Avertismentul lui Henry Kissinger: „Lumea ar putea aluneca spre o catastrofă comparabilă cu Primul Război Mondial”

Data actualizării: Data publicării:
fostul secretar de Stat al Statelor Unite, Henry Kissinger
Fostul secretar de Stat al Statelor Unite, Henry Kissinger. Foto: Gulliver/GettyImages

Relațiile dintre Statele Unite și China s-au deteriorat atât de mult în mandatul lui Donald Trump, încât există riscul ca tensiunile dintre cele două țări să degenereze până la un conflict comparabil cu Primul Război Mondial. Avertismentul vine din partea uneia dintre cele mai avizate voci ale diplomației, fostul secretar de Stat al Statelor Unite, Henry Kissinger.

Statele Unite și China n-au mai avut de înfruntat țări de o asemenea anvergură. E prima experiență pentru ambele state și trebuie să evităm să se ajungă la un conflict, poate chiar să sperăm că se va ajunge la o posibilă cooperare. Pentru că dacă nu va exista o punte pentru o eventuală cooperare, lumea ar putea aluneca spre o catastrofă comparabilă cu Primul Război Mondial.

Istoria ne-a învățat că mari catastrofe pot avea loc dacă societățile alunecă într-o zonă conflictuală. Unele conflicte sunt recurente și pot degenera, așa a izbucnit și Primul Război Mondial. Felul în care țările au gestionat problema pandemiei atât la nivel de necesități sanitare interne, cât și la nivel de comunicare cu restul lumii, le poate afecta poziția pe plan mondial. Dar nu cred că pandemia de COVID-19 ar trebui gestionată din acest unghi, ci ca o lecție care ne transmite că anumite probleme nu pot fi rezolvate decât în comun, poate chiar cu o soluție globală”, a adăugat el.

Editor : Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...