Alpinistul român Gabriel Tabără a murit pe Everest

Data actualizării: Data publicării:
Alpinistul român Gabriel Tabără
Alpinistul român Gabriel Tabără. Foto: Facebook

Alpinistul român Gabriel Tabără a fost găsit mort, luni dimineață, în cortul în care se odihnea în Tabăra III, aflată la 7.470 de metri altitudine. Acesta intenționa să urce pe vârful Lhotse, vecin cu Everestul, fără să folosească oxigen suplimentar.

Gabriel Tabără a murit la vârsta de 48 de ani, și a fost găsit fără suflare în cortul în care se odihnea în Tabăra III. El a fost găsit de ghidul său montan, un Sherpa. „Gabriel și ghidul său Sherpa au avut o zi normală și s-au dus în corturile lor, așa cum fac de obicei alpiniștii. Dar Gabriel nu s-a mai trezit”, a declarat Mohan Lamsal, organizatorul excursiei lui Gabriel, citându-l pe ghidul său Sherpa, informează Monitorul de Cluj.  

Khimlal Gautam, care este șeful Biroului de monitorizare și facilitare a expedițiilor pe teren de pe Everest a confirmat moartea lui Gabriel: „Am cerut detalii despre incident”, a spus el.

Alpinistul român este a treia victimă din acest sezon a expedițiilor de pe cel mai înalt vârf montan din lume, Everest. Gautam a declarat că un număr de peste 400 de alpiniști au ajuns, până martți, pe vârful Everest. 

Gabriel se afla în excursia din Nepal de peste două luni și plănuia să urce pe vârful Lhotse, vecin cu Everestul, fără să folosească oxigen suplimentar. În procesul său de pregătire, el finalizase aclimatizarea și mai multe runde de rotație. 

Mohan Lamsal, organizatorul excursiei lui Gabriel. a spus: „Cu siguranță nu este vorba de lipsa oxigenului, deoarece la altitudinea Taberei III nu este nevoie să folosești oxigen suplimentar. Putem fi siguri de cauza morții doar după autopsie”. 

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Românul care a văzut toate țările lumii: a ajuns în cele 197 de state recunoscute, dar și în țări aflate în…
Digi FM
Noi detalii au ieșit la iveală despre Robert Wolf, bărbatul care a împușcat-o pe Teodora Marcu într-un...
Pro FM
Miley Cyrus rupe tăcerea despre rochia din „Flowers”, despre care fanii credeau că e o aluzie la Jennifer...
Film Now
Sharon Stone, adevărul despre cum se menține în formă la 67 de ani: „Nu trebuie să mergi mereu la sală!” La...
Adevarul
O operațiune ca în „Misiune Imposibilă”. Rusia a suferit pierderi ireparabile în timpul atacului cu drone...
Newsweek
Pensiile în România, de 3 ori mai mici decât în UE. Ce pensii au românii din Spania și Italia?
Digi FM
Romanița Iovan, dezvăluiri neașteptate despre fiul ei. Albert a fost admis la cinci facultăți din Marea...
Digi World
Ce a arătat un studiu făcut pe 200.000 de femei despre sănătatea mintală a mamelor. În cazul taților...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Pedro Pascal și Dakota Johnson, flirt în „Materialists”. Fanii, nerăbdători. „Madame Web va alege: Captain...
UTV
Bianca Censori, din nou goală pe Instagram. Soția lui Kanye West, acuzată de „indecență publică”