Antreprenorul chinez a mâncat banana lipită de perete, pentru care a plătit peste șase milioane de dolari la licitație. Ce a declarat

Data publicării:
Bărbatul care a cumpărat o operă de artă, constând într-o banană lipită cu bandă adezivă pe un perete, a mâncat fructul. Foto: Profimedia

Antreprenorul de criptomonede Justin Sun, născut în China, și-a respectat promisiunea. Vineri, a mâncat banana lipită cu bandă adezivă de un perete, considerată operă de artă, pentru care a cheltuit peste 6,2 milioane de dolari. Evenimentul a avut loc în cadrul unei conferințe de presă, informează AFP.

Într-un hotel de lux din Hong Kong, Justin Sun, fondator al platformei de criptomonede Tron, a mâncat banana în faţa a zeci de jurnalişti şi influenceri. Participanţii la conferința de presă au primit câte o rolă de bandă adezivă şi o banană pe post de suvenir. 

În vârstă de 34 de ani, a susţinut mai întâi un discurs în care a declarat că acea operă de artă era „legendară" şi a făcut câteva paralele între arta conceptuală şi criptomonede.

„Este mult mai bună decât celelalte banane”, a afirmat după prima înghiţitură.

„E cu adevărat foarte bună”, a insistat el.

Opera de artă, intitulată „Comedian”, consta într-o banană lipită pe un zid cu o bandă adezivă argintie. Ea a fost creată de un artistul italian Maurizio Cattelan.

Lucrarea a fost vândută săptămâna trecută la New York cu 6,2 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii organizate de casa Sotheby's.

Justin Sun a declarat că „nu îi venea să creadă” în primele zece secunde după ce a câştigat licitaţia. După alte 10 secunde, a decis că va mânca acea banană.

„Să o mănânc într-o conferinţă de presă este un gest care poate să facă parte şi el din istoria acestei opere de artă”, a declarat el vineri.

Lucrarea există în trei exemplare. Ea are scopul de a pune întrebări despre noţiunea de artă şi valoarea acesteia. Presa internaţională a publicat numeroase articole despre creaţia insolită după prima sa expunere în public, în anul 2019, la Milano.

Proprietarul fiecăreia dintre aceste opere primeşte un certificat de autenticitate, precum şi instrucţiuni privind modul de înlocuire a fructului atunci când banana începe să putrezească.

Editor : Andreea Stanciu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât costă vinieta pentru Bulgaria pentru 7 zile sau o lună. Prețurile actualizate în 2025
Digi FM
Internauții, după ce Nicușor Dan a fost pozat într-un magazin ieftin: "În țara unde Ciolacu poartă pantofi...
Pro FM
16 ani fără Michael Jackson. Cauza morții "regelui muzicii pop" și detalii tulburătoare din ultimele sale...
Film Now
Actorul care l-a interpretat pe puștiul din „Jaws” a rămas cu traume: „Nu am mai intrat în apă ani de zile”
Adevarul
Turiști români, uimiți de prețul apei în supermarketurile din Grecia: „La noi e pe prăduială”
Newsweek
Surprize pe talonul de pensie: cine pierde și cât. Sunt câte 20.000 pensionari în fiecare județ
Digi FM
Jeff Bezos se căsătorește cu Lauren Sánchez. Cine este MacKenzie Scott, fosta sa soție și una dintre cele mai...
Digi World
Cât de des ar trebui să-ți speli părul? Greșeala pe care mulți o fac
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Sami, fiica lui Charlie Sheen, are probleme de sănătate după ce și-a pus implanturi mamare la doar 19 ani: „O...
UTV
Dragoș Bucur și Dana Nălbaru își țin copiii departe de rețelele sociale: „N-au acces la social media”