43 de studenți au dispărut fără urmă. După 8 ani, Mexicul îl suspectează pe procurorul general de la acea vreme

Data actualizării: Data publicării:
Jesus Murillo cu mâinile împreunate la gură
Fostul procuror general Jesus Murillo a fost ridicat de la domiciliul său din Mexico City. Foto: Profimedia

Oficialii mexicani au efectuat vineri prima arestare la nivel înalt în cazul faimoasei dispariții a 43 de studenți în 2014, acuzându-l pe Jesus Murillo, fost procuror general, de mai multe infracțiuni și de cele mai grave încălcări ale drepturilor omului din Mexic, pe care autoritățile le-au numit „crimă de stat”, relatează Reuters.

Fostul procuror general Jesus Murillo a fost ridicat de la domiciliul său din Mexico City, fiind acuzat de mai multe fapte, printre care dispariția unor persoane, tortură și obstrucționare a justiției în dosarul de răpire și dispariție a studenților din statul Guerrero.

Murillo va fi încarcerat într-un penitenciar din Mexico City, au spus autoritățile.

La câteva ore de la reținerea acestuia, un judecător a eliberat alte 83 de mandate de arestare - pentru militari, polițiști, oficiali din Guerrero și traficanți de droguri – toți implicați în acest caz.

În timpul mandatului din perioada 2012-2015, Murillo a condus investigația extrem de criticată a dispariției studenților de la Colegiul Profesoral Rural Ayotzinapa.

Rămășițele a doar trei studenți au fost găsite și identificate, iar întrebările continuă să bântuie societatea mexicană.

Experți internaționali au criticat ancheta oficială ca fiind plină de erori și abuzuri, inclusiv torturarea martorilor. Președintele Andres Manuel Lopez Obrador a preluat mandatul în 2018, jurând că va lămuri ce s-a întâmplat.

Administrația lui Lopez Obrador a încercat din 2020 să aresteze un alt fost oficial de top, Tomas Zeron, cerând Israelului anul trecut să-l extrădeze.

Arestarea lui Murillo a avut loc la o zi după ce un înalt responsabil cu drepturile omului din Mexic, Alejandro Encinas, a numit disparițiile drept „crimă de stat”, cu implicarea oficialilor locali, statali și federali.

„Ce s-a întâmplat? O dispariție a băieților în acea noapte, pusă la cale de autorități guvernamentale și grupurile criminale”, a declarat Encinas într-o conferință de presă.

Autoritățile de atunci au orchestrat o mușamalizare, a spus Encinas, inclusiv modificarea scenelor crimei și ascunderea legăturilor dintre autorități și criminali.

Murillo a preluat cazul „Ayotzinapa” în 2014 și a numit constatările anchetei drept „adevărul istoric”.

Potrivit acelei versiuni, o bandă locală de traficanți de droguri i-a confundat pe studenți cu membri ai unui grup rival, i-a ucis, le-a incinerat trupurile într-o groapă și au aruncat apoi rămășițele într-un râu.

Un grup de experți internaționali a făcut urmărit cazul, iar ONU a denunțat detenții arbitrare și tortură în timpul anchetei.

„Adevărul istoric” a devenit în cele din urmă sinonim cu corupția în regimul condus de președintele Pena Nieto, pe măsură ce furia creștea în lipsa unor răspunsuri.

Murillo, care anterior fusese deputat federal și guvernator al statului Hidalgo, și-a dat demisia în 2015, pe măsură ce criticile au crescut cu privire la gestionarea cazului.

Avocatul părinților celor dispăruți, Vidulfo Rosales, a cerut guvernului să facă mai multe arestări.

„Au mai rămas multe de făcut până să credem că acest caz a fost rezolvat”, a declarat Rosales pentru televiziunea mexicană.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât costă ridicarea unui gard din beton sau tablă în 2025. Prețuri pe metru liniar
Digi FM
Mereu îndrăgostiți. Salma Hayek, la brațul soțului ei, la o gală în LA. Actrița din „Desperado” și...
Pro FM
De la imperiu la izolare. Cu barbă albă și hainele din închisoare, Diddy apare în primele poze de când e în...
Film Now
Ce a răspuns Keanu Reeves când a fost întrebat dacă își urmărește propriile filme. Actorul și-a uimit fanii...
Adevarul
Notarii și tarifele lor, sub lupa opiniei publice. Cât plătim pentru un contract imobiliar
Newsweek
Un nou sprijin la pensie pentru plata facturilor. Care pensionari primesc bani și de când?
Digi FM
Casa la care au visat. Prințul William și prințesa Kate s-au mutat la Forest Lodge. Schimbarea vine după cea...
Digi World
ADN prelevat dintr-o groapă comună dezvăluie agenţii patogeni care au decimat armata lui Napoleon
Digi Animal World
Ce rasă de câine ți se potrivește în funcție de zodie. Află ce prieten blănos ți-a fost „sortit” de stele
Film Now
De ce Richard Gere și Alejandra Silva s-au întors în SUA, după un an petrecut în Spania. Actorul a rupt...
UTV
Andreea și Cabral Ibacka s-au bucurat de o vacanță spectaculoasă în Gibraltar. „Aproape am fost jefuiți...”