Alertă de securitate în echipa lui Trump. FBI investighează compromiterea telefonului șefei de personal de la Casa Abă

Data actualizării: Data publicării:
Susie Wiles
Susie Wiles este prima femeie care ocupă funcția de șef al personalului la Casa Albă. Sursa foto: Profimedia Images

FBI a deschis o anchetă privind o posibilă tentativă de acces ilegal la telefonul personal al lui Susie Wiles, șefa personalului Casei Albe și aliată apropiată a lui Donald Trump. Conform BBC, incidentul implică o persoană sau mai multe care ar fi încercat să o impersonifice pe Wiles pentru a contacta oficiali de rang înalt din SUA.

Potrivit surselor CBS, Susie Wiles le-a spus apropiaților că telefonul său a fost compromis, după ce mai multe persoane din agenda sa de contacte au primit mesaje suspecte din partea unui presupus impostor. Unele dintre mesajele trimise vizau mutarea conversațiilor pe alte platforme de comunicare, cum ar fi Telegram, ceea ce a stârnit suspiciuni.

„Casa Albă ia foarte în serios securitatea cibernetică a tuturor membrilor personalului, iar această chestiune este în continuare investigată”, a transmis un purtător de cuvânt al Casei Albe. Momentul exact în care au fost trimise aceste mesaje nu este cunoscut.

Informația a fost publicată în premieră de Wall Street Journal, care a relatat că atacul a vizat telefonul personal al lui Wiles, nu dispozitive guvernamentale. Printre destinatarii mesajelor s-ar fi numărat senatori americani, guvernatori și lideri din mediul de afaceri.

Nu este prima dată când este vizat telefonul lui Wiles

Susie Wiles este prima femeie care ocupă funcția de șef al personalului la Casa Albă și a jucat un rol cheie în campania de realegere a lui Donald Trump. Nu este pentru prima dată când aceasta este implicată într-un caz legat de securitate cibernetică.

În 2024, trei membri ai unei unități de spionaj cibernetic din cadrul Gărzilor Revoluționare ale Iranului au fost inculpați pentru atacuri informatice asupra echipei de campanie a lui Trump, condusă la acea vreme de Wiles.

Directorul FBI, Kash Patel, a declarat pentru CBS News că „FBI tratează cu maximă seriozitate orice amenințare la adresa președintelui, a personalului său și a securității cibernetice. Protejarea comunicării sigure a oficialilor administrației este o prioritate absolută.”

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Schimbări uriașe la sănătate. Ce români pot pierde calitatea de asigurat și ce modificări apar la contribuții
Digi FM
Picase examenul de Bacalaureat 2025, dar după contestație aproape i s-a dublat nota. Eroarea care i-a dat...
Pro FM
Sean „Diddy” Combs rămâne în arest: de ce i-a fost refuzată eliberarea pe cauțiune și cât ar mai putea sta în...
Film Now
Charlize Theron nu vrea să audă de relații cu bărbați din industria filmului: "Doamne ferește! Nu e un lucru...
Adevarul
„Bântuiți de Labubu”. Dr. Mihai Craiu, avertisment despre „cocktailul toxic” asupra minții și sufletului...
Newsweek
Anunțul ministrului Muncii despre pensii care "lovește" în 4.000.000 pensionari...
Digi FM
VIDEO Bolidul lui Diogo Jota, doar un morman de cenușă! Lamborghini-ul în care se aflau atacantul de la...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Reacția unui taur când este urmărit de doi jaguari. Animalul nu s-a lăsat deloc intimidat de feline
Film Now
Charlize Theron împarte publicul în două tabere, după declarațiile „picante” despre viața sa intimă...
UTV
Ianis și Elena Hagi, ședință foto emoționantă înainte să devină părinți. Vezi primele imagini cu burtica de...