Amenda pe care trebuie să o plătească pasagerul unui avion după ce a avut un comportament neadecvat la bord

Data actualizării: Data publicării:
dare de condensare lasate de un avion
Foto: Profimedia

Un pasager al unei companii aeriene a fost pus să plătească banii pe care compania i-a dat pe combustabil după ce a avut un comportament neadecvat în timpul zborului, scrie People.

Potrivit Poliției Federale Australiene, un bărbat în vârstă de 32 de ani din Australia de Vest a avut un comportament neadecvat în timpul unui zbor de la Perth la Sydney. Astfel, la scurt timp de la decolare pilotul a fost nevoit să facă cale întoarsă și să se întoarcă la Perth, ceea ce a însemnat o risipă de combustibil.

Pasagerul buclucaș este obligat să plătească aproape 6.000 de dolari pentru a acoperi costurile combustibilului consumat. De asemenea, instanța din Perth l-a amendat cu 6 055 de dolari, ceea ce înseamnă că abaterea sa din timpul zborului are un preț total de 11 861 de dolari.

Bărbatul a pledat vinovat pentru două infracțiuni, inclusiv „o acuzație de comportament turbulent pe o aeronavă” și „o acuzație de nerespectare a instrucțiunilor de siguranță”, conform comunicatului emis de compania de zbor.

„Acest incident ar trebui să servească drept avertisment că un comportament infracțional la bord poate avea un cost ridicat pentru infractor”, a declarat Shona Davis, superintendentul interimar al AFP, într-o declarație.

Amenzile pentru cei care nu se comportă adecvat în avion nu sunt o noutate. O femeie a plătit 40.000 de dolari companiei American Airlines după ce a amenințat echipajul de zbor și a înjurat. Căpitanul a decis în cele din urmă să se întoarcă la Phoenix, deoarece echipajul „nu și-a putut continua îndatoririle”, ceea ce a dus la redirecționarea mai multor zboruri.

Editor : Andreea Burghelea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia de urmaș și munca după 65 de ani: câți bani poți încasa fără să pierzi drepturile
Digi FM
Fiica secretă a lui Vladimir Putin, confruntată pe străzile din Paris de un jurnalist ucrainean: „Îmi pare...
Pro FM
Alina Eremia, de nerecunoscut cu părul scurt. Fanii nu au fost încântați de look-ul artistei: „Nu ți se...
Film Now
Gwyneth Paltrow admite că se simte „singură” în timpul sărbătorilor din cauza soțului ei, Brad Falchuk: „E un...
Adevarul
Sunt românii pregătiți pentru noile autostrăzi? Reacții după deschiderea București - Focșani: „Goneau toți cu...
Newsweek
Dosarele de pensie blochează CCR. Mii de cazuri întârziate cu 3 ani. Cum pierd bani pensionarii? DOCUMENT
Digi FM
Ordinea pe buletinul de vot pentru Primăria Capitalei la alegerile din 7 decembrie 2025. 17 candidați, un...
Digi World
Ce este guturaiul, cea mai frecventă boală de sezon la copii. Care sunt semnalele de alarmă la care părinții...
Digi Animal World
Animal rar, surprins de camerele de supraveghere ale unei case din Pennsylvania. Toți s-au uimit de...
Film Now
Emma Heming, despre decizia dureroasă de a-l muta pe Bruce Willis într-o altă casă: „Dacă nu ești acolo 24/7...
UTV
De ce este Theo Rose atât de slabă. Artista explică motivul din spatele siluetei și spune cu ce se confruntă