Ce spun iranienii după ce autoritățile din țara lor au recunoscut doborârea avionului ucrainean

Data actualizării: Data publicării:
Iranieni furiosi
Foto:; Guliver/Getty Images

Recunoaşterea de către autorităţile iraniene a faptului că avionul ucrainean a fost doborât, dintr-o eroare umană neintenţionată, de forţele armate ale ţării şi condoleanţele transmise de regim nu au fost suficiente pentru a potoli furia unora dintre iranieni, care au ales reţelele sociale pentru a-şi arăta revolta faţă de ascunderea iniţială a adevărului, notează Reuters, preluată de Agerpres.

„Este o tragedie naţională. Modul în care a fost gestionată şi a fost anunţată de autorităţi a fost încă şi mai tragic”, a declarat Ali Ansari, un cleric moderat, potrivit agenţiei semioficiale ILNA.

Mulţi iranieni se întreabă de ce autorităţile nu au închis aeroportul din Teheran şi spaţiul aerian al ţării într-o perioadă în care ar fi fost în alertă pentru represaliile la atacul în care a fost ucis generalul iranian Qasem Soleimani la Bagdad.

„Au fost atât de grijulii să nu omoare niciun american în răzbunarea lor pentru Soleimani. Dar de ce nu au închis aeroportul? Aceasta arată cât de mult îi pasă acestui regim de iranieni”, a declarat Mira Sedaghati, prin telefon, din Teheran.

„Neintenţionat? Ce înseamnă asta? Au ascuns această imensă ştire tragică zile întregi pentru a-l jeli pe Soleimani. Ruşine”, a scris Reza Ghadyani din Tabriz.

Alţi iranieni au cerut demisia unor oficiali, refuzând scuzele acestora. 

„V-aţi răzbunat pe iranieni”, a reacţionat utilizatorul Ahmad Batebi pe Twitter la declaraţia preşedintelui Hassan Rouhani conform căreia „Republica Islamică regretă profund această eroare dezastruoasă”.

„Doar demisia”, cere într-un tweet și utilizatorul Sadeq.

Sâmbătă, într-o postare pe Twitter, ministrul de externe Mohammad Javad Zarif a dat vina pe „aventurismul american” pentru dezastrul avionului. „Este capătul liniei, dle ministru! Aţi stricat totul!”, i-a replicat pe aceeaşi reţea utilizatorul Bita Razaqi. 

Autoritățile iraniene au recunoscut sâmbătă dimineață că zborul 752 al companiei Ukrainian International Airlines, care s-a prăbușit la 8 ianuarie la câteva minute după decolarea de pe aeroportul din Teheran, a fost doborât cu rachete, din cauza unei erori umane. Corpul Gardienilor Revoluţiei din Iran şi-a asumat sâmbătă „responsabilitatea totală” pentru doborârea avionului ucrainean de pasageri miercuri, la Teheran. 

Inițial, Iranul nu a recunoscut doborârea avionului ucrainean și a dat vina pe compania Boeing. Avionul ucrainean, prăbușit miercuri la scurt timp după decolarea de la Teheran, a fost, în realitate, doborât de o rachetă antiaeriană trasă de iranieni.  În catastrofa aeriană de la Teheran și-au pierdut viața 176 de persoane. Avionul se îndrepta spre Kiev, însă cei mai mulți pasageri (138) aveau escală în Kiev, iar destinația finală era Canada.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri