Potrivit portalului TheLocal.de, presa locală scrie că un bărbat înarmat a ucis mai multe persoane la Ansbach, în nordul Bavariei.
Postul local Radio 8 a scris într-un mesaj pe pagina de Facebook că o persoană neidentificată a împuşcat, de la bordul unei maşini, o femeie în vârstă.
Poliţia caută un automobil marca Mercedes, argintiu, decapotabil, cu numărul de înmatriculare AN-W-129, scrie portalul.
Poliţiştii avertizează că suspectul ar putea să fie înarmat şi cere ca nimeni să nu se apropie de el, potrivit aceleiaşi surse.
Conform postului regional de televiziune , care citează surse din Poliţie, autorul atacului este în vârstă de 18 ani şi a fost deja reţinut. Acesta a împuşcat o femeie, a ucis un biciclist şi a tras asupra unui fermier, dar pe care nu l-a rănit. La final, a ameninţat un conducător auto şi a fugit de la locul atacului.
Fotografie de la locul atacului. Sursa: www.br.de
Conform aceleiaşi surse, la ora 15.00, ora României, va fi organizată o conferinţă de presă, susţinută de Poliţie şi reprezentanţii Parchetului. Va participa şi ministrul de Interne al landului Bavaria, Joachim Herrmann.
Vom reveni cu amănunte.