Alarme false pe aeroportul LaGuardia, din New York, și cel din Boston

Data publicării:
la guardia 1

Actualizare 19.21. După aproape o oră de căutări s-a dovedit a fi o alarmă falsă, iar pasagerii care au mai putut prinde cursele, au fost lăsați să intre în terminal.

O alarmă aproape concomitentă a fost lansată pe aeroportul din Boston, când s-a anunțat că dintr-unul dintre bagaje se auzea un zgomot suspect. Avionul a fost oprit pe pistă și au venit echipe speciale. După o oră de verificări, aeroportul a fost lăsat să tragă la terminal, iar pasagerii lăsați să coboare.


Actualizare 18:50 Potrivit WABC, pasagerilor li s-a permis accesul înapoi în terminal, dar sunt așteptate întârzieri ale curselor.

Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Autorității Portuare din New York și New Jersey. 

Un avion a fost oprit la sol în aeroportul Logan, din Boston, după ce aterizase din Philadelphia. Este vorba despre o cursă internă a companiei US Airways.

În imaginile furnizate presei sunt surprinse mesaje în care pasagerii din avion vorbesc despre doi cetățeni care păreau a fi arabi. 

Potrivit unor surse citate de WABC în geantă s-ar fi aflat un telefon mobil, un dispozitiv electric, dar și o substanță care pare a fi marijuana. Sursele au adăugat că din geantă ar fi ieșit niște fire.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...