„Make France Great Again”: Cum vrea unul dintre cei mai bogați francezi să redea gloria de altădată a Franței după modelul Donald Trump
Data publicării:
Schema politică a lui Pierre-Édouard Stérin (dreapta) presupune susținerea forțelor de dreapta, în frunte cu extrema dreaptă din Franța, în lupta contra „culturii woke importate din universitățile americane” și formarea unei elite politice pentru restaurarea „măreției Franței”. Colaj foto: Profimedia Images
Pierre-Édouard Stérin a fost până de curând o figură puțin cunoscută, în ciuda faptului că este unul dintre cei mai bogați oameni din Franța. Acum, însă, rolul său în promovarea idealurilor ultraconservatoare, cu scopul de a „salva Franța” de ceea ce el consideră a fi „principalele probleme ale țării – socialismul, cultura 'woke', islamismul și imigrația”, ar putea ajuta extrema dreaptă, în frunte cu Marine Le Pen, să câștige președinția în 2027, potrivit Politico.
Stérin a făcut avere din vânzarea de vouchere cadou și a investit apoi într-o serie lungă de afaceri de succes din domenii diverse precum tehnologie, sănătate și industria ospitalității.
Stérin, un catolic convins care a devenit o persoană de succes pornind de jos, își descrie ideologia drept „conservatorism liberal” – un amestec de libertarianism economic și conservatorism social – și a alocat 150 de milioane de euro pentru susținerea mai multor proiecte.
Stérin a intrat în atenția publicului anul trecut după publicarea unor rapoarte care au făcut senzație în presa franceză despre ultimele sale investiții: un proiect secret și foarte cuprinzător menit să alimenteze ascensiunea forțelor de dreapta în lupta contra „culturii woke importate din universitățile americane” și să formeze o elită politică pentru restaurarea „măreției Franței”.
Schema politică a lui Stérin, numită Périclès și construită într-o anumită măsură pe modelul „MAGA” (Make America Great Again) al lui Donald Trump, a fost ținută secretă inițial, însă a fost dezvăluită de ziarul L’Humanité, care a publicat țintele ei principale.
Printre ideile promovate în aceste documente se numără o vizită în Ungaria lui Viktor Orban „pentru inspirație” și ajutarea partidului lui Le Pen prin „consultanță operațională” pentru câștigarea alegerilor locale în 300 de ținte urbane majore unde Adunarea Națională nu a reușit de obicei să câștige încrederea votanților.
Chiar dacă Stérin a spus că nu susține niciun candidat anume, unul dintre cei mai importanți asociați ai miliardarului francez face parte din cercul de apropiați ai lui Le Pen și este unul dintre consilierii în care are cea mai mare încredere. Foto: Profimedia Images
În haosul politic din Franța, Stérin mizează pe ascensiunea extremei drepte
Cu toate că Stérin neagă faptul că ar susține-o pe Le Pen, șeful fondului său de investiții Otium Capital, François Durvye, face parte din cercul de apropiați al liderei partidului Adunarea Națională și este unul dintre consilierii ei cei mai de încredere.
„În afară de imigrație, am puține convingeri în comun cu Adunarea Națională”, a spus Stérin într-un interviu pentru revista franceză Le Point. „Este absurd să fiu suspectat că fac manevre ca să aduc la putere Adunarea Națională. Acestea fiind spuse, cu toată sinceritatea, între Adunarea Națională și stânga sau extrema stângă, mi-este ușor să decid cu cine votez.”
„Nu sprijin pe un candidat sau altul”, a scris Stérin pentru Politico. „Am, însă, o mare admirație pentru toți cei care își dedică viețile politicii – este o treabă nobilă care cere multe sacrificii personale și necesită talente pe care eu nu le am.”
În haosul politic din Franța, extrema dreaptă se apropie tot mai mult de câștigarea puterii. Stérin și asociații lui de încredere par să fie foarte conștienți de acest lucru, promițând „preluarea cu succes a puterii cu prima ocazie” în documentele interne ale Périclès.
Durvye insistă asupra faptului că jobul lui de zi cu zi și activitățile sale politice sunt separate. „Am o activitate secundară care nu este un secret și anume că îi consiliez îndeaproape pe Marine Le Pen și Jordan Bardella [președintele Adunării Naționale] din 2021, deci înainte să încep să lucrez pentru Otium”.
Durvye susține că nu este „pionul” lui Stérin în relația cu Le Pen pentru că a început să lucreze pentru miliardarul francez mai târziu. Totuși, relația dintre cei doi a început cu mult înainte ca Durvye să își înceapă activitatea de consilier pentru partidul lui Le Pen.
Miliardarul francez amintește de magnații americani care l-au ajutat pe Trump să ajungă la putere
În timp ce proiectul lui Stérin și investițiile sale masive în clasa politică din țara sa aduc aminte de magnații care au ajutat în trecut mulți președinți americani, inclusiv pe Donald Trump, să ajungă la putere, această relație contravine tradiției franceze de a separa banii de politică, ceea ce include reguli foarte stricte de finanțare a partidelor politice.
În ciuda faptului că ideologia foarte specifică de conservatorism catolic la care aderă Stérin face ca miliardarul să nu fie un aliat politic natural al lui Le Pen, o populistă cu păreri mai liberale în privința avortului, spre exemplu, sume considerabile de bani din buzunarul lui au ajuns în mâinile liderei extremei drepte din Franța.
Pentru Pierre-Édouard Stérin (dreapta) și asociații miliardarului francez, o sursă principală de inspirație este Peter Thiel, miliardarul libertarian din SUA care îl susține de mult timp pe Donald Trump. Colaj foto: Profimedia Images
În 2023, Stérin a investit 2,5 milioane de euro împreună cu Durvye pentru cumpărarea casei de familie a tatălui lui Marine, Jean-Marie Le Pen, care a murit la începutul acestui an. Casa se află în una dintre cele mai bogate suburbii ale Parisului.
Proiectele politice ale lui Stérin se inspiră parțial din libertarianismul și activismul religios în stil american care au jucat un rol esențial în realegerea lui Trump. Șeful Périclès, Arnaud Rérolle, a spus că o sursă principală de inspirație pentru el și asociații lui este Peter Thiel, miliardarul libertarian din SUA care este un susținător vechi al președintelui american.
Prea toxic chiar și pentru extrema dreaptă
Unele dintre propunerile lui Stérin sunt atât de controversate, în special în privința imigrației, încât chiar și partidul lui Le Pen le consideră prea toxice.
„Stérin este extremist de dreapta, noi suntem naționaliști. Noi avem o viziune protecționistă, nu liberală”, a spus un oficial al Adunării Naționale, care l-a descris pe Stérin drept un „ultraconservator”.
Fiind nemulțumit de unii politicieni din extrema dreaptă, Stérin a avut de curând o întâlnire cu ministrul de interne Bruno Retailleau, care este adeptul unor politici foarte dure contra imigrației și a devenit din ce în ce mai popular în Franța. Retailleau candidează pentru preluarea șefiei partidului Les Républicains, amenințând să îi lase în urmă pe republicanii francezi mai moderați.
Potrivit unui raport apărut în Le Nouvel Obs, Stérin i-a adresat o întrebare cât se poate de directă lui Retailleau când s-au văzut în ianuarie: „Cum pot să te ajut?”
Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale
Noi și partenerii noștri 142 stocăm și/sau accesăm informații pe dispozitivul dvs., precum identificatorii cookie unici pentru prelucrarea datelor cu caracter personal. Puteți accepta sau gestiona alegerile dvs. făcând clic mai jos sau în orice moment, pe pagina cu politica de confidențialitate. Aceste alegeri vor fi raportate partenerilor noștri și nu vă vor afecta navigarea.Mai multe detalii
Noi si partenerii nostri (retelele de socializare si agentiile de publicitate partenere, precum si furnizorii nostri de servicii de date analitice) prelucram date pentru a permite website-ului sa functioneze, pentru a personaliza continutul si anunturile publicitare afisate in functie de interesele si/sau profilul dvs., pentru a va oferi functionalitati aferente retelelor de socializare si pentru a analiza traficul pe website. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Aceste drepturi pot fi exercitate prin modalitatea indicata aici. Prin click pe “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tuturor Tehnologiilor de tip Cookie, care implica inclusiv acceptul dvs. cu privire la stocarea/accesarea informatiilor de catre Vendor-ii cu care colaboram. Prin click pe “VREAU SA MODIFIC SETARILE INDIVIDUAL” puteti schimba preferintele in mod individual, mai putin cele legate de cookie strict necesare pentru functionarea website-ului.
Atât noi, cât și partenerii noștri prelucrăm datele pentru a oferi:
Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului personalizat. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Măsurarea performanței reclamelor. Utilizarea profilurilor pentru selectarea publicității personalizate. Crearea profilurilor de conținut personalizat. Crearea profilurilor pentru publicitate personalizată. Măsurarea performanței conținutului. Înțelegerea publicului prin statistici sau combinații de date din surse diferite. Utilizarea de date limitate pentru a selecta publicitatea. Utilizarea datelor limitate pentru a selecta conținutul. Date precise de geolocație și identificarea prin scanarea dispozitivului.