Adolescenta incendiată de colegi pentru că l-a denunțat pe directorul școlii pentru hărțuire. 16 persoane, puse sub acuzare

Data publicării:
Nusrat Jahan Rafi

Poliţia din Bangladesh a formulat oficial acuzaţii împotriva a 16 persoane în legătură cu asasinarea unei adolescente care a fost arsă de vie în aprilie la un seminar islamic, după ce îl acuzase pe directorul şcolii de hărţuire sexuală, transmite joi dpa, citat de Agerpres

Nusrat Jahan Rafi, care avea 19 ani, a murit la spital la 10 aprilie, la cinci zile după ce a fost atacată, la madrasa Sonagazi Islamia din estul ţării, iar cazul ei a stârnit o revoltă pe plan naţional împotriva abuzurilor şi hărţuirii sexuale.

Tânăra a fost atrasă pe acoperişul şcolii, unde i s-a cerut să renunţe la plângerea împotriva lui Siraj Ud Dawla, a precizat miercuri şeful Biroului de investigaţii al poliţiei, Banaj Kumar Majumder. Pentru că a refuzat, un grup de cinci persoane au stropit-o cu kerosen şi i-au dat foc.

Au fost audiaţi 92 de martori şi cei acuzaţi şi-au mărturisit faptele, a menţionat responsabilul poliţiei

Între aceştia se numără directorul seminarului şi 15 asociaţi, inclusiv două tinere, colege de clasă cu victima.

Cinci dintre acuzaţi au fost implicaţi direct în crimă, iar ceilalţi i-au ajutat să-şi ducă la îndeplinire planul, a explicat anchetatorul şef Mohammad Iqbal. Anchetatorii cer pedeapsa cu moartea pentru toţi, pentru omucidere şi instigare la crimă.

Majumder a mai spus la o conferinţă de presă că directorul seminarului plănuise uciderea lui Nusrat din închisoare, unde se afla de la sfârşitul lui martie, când familia tinerei a depus plângerea de hărţuire sexuală împotriva lui.

Nusrat Jahan Rafi a suferit arsuri pe 80% din corp şi a murit la spital, dar înainte să moară a înregistrat un video în care a reluat acuzaţiile împotriva directorului.

Organizaţia pentru apărarea drepturilor femeilor Mahila Parishad a salutat "cu rezerve" ancheta din acest dosar şi a îndemnat autorităţile din Bangladesh să facă mai mult pentru a pune capăt "culturii impunităţii" în cazurile de hărţuire sexuală şi viol.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...