Avertismentul șefului ONU: Afganii trec prin „cel mai periculos moment”

Data publicării:
antonio guterres la un discurs
Antonio Guterres, secretarul general al ONU. FOTO: Getty Images

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut luni donații de sute de milioane de dolari pentru Afganistan, avertizând că sărăcia crește în această țară și că mulți oameni ar putea rămâne fără alimente până la sfârșitul lunii, relatează Reuters.

„După zeci de ani de război, suferință și nesiguranță, aceștia se confruntă cu cel mai periculos moment”, a spus el în deschiderea unei conferințe la Geneva, în care încearcă să obțină 606 de milioane de dolari pentru Afganistan, pentru a evita o criză umanitară în urma preluării puterii de către talibani.
„Oamenii din Afganistan se confruntă cu prăbușirea bruscă a unei țări întregi”, a adăugat el.

Chiar și înainte de preluarea puterii de către talibani luna trecută în Kabul, jumătate din populație – aproximativ 18 milioane de oameni – erau dependenți de ajutor. Această cifră pare că se va mări datorită secetei și penuriei de bani numerar și alimente, avertizează oficialii ONU și organizațiile de ajutor umanitar.

Circa 93% din gospodăriile afgane nu au suficientă mâncare în cele 34 de provincii din ţară, potrivit unei anchete telefonice realizată de Programul Alimentar Mondial (PAM) între 21 august, la o săptămână după căderea Kabulului în mâinile talibanilor, şi 5 septembrie.

Trei familii din patru reduc porţiile sau împrumută alimente şi cumpără mâncare mai ieftină, renunţând la alimente mai nutritive ca lactatele, carnea sau legumele”, a precizat Anthea Webb, directoare regională adjunctă a PAM pentru Asia-Pacific.

Chiar dacă multe ţări sunt dispuse să acorde ajutor umanitar, unele sunt îngrijotare de modul în care vor fi cheltuiţi banii având în vedere că talibanii se află acum la putere şi consideră că ar trebui impuse condiţii pentru acordarea donaţiilor.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mihaela Rădulescu, gest suprem pentru Felix, la priveghi! Ţi se rupe inima, ce a făcut pentru cel pe care l-a...
Digi FM
Diana Șoșoacă, fericită după concertul lui J.Lo: "Nu mi-am închipuit că din aproape 100.000 de oameni s-a...
Pro FM
Anca Țurcașiu, pictorialul în stilul Jennifer Lopez care a stârnit valuri de reacții: „Peste ea cu minimum...
Film Now
Helen Mirren, la 80 de ani: „Îmbătrânesc cu bucurie, nu cu grație. Cui îi pasă de grație?”. Sfaturile vedetei...
Adevarul
Gigi Becali este de acord cu șpaga dată de Anastasiu, dar nu cu turnătoria: „Păi, numai drac să fii!”
Newsweek
De ce nu ar trebui aplicat CASS la pensiile de peste 3.000 lei? Un jurist explică pensionarilor
Digi FM
Helen Mirren, declarații ferme după ce a împlinit 80 de ani: „Nu îmbătrânesc deloc cu grație. Urăsc termenul...
Digi World
Un nou trend japonez de fitness promite să adauge până la 7 ani în plus speranței de viață. Poate fi o...
Digi Animal World
Un motan din Noua Zeelandă face ravagii în cartier. Felina și-a făcut un obicei din a fura hainele vecinilor
Film Now
Dragoste la vedere. Jessica Alba și noul iubit, cu 12 ani mai tânăr, pozați în timp ce se sărută cu foc...
UTV
Olga Guțanu, Iubita lui CRBL, a dezvăluit locul unde visează să fie cerută în căsătorie