Aproape 700 de români din afara ţării au fost infectaţi cu coronavirus. 44 dintre ei au murit

Data publicării:
termoscaner-coronavirus-romania-inquam-ganea (5)
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

696 cetăţeni români din străinătate au fost confirmaţi până duminică cu noul coronavirus, iar de la începutul epidemiei şi până în prezent 44 de cetăţeni români aflaţi în străinătate au decedat, a informat Grupul de Comunicare Strategică.

„În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 696 de cetățeni români sunt în continuare confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus)”, se arată în comunicat.

Situația în funcție de țări este următoarea: 420 în Italia, 196 în Spania, 20 în Franța, 9 în Germania, 39 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în SUA, 2 în Austria, 2 în Belgia și câte unul în Argentina, Irlanda, Luxemburg și Suedia.

De la începutul epidemiei și până duminică la ora 13:00, 44 de cetățeni români aflați în străinătate au decedat: 13 în Italia, 10 în Franța, 11 în Marea Britanie, 6 în Spania, 2 în Germania, unul în Belgia și unul în Suedia.

Cetățenii români confirmați cu noul coronavirus în Tunisia și Indonezia au fost declarați vindecați.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri