relațiilor cu Europa nu trebuie să fie o prioritate pentru Rusia. „În acest stadiu, nu trebuie să ne gândim deloc la cum pot fi restabilite relaţiile cu Europa, consider eu”, a spus Lavrov.

El a mai spus că Rusia ar trebui să-şi axeze abordarea mai degrabă pe a nu depinde de acţiunile pe care politicienii europeni le întreprind „sub influenţa SUA”.

„Rusia nu le va închide uşa (...) actorilor înţelepţi din Europa”, a continuat Lavrov, referindu-se, cel mai probabil, la ultimele guverne pro-putiniste din UE, precum Ungaria sau Slovacia.

Lavrov a precizat că va participa la reuniunea miniştrilor de externe ai statelor Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), care va avea loc în Macedonia de Nord pe 30 noiembrie şi 1 decembrie, dacă Bulgaria îi permite accesul în spaţiul aerian şi a susținut că „unele state occidentale au cerut întrevederi” cu el.

„Aparent, Bulgaria a promis Macedoniei că îşi va deschide spaţiul aerian. Dacă aceasta se confirmă, atunci voi fi acolo. Vom vedea (...) Sunt deja mai multe cereri de întâlniri, inclusiv din partea reprezentanţilor occidentali”, a spus Lavrov la acelaşi forum, potrivit Reuters, citat de Agerpres. „Dacă cineva ne abordează, niciodată nu vom fugi şi nu ne vom ascunde”, a promis el.

Referindu-se la sancţiunile occidentale împotriva Rusiei, despre care a estimat că nu vor fi ridicate nici după terminarea conflictului din Ucraina, Lavrov a apreciat că Rusia trebuie să-şi asigure o funcţionare independentă a tuturor sectoarelor economiei sale, „să producă totul pe cont propriu”, pentru a nu depinde de „capriciile” Occidentului, pe care l-a acuzat că încearcă să-şi perpetueze dominaţia şi să „prospere pe seama altora”.

„Occidentul încearcă din greu să-şi perpetueze ce i-a mai rămas din dominaţia sa, folosind metode vădit neocoloniale pe care majoritatea ţărilor le resping. Obiectivul colegilor noştri occidentali este simplu şi cinic în acelaşi timp: să ia în continuare caimacul politicii globale, economiei şi comerţului, să-şi asigure propria prosperitate pe seama altora”, a mai susținut reprezentantul statului agresor.

„Dar, la fel ca majoritatea ţărilor lumii, Rusia cu siguranţă nu este dispusă să accepte astfel de planuri şi nu le va accepta”, a continuat el.

„Rusia va continua să lupte pentru adevăr şi dreptate, pentru ca vocea tuturor ţărilor să fie auzită, independent de mărimea lor, de structura de guvernare sau de nivelul de dezvoltare economică”, a mai spus reprezentantul statului care bombardează civili în Ucraina.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Singurul lucru pe care un vlogger american l-a urât în România. I-a sfătuit pe toți urmăritorii să evite asta...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Adevărul despre zvonurile potrivit cărora Enrique Iglesias și Anna Kournikova ar urma să-și mărească familia...
Film Now
Michael Madsen, o viață între succes și suferință. S-a stins cu două dorințe neîmplinite. Prieten: „Părea un...
Adevarul
Canicula ne topește mintea. Ce face căldura extremă cu sănătatea psihică fără să-ți dai seama. Ponturi și...
Newsweek
Cu ce pensie rămâi după plata CASS și a impozitului? Pierzi 190 lei la o pensie de 4.000 lei
Digi FM
Admitere liceu 2025: cum se calculează media și ce trebuie să știe elevii după Evaluarea Națională
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Par desenate, dar sunt reale. Cum arată puii de axoloți, cele mai bizare și adorabile ființe din apă
Film Now
Dosarul șocant în care Michael Madsen și-a acuzat soția că și-ar fi împins fiul la sinucidere a reapărut după...
UTV
Ianis și Elena Hagi, ședință foto emoționantă înainte să devină părinți. Vezi primele imagini cu burtica de...