Angela Merkel: Nu vreau să se ajungă la un conflict militar între țările din Balcanii de Vest

Data publicării:
merkel

Aflată la o conferinţă organizată de partidul său, Angela Merkel a spus că actuala situaţie din Marea Egee, unde traficanţii controlează rutele de imigraţie, nu este corectă. Cancelarul german a făcut un nou apel pentru crearea unui cadru legislativ care să permită refugiaţilor să ajungă legal în Europa.

Doamnelor şi domnilor, nu este corect ca între Grecia şi Turcia, două ţări NATO, să existe o situaţie în care traficanţii sunt în control şi nu vameşii celor două ţări membre NATO”, a spus Angela Merkel, cancelarul Germaniei.

Numărul celor care continuă să traverseze Marea Mediterană rămâne în continuare mare, deşi iarna se apropie şi vremea se strică. Refugiaţii riscă orice ca să găsească o viaţă nouă.

„Am scăpat de moarte şi de tot ce ne făcea să suferim. Nimic nu era bine. Vrem doar să fim în siguranţă. Asta e tot”, spune un imigrant.

ONU spune că doar în luna octombrie au ajuns în Europa 218 mii de imigranţi, cât numărul pe întreg anul 2014, iar oficialii se aşteaptă ca valul să continue şi anul viitor.

Aproape 60 de milioane de oameni fug de conflicte, fug din zonele unde este instabilitate. Este o realitatea nouă cu care trebuie să ne confruntăm”, a declarat Adrian Edwards, purtător de cuvânt al Agenţiei ONU pentru Refugiaţi.

Peste jumătate dintre refugiaţi sunt sirieni.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mirabela Grădinaru a apărut în public în pantaloni sport şi tricou, cetăţenii au sărit imediat! Gestul...
Digi FM
"Fraților, viteza și prostia se plătesc". Magicianul Robert Tudor a rămas fără permis după ce a fost prins la...
Pro FM
Jennifer Lopez, „atacată” de un greier uriaș pe scenă în Kazahstan. Reacția artistei a devenit virală: „Mă...
Film Now
A murit mama actorului Brad Pitt. Jane Etta Pitt avea 84 de ani. Mesajul emoționant postat de nepoata ei
Adevarul
Diplomați mahmuri, cozi la toalete și ploșnițe în paturile liderilor lumii. Ce nu se spune despre conferința...
Newsweek
Pensia intră marți pe card. Cât CASS și impozit plătești dacă ai pensie între 3.000 și 6.000 lei?
Digi FM
Cristi Borcea și Valentina Pelinel, vacanță de lux în Capri. El la bustul gol, ea în costum de baie, la...
Digi World
Semnele insolației și ale șocului termic. Cum le recunoști și cum intervii rapid
Digi Animal World
Gestul făcut de o pisică în timp ce stăpâna ei doarme. Ce „cadou” i-a lăsat lângă cap: „E mai înfricoșător...
Film Now
David Justice, primul soț al lui Halle Berry, dezvăluie motivul pentru care a decis să o părăsească pe...
UTV
Cătălin Măruță și Andra se bucură de vara în casa lor din Marbella: „Nu-i hotel, nu-i chirie. E locul nostru”