AUDIO. Cum a fost salvată o victimă care a sunat la 911 din mașina răpitorului, prefăcându-se că vorbește cu sora ei

Data actualizării: Data publicării:
Emergency and urgency, dialing 911 on smartphone screen. Shallow depth of field.
Foto: Guliver / GettyImages

În Statele Unite, dispecerii serviciilor de urgență au misiunea de a sta cât mai mult timp la telefon cu victima. Unele apeluri par a fi chiar studii de caz. De exemplu, apelul unei tinere, aflate într-o mașină, care nu putea oferi detalii despre situația ei.

Tânăra plecase cu un cunoscut să cumpere țigări și și-a pierdut cunoștința, după ce bărbatul i-a dat să bea ceva. S-a trezit dezbrăcată, pe bancheta din spate a mașinii.

A reușit să sune la 911, sub pretextul că își sună sora. Operatoarea și-a dat seama că femeia are probleme și i-a pus încontinuu întrebări, până a reușit să o localizeze și să își dea seama care este stare ei.

Operator 911: Suntem 911, la ce adresă aveți urgența?

Victimă: Unde suntem? Pe partea stângă a lacului Utah?

Agresor: Suntem pe Main Redwood Road, mergem spre sud.

Operator 911: Poți să vezi la ce kilometru vă aflați?

Victimă: Nu sunt sigură. 90

Operator 911: Pe SR 68?

Victimă: Da.

Operator 911: Ce se întâmplă?

Victimă: Nu sunt sigură.

Operator 911: Ce se întâmplă? De ce sunați la 911?

Victimă: Poftim?

Operator 911: De ce sunați la 911? Care este urgența?

Victimă: OK, nu contează.

Operator 911: Doamnă, care este urgența?

Victimă: Nu prea... Nu știu.

Operator 911: Nu știți de ce ați sunat la 911?

Victimă: Sigur că știu.

Operator 911: OK, de ce ați sunat?

Victimă: OK, trebuie să spun acum?

Operator 911: Da.

Victimă: Bine, nu mai contează.

Operator 911: Sunteți într-o mașină?

Victimă: Da.

Operator 911: Poți să vorbești sau cineva...

Victimă: Nu.

Operator 911: OK!

Operator 911: Te-a răpit cineva?

Victimă: Nu știu.

Operator 911: Ești cu un membru al familiei?

Victimă: Nu.

Operator 911: Ești cu o persoană cunoscută?

Victimă: Da.

Operator 911:Persoana asta știe că ai sunat la 911?

Operator 911: Victimă: Nu.

Operator 911: OK, atunci prefă-te că vorbești cu o prietenă, să văd dacă găsesc pe cineva să te ajute. Deci mergeți spre sud, da?

Victimă: Da.

Operator 911: Ești într-un camion sau mașină? Ești într-un camion?

Victimă: Da.

Operator 911: O să te întreb ce culoare are. E alb?

Operator 911: Ce culoare are camionul?

Victimă: Negru.

Victimă: E sora mea. Vrea să știe.

Victimă: Suntem într-un camion negru.

Operator 911: Și mergeți spre sud, da?

Victimă: Da.

Operator 911: Sunteți tot pe partea vestică a lacului?

Victimă: Da.

Operator 911: Ați fost rănită.

Victimă: Da.

Operator 911: Această persoană are o armă?

Victimă: Nu știu.

Operator 911: Este un camion cu remorcă?

Victimă: Poftim?

Operator 911: Este un camion cu remorcă?

Victimă: Nu.

Operator 911: Deci este un camion mai mic. Ce se întâmplă?

Victimă: Pieptul meu.

Operator 911: Ești rănită la piept?

Victimă: Da.

Operator 911: Poți să vezi marcajul de pe drum?

Victimă: Nu știu.

Operator 911: Mergeți foarte repede? Adică sunteți în limita de viteză sau ați depășit-o?

Victimă: Încet. Mă doare pieptul.

Operator 911: Ai nevoie de medic?

Victimă: Nu.

Operator 911: Rămâi pe linie, nu închide, da?

Victimă: OK! Ce mă doare pieptul!

Operator 911: Mai e cineva cu tine, în afară de persoana asta?

Victimă: Nu.

Operator 911: OK! Este un caz de violență domestică?

Victimă: Nu.

Operator 911: Este un prieten?

Victimă: Poftim? Nu te aud.

Operator 911: Este un prieten?

Victimă: Da.

Operator 911: OK! Și de ce nu poți să vorbești, te temi că o să-ți facă rău?

Victimă: Da.

Operator 911: Ți-a făcut rău în seara asta?

Victimă: Da.

Operator 911: Am trimis ajutoare către tine. Dar rămâi cu mine la telefon. Poți să vorbești cu mine ca și cum aș fi sora ta. Înțelegi?

Victimă: Da. Știu că îți faci griji pentru mine.

Operator 911: Știi dacă are o armă?

Victimă: Nu. De fapt, nu are.

Operator 911: Poate are un cuțit?

Victimă: Nu sunt sigură.

Operator 911: OK! Încă sunteți pe drum?

Victimă: Da. Stai puțin, mă rănești la piept.

Operator 911: Deci mergeți cu viteza legală? Crezi că respectați viteza?

Victimă: Da.

Operator 911: Și mergeți tot spre sud, da? Sud înseamnă Payson și Spanish Fork.

Victimă: Da.

Operator 911: Deci mergeți spre sud.

Victimă: Păi ce crezi, sora mea este foarte îngrijorată.

Operator 911: Poți să îmi spui... nu cred că poți să îmi spui numele persoanei. Când s-a întâmplat asta? De când ești rănită?

Victimă: Cam acum o oră.

Operator 911: Acum o oră?

Victimă: Da.

Operator 911: Te-a lovit cu pumnul?

Victimă: Nu.

Operator 911: Cu palma?

Victimă: Nu.

Operator 911: Te-a împins?

Victimă: Nu.

Operator 911: Te-a lovit cu ceva?

Victimă: Da.

Operator 911: Și persoana asta este un mascul? Un tip?

Victimă: Da.

Operator 911: Am captat GPS-ul telefonului de pe care vorbești cu mine, rămâi cu mine cât de mult poți la telefon, să îți obțin locația.

Victimă: Da.

Operator 911: Tot spre sud mergeți, da?

Victimă: Da.

Operator 911: Mergeți spre casa cuiva?

Victimă: Nu.

Operator 911: A amenințat că te omoară?

Victimă: Nu știu.

Operator 911: Suteți tot pe SR 68, pe Main Redwood Road, nu ați ieșit de pe ea.

Victimă: Da, așa cred.

Operator 911: Ajutoarele sunt pe drum, rămâi la telefon. Persoana asta crede că vorbești cu sora ta?

Victimă: Da.

Operator 911: E posibil să fi virat spre nord? Spre South Lake?

Victimă: Nu știu.

Operator 911: Deci crezi că mergeți spre South Lake?

Victimă: Nu sunt sigură.

Operator 911: Nu ești sigură, ok.Te-a lovit cu ceva?

Victimă: Da.

Operator 911:Are la el obiectul cu care te-a lovit?

Victimă: Nu.

Operator 911: O să fie violent când o să vadă poliția?

Victimă: Nu sunt sigură.

Operator 911: De când ești cu persoana asta, de mai mult de o oră?

Victimă: Da.

Operator 911: De mai mult de două ore?

Victimă: Nu.

Operator 911: OK! Ofițerii sunt aproape, cred că vă văd, se îndreaptă spre voi.

Victimă: Nu prea sunt îmbrăcată...

Operator 911: OK! S-ar putea să stingă farurile, dar să nu te sperii dacă nu le vezi, da?

Victimă: Da.

Operator 911: Ai fost violată?

Victimă: Da.

Operator 911: Încercăm să te ajutăm. Ăsta e telefonul tău sau al altcuiva?

Victimă: Da, e al meu.

Operator 911: Eu rămân la telefon cu tine. Orice s-ar întâmpla, nu închide, ok? Dacă se întâmplă ceva și trebuie să îl pui jos, nu închide, ca să te pot auzi. Mergeți tot pe drumul ăla?

Victimă: Da.

Operator 911: V-ați oprit?

Victimă: Da.

Operator 911: A stins farurile mașinii?

Victimă: Da.

Operator 911: Polițistul vă vede, să nu îți fie frică.

Victimă: OK!

Operator 911: Și or să vină cu viteză cam mare. Vin cât de repede pot.

Victimă: Ajutați-mă!

Operator 911: Venim să te ajutăm. Am GPS-ul telefonului tău, cât rămâi la telefon, eu obțin informații. Ai copii?

Victimă: Da.

Operator 911: Vezi vreo armă în mașină?

Victimă: Nu.

Operator 911: L-ai văzut cu vreo armă?

Victimă: Nu.

Operator 911: Vezi o mașină care coboară dealul?

Victimă: Da.

Operator 911: Bine. El mai e cu tine în mașină?

Victimă: Corect.

Operator 911: Ești pe bancheta din față sau din spate?

Victimă: Păi...

Operator 911: Mai e cineva în afară de voi în mașină?

Victimă: Nu.

Operator 911: Scuză-mă, nu am auzit ce ai spus. Ești pe bancheta din spate?

Victimă: Nu.

Operator 911: În față?

Victimă: Da.

Operator 911: Se apropie un polițist de mașină cu arma scoasă.

Victimă: OK!

Operator 911: Îl vezi?

Victimă: Da.

Operator 911: Bun, rămâi la telefon.

Victimă: Trebuie să ies?

Operator 911: Dacă așa îți spun ei, da.

Polițist: La pământ, acum.

Victimă: O să ies.

Polițist: M-ai înțeles? Doamnă, sunteți bine?

Polițist: Nu faci nicio mișcare!

Polițist: Mâinile la spate, acum!

Operator 911: Ești acolo?

Victimă: Da.

Operator 911: Ești OK? L-au preluat polițiștii?

Victimă: Da, mulțumesc!

Operator 911: Cu plăcere!

Editor web: Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Cum reacționează Simona Țăranu la avansurile fotbaliștilor. „Nu e mit e realitate”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita