Macron şi Scholz anunță că Franța și Germania vor fi ”locomotiva” Europei și vor susţine Kievul "neclintit" în fața Rusiei

Data actualizării: Data publicării:
emmanuel macron olaf scholz
Președintele Franței Emmanuel Macron și cancelarul Germaniei Olaf Scholz. Foto: Profimedia Images

Întâlnire importantă la Sorbona între preşedintele francez Emmanuel Macron și cancelarul german Olaf Scholz, la 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Elysee. În fața parlamentelor reunite, Macron a spus că "locomotiva" franco-germană va fi "pioniera refondării Europei", iar Scholz a promis că Berlinul şi Parisul vor colabora pentru o Europa mai puternică. În ce privește Kievul, Scholz a spus că în continuare Germania va susține militar Ucraina, relatează agenţiile AFP şi DPA, citate de Agerpres.

Macron şi Scholz au promis că ţările lor vor susţine Kievul în faţa agresiunii ruse în mod "neclintit" şi "atât timp cât va fi necesar".

După criticile la adresa Germaniei pentru ezitările acesteia de a oferi Ucrainei tancuri Leopard, Scholz a reafirmat la Paris angajamentul ţării sale de a susţine militar Ucraina, "în strâns consens între noi şi cu aliaţii noştri SUA".

"Noi, împreună cu prietenii şi aliaţii noştri, vom scrie un nou capitol în istoria europeană", a susţinut cancelarul german, promiţând că "imperialismul lui (Vladimir) Putin nu va învinge".

"Avem o imensă muncă în faţa noastră pentru a ne atinge obiectivul unei Europe mai suverane, mai democratice, mai unite", a spus Macron la o ceremonie a parlamentelor celor două ţări care a avut loc la Universitatea Sorbona din Paris.

Pentru că Franţa şi Germania au pavat calea reconcilierii în Europa în perioada postbelică, acum cele două ţări trebuie să acţioneze ca "pionieri ai refondării şi consolidării Europei", a indicat preşedintele francez.

Aceasta trebuie să însemne, a explicat el, un sistem energetic prietenos cu mediul, investiţii în schimbarea ecologică, creşterea independenţei UE în aprovizionarea cu energie şi dezvoltarea apărării europene, printre altele.

Avem nevoie de o strategie industrială europeană mai ambiţioasă care să protejeze producţia în Europa, precum şi de o strategie "Made in Europe" care să aducă UE în avangarda tehnologiilor viitorului şi a inteligenţei artificiale, a detaliat Macron.

Cancelarul german Olaf Scholz a vorbit şi el despre nevoia unei Europe "suverane" şi a promis că Berlinul şi Parisul vor colabora în această direcţie. Cele două capitale "îşi unesc forţele acolo unde statele naţionale şi-au pierdut puterea de a salvgarda valorile noastre în lume, de a proteja democraţia noastră în faţa forţelor autoritare. Dar şi în competiţia pentru tehnologiile moderne, în securizarea aprovizionării cu materii prime, cu energie", a adăugat Scholz.

După discursurile lor de la Sorbona, Macron şi Scholz au o reuniune în cadrul consiliului de miniştri franco-german, întâlnire anuală care în luna octombrie anul trecut a fost amânată din cauza disensiunilor dintre Paris şi Berlin pe o serie de subiecte cheie, inclusiv energia şi apărarea.

Editor : D.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...