Acord între Iran şi Rusia pentru construirea a două centrale nucleare

Data publicării:
iran

 

Cele două centrale vor fi construite la Bushehr, în zona de coastă a Golfului Persic, lângă prima centrală, cu o capacitate de 1.000 de megawaţi, construită parţial de Rusia şi care a fost predată în mod oficial iranienilor în septembrie 2013.

„Iranul şi Rusia au încheiat un acord preliminar în vederea construirii a cel puţin două noi centrale nucleare”, a declarat Behrouz Kamalvandi, un purtător de cuvânt al Organizaţiei Iraniene pentru Energie Atomică (OIEA), relatează AFP. El a precizat că acest acord a fost încheiat în cursul unor negocieri purtate marţi, la Teheran, cu Nikolai Spaski, adjunctul directorului companiei ruse Rosatom.

Acest acord va fi semnat în mod oficial la o dată neprecizată de către Ali Akbar Salehi, directorul OIEA, şi preşedintele Rosatom, Serghei Kirilenko.

Teheranul doreşte să construiască 20 de centrale nucleare cu o capacitate de câte 1.000 de megawaţi, dintre care patru la Bushehr.

Iranul şi marile puteri au semnat la sfârşitul lui noiembrie un acord care limitează pentru o perioadă de şase luni, începând de la 20 ianuarie, activităţile nucleare sensibile iraniene, în schimbul anulării parţiale a unor sancţiuni occidentale.

Monarhiile arabe de la Golf şi-au exprimat îngrijorarea în mai multe rânduri cu privire la fiabilitatea centralei de la Bushehr şi riscul unor poluări radioactive în cazul unui accident sau cutremur major, ţara fiind situată deasupra mai multor falii seismice.

Însă Iranul şi Rusia au afirmat mereu că centrala respectă normele internaţionale şi că se află sub controlul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mirabela Grădinaru a apărut în public în pantaloni sport şi tricou, cetăţenii au sărit imediat! Gestul...
Digi FM
"Fraților, viteza și prostia se plătesc". Magicianul Robert Tudor a rămas fără permis după ce a fost prins la...
Pro FM
Jennifer Lopez, „atacată” de un greier uriaș pe scenă în Kazahstan. Reacția artistei a devenit virală: „Mă...
Film Now
A murit mama actorului Brad Pitt. Jane Etta Pitt avea 84 de ani. Mesajul emoționant postat de nepoata ei
Adevarul
Diplomați mahmuri, cozi la toalete și ploșnițe în paturile liderilor lumii. Ce nu se spune despre conferința...
Newsweek
Pensia intră marți pe card. Cât CASS și impozit plătești dacă ai pensie între 3.000 și 6.000 lei?
Digi FM
“Vrăjitoarea Claudia” și “vrăjitoarea Maria” au înșelat o persoană cu 30.000 de euro. Cum amenințau victima...
Digi World
Semnele insolației și ale șocului termic. Cum le recunoști și cum intervii rapid
Digi Animal World
Descoperirea incredibilă a unei familii după ce a adoptat un câine: «Am țipat în sala de conferințe». Ce a...
Film Now
David Justice, primul soț al lui Halle Berry, dezvăluie motivul pentru care a decis să o părăsească pe...
UTV
Cătălin Măruță și Andra se bucură de vara în casa lor din Marbella: „Nu-i hotel, nu-i chirie. E locul nostru”