Ce spune artistul italian care a creat banana lipită de perete, vândută cu 6,2 milioane de dolari, despre lucrarea sa: „ E o provocare”

Data publicării:
banană lipidă de perete
Foto: Profimedia Images

Maurizio Cattelan, artistul italian care a creat banana lipită cu bandă adezivă de un perete, vândută săptămâna aceasta pentru 6,2 milioane de dolari, a declarat într-un interviu publicat vineri că lucrarea a fost o „provocare” şi o invitaţie de a aprecia adevărata valoare a artei.

„Comedian”, de Maurizio Cattelan, a fost achiziţionată miercuri la licitaţia Sotheby's din New York de către antreprenorul chinez de criptomonede Justin Sun. Acesta a şocat pentru prima dată lumea artei în 2019, la debutul său la Art Basel din Miami, scrie Reuters, potrivit News.ro. 

 „Este o provocare care ne invită să reflectăm asupra valorii artei şi a dinamicii (acestei) pieţe, determinându-ne să ne întrebăm ce spune această operă despre noi ca spectatori”, a declarat Cattelan pentru cotidianul italian La Repubblica.

Opera de artă, a cărei primă versiune a fost realizată cu o banană care a costat 25 de cenţi, a trecut miercuri de la un preţ de pornire de 800.000 de dolari la 5,2 milioane de dolari, plus comisionul cumpărătorului.

 „Piaţa este cea care a decis să ia atât de în serios o banană lipită pe perete. Dacă sistemul este atât de fragil încât să alunece pe o coajă de banană, poate că era deja alunecos”, a adăugat Cattelan.

Artistul, în vârstă de 64 de ani, este cunoscut pentru instalaţiile şi sculpturile sale hiperrealiste, care includ un cal fals atârnat de un tavan, defunctul papă Ioan Paul al II-lea lovit de un meteorit şi o mână de marmură cu degetul mijlociu ridicat în faţa Bursei din Milano.

Cattelan a declarat, de asemenea, că dormea adânc atunci când instalaţia sa a fost vândută, visând că echipa sa favorită de fotbal, Atalanta, va învinge AC Milan la un viitor meci pe teren propriu din Serie A.

„'Comedian' este un râs împotriva unui sistem obosit, o invitaţie la redescoperirea puterii ironiei şi a simplităţii”, a declarat artistul.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Detaliul care schimbă tot ce se ştia despre moartea lui Mihai Leu! Medicul lui, dezvăluire şoc despre ce s-a...
Digi FM
Picase examenul de Bacalaureat 2025, dar după contestație aproape i s-a dublat nota. Eroarea care i-a dat...
Pro FM
Cassie Ventura, prima reacție după verdictul în cazul lui Sean „Diddy” Combs: „Vom continua să luptăm în...
Film Now
Charlize Theron nu vrea să audă de relații cu bărbați din industria filmului: "Doamne ferește! Nu e un lucru...
Adevarul
Valul de caniculă din Europa se îndreaptă spre est: 40 de grade în Germania, cod galben de caniculă în România
Newsweek
Cine a decis să impună CASS la pensiile peste 3.000 lei? De ce nu s-au tăiat și pensiile speciale?
Digi FM
VIDEO Bolidul lui Diogo Jota, doar un morman de cenușă! Lamborghini-ul în care se aflau atacantul de la...
Digi World
Ce mânânci influențează visele. Cercetătorii sugerează existenţa unei legături între coșmaruri şi intoleranţa...
Digi Animal World
Țara în care turiștii sunt „atacați” de insecte. Imaginile cu roiul de gândaci sunt virale
Film Now
Charlize Theron împarte publicul în două tabere, după declarațiile „picante” despre viața sa intimă...
UTV
Dua Lipa și Callum Turner, scene pasionale în vacanță. Cuplul a fost surprins în largul mării, pe Coasta...