Aviaţia SUA cumpără „pamperşi” speciali pentru piloţii de vânătoare care zboară în misiuni de lungă durată

Data publicării:
The Females Bucking The Trend In The Male-dominated Arena Of Fighter Pilots
Noile „dispozitive pentru uşurarea vezicii în timpul zborului” pot fi folosite şi de către piloţii-femei. Foto: Profimedia Images

Aviatorii militari americani vor primi un nou set de „pamperşi” special adaptaţi pentru a putea fi folosiţi inclusiv de către femeile-pilot în timpul zborului, în special în timpul misiunilor aeriene de lungă durată, informează Aviaţia militară a SUA. În terminologia militară americană, acest gen de scutece pentru piloţi sunt denumite „dispozitive pentru uşurarea vezicii în timpul zborului”.

Noile scutece care vor fi folosite de către piloţii militari americani se numesc „Omni Gen. 3 Skydrate” şi reprezintă o variantă îmbunătăţită a vechiului „dispozitiv pentru uşurarea vezicii în timpul zborului” (în engleză: „in-flight bladder relieef device”) folosit până în prezent.

Forţele Aeriene americane au recunoscut că dispozitivele pentru urinat folosite în prezent de piloţi nu sunt perfect optimizate pentru zborurile de lungă durată, motiv pentru care militarii - în special cei de sex feminin - renunţau de multe ori să se hidrateze înaintea acestor misiuni. Din această cauză, aviaţia SUA a lansat anul trecut o licitaţie în acest sens.

În cazul unor piloţi, mai ales cei care fac parte din escadrilele care efectuează misiuni deasupra Pacificului, unele zborurile, care pot include şi misiuni de realimentare în zbor, pot dura până la 10 ore.

Şefii aviaţiei militare americane au observat că deshidratarea reduce capacitatea de rezistenţă a piloţilor şi toleranţa acestora la forţele G la care sunt supuşi în timpul diverselor manevre de luptă aeriană.

Femeie-pilot pe F-35: Trebuie să ne concentrăm pe lupta cu inamicul şi nu să stăm cu mintea la cât de bine funcţionează dispozitivul pentru urinat

Noul tip de scutece poate fi folosit atât de către piloţii bărbaţi dar şi de către femei, în condiţiile în care vechile modele erau mult mai dificil de folosit de către piloţii de sex feminin. Astfel, scutecele vin în mărimi diferite, au o pungă de colectare de dimensiuni mai mari, furtunuri de diferite lungimi şi ţin cont de diferenţele anatomice ale purtătorilor, conform oficialilor aviaţiei americane.

„Un pilot ar trebui să se concentreze pe lupta cu inamicul şi să nu-şi bată capul dacă dispozitivul pentru urinat funcţionează sau e confortabil”, a declarat maiorul Nikki Yoki, femeie-pilot pe un avion de luptă de ultimă generaţie F-35 Lightning II, care a făcut parte dintr-un grup selectat pentru testarea noile dispozitive Omni.

Yogi a povestit despre experienţa nefericită pe care a avut-o cu vechiul dispozitiv pentru urinat, pe vremea când zbura într-un avion A-10 în 2017 şi a spus că doreşte ca femeile-pilot să fie scutite pe viitor de astfel de probleme.

Aviaţia americană estimează că noile modele Omni Skydrate vor fi livrate tuturor piloţilor militari şi echipajelor de zbor până în primăvara anului 2022.

Editor : Mihnea Lazăr

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât vor plăti românii în plus pe litrul de benzină și motorină de la 1 august, după noile taxe aplicate de...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Cine e Anesa, mama fabuloasă a celebrei Dua Lipa. Povestea femeii care a fugit din calea războiului și a...
Film Now
Ryan Gosling, de nerecunoscut cu părul lung și cu barbă, în primele imagini din „Project Hail Mary”. TRAILER
Adevarul
Fostul oraș al sticlei, reanimat de autostrăzi. Palatul său era numit cândva „Edenul Transilvaniei”
Newsweek
Pensii tăiate cu sute de lei după aplicarea CASS. Parlamentarii: 35.000 lei pentru cheltuieli lunare
Digi FM
Cum a ajuns un tânăr român să trăiască în cel mai izolat oraș din Alaska: „Singura cale de intrare și ieșire...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie