Atacatorul lui Salman Rushdie se declară un admirator al ayatollahului Khomeini: „A fost o persoană formidabilă”

Data publicării:
poze de la politie cu Hadi Matar
Bărbatul care l-a atacat pe Salman Rushdie se declară un admirator al ayatollahului Khomeini. Foto: Profimedia

Bărbatul care l-a înjunghiat pe Salman Rushdie a declarat că îl respectă pe fostul ayatollah Ruhollah Khomeini, liderul revoluţiei islamice iraniene din 1979, dar nu a spus că fatwa emisă de fostul lider suprem iranian l-ar fi inspirat în atacul său, potrivit unui interviu apărut miercuri în New York Post.

Hadi Matar, 24 de ani, a declarat de asemenea că „nu citise decât câteva pagini” din romanul lui Salman Rushdie, «Versetele Satanice», care a stat la baza emiterii fatwa împotriva autorului. În interviul pentru New York Post, tânărul a mai spus că iarna trecută a văzut un tweet care anunţa vizita autorului la Institutul Chautauqua și astfel i-a venit ideea să meargă şi el acolo, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Rushdie, 75 de ani, urma să susţină vinerea trecută o conferinţă despre libertatea artistică în vestul statului New York, când poliţia a declarat că Matar s-a repezit pe scenă şi l-a înjunghiat pe scriitorul de origine indiană.

Rushdie a trăit sub ameninţarea unei recompense puse pe capul său, după ce apariţia «Versetelor satanice» în 1988 l-a determinat pe Khomeini să emită o fatwa prin care îi îndemna pe musulmani să-l omoare.

„Îl respect pe ayatollah. Cred că a fost o persoană formidabilă. Este tot ce voi spune cu privire la acest subiect”, a declarat Matar pentru New York Post, într-un interviu video din închisoarea comitatului Chautauqua.

„Nu-mi place prea mult”, a spus Matar referindu-se la Rushdie. „El este cineva care a atacat islamul, a atacat convingerile acestuia, sistemele acestei credinţe” a spus el, adăugând că a urmărit pe YouTube înregistrări video cu scriitorul.

Matar a negat că ar fi fost în contact cu Gardienii Revoluţiei din Iran, armata de elită a regimului iranian, potrivit ziarului.

Avocatul său, numit din oficiu, a declarat că nu a fost la curent cu faptul că New York Post a intrat în contact cu clientul său pentru a-i acorda un interviu.

„Eu nu am autorizat nicio sursă din exterior, cu sau fără ajutorul guvernului, să intre în contact cu clientul meu”, a declarat avocatul Nathaniel Barone pentru Reuters.

Matar, din Fairview, statul New Jersey, a pledat nevinovat la acuzaţiile de tentativă de omor şi agresiune în tribunalul în faţa căruia compăruse sâmbătă.

Un mare juriu urmează să emită în cursul săptămânii un rechizitoriu în care vor figura oficial acuzaţiile aduse acestuia.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Billy Zane, de nerecunoscut în primele imagini din filmul „Waltzing With Brando”. Starul din „Titanic” îl...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...