Liz Truss: Mobilizarea rușilor şi ameninţările fictive arată că Putin a fost păcălit de ucraineni

Data publicării:
liz truss sustine un discurs
Liz Truss, premierul Marii Britanii. Foto: Profimedia Images

Anunțul lui Vladimir Putin privind mobilizarea rușilor pentru a susține războiul împotriva Ucrainei arată că președintele rus „a fost păcălit” de Kiev, a declarat premierul britanic Liz Truss, într-un interviu pentru CNN.

Noul lider britanic, care preia puterea într-un moment de schimbări istorice, a declarat pentru CNN că Putin a ordonat o intensificare imediată a acţiunilor militare „pentru că nu câştigă”.

„A făcut o greşeală strategică invadând Ucraina”, a afirmat Truss, în primul său interviu pentru o televiziune americană, difuzat duminică.

„Cred că a fost păcălit de ucraineni. I-am văzut pe ucraineni continuând să respingă ofensiva rusă. Şi cred că el nu a anticipat puterea reacţiei lumii libere”, a spus ea.

Truss, care are de înfruntat poate cele mai mari schimbări pentru un prim-ministru britanic de la Winston Churchill încoace, s-a întâlnit miercuri cu preşedintele SUA Joe Biden.

În interviu, ea a declarat că Washingtonul „este un partener incredibil de apropiat”, dar nu a revenit asupra unor comentarii controversate pe care le-a făcut anul trecut, când era secretar de stat pentru Afaceri Externe, Commonwealth şi Dezvoltare, şi în care a descris relaţia SUA-Marea Britanie ca „specială, dar nu exclusivă”.

„Cred că relaţia noastră este specială şi este tot mai importantă într-o perioadă în care ne confruntăm cu ameninţări din partea Rusiei, cu o asertivitate sporită a Chinei. Suntem, ambele, democraţii care preţuiesc libertatea. Avem o legătură atât de puternică”, a declarat ea.

Întrebată cum ar trebui să răspundă liderii occidentali dacă Putin intensifică activităţile militare în Ucraina, Truss a spus că ei ”nu ar trebui să asculte zăngănitul său de sabie şi ameninţările sale fictive”.

„În schimb, ce trebuie să facem este să continuăm să impunem sancţiuni Rusiei şi să continuăm să îi sprijinim pe ucraineni”, a arătat ea.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...