China va construi centrale nucleare plutitoare

Data publicării:
steag china

„Avem în derulare proiecte de centrale nucleare plutitoare, care vor fi supuse unor evaluări riguroase și științifice”, a explicat Xu Dazhe, președintele autorității chineze de supraveghere a energiei nucleare, citat de Agerpres.

Două proiecte concurente sunt dezvoltate de CGN (China General Nuclear) și CNNC (China National Nuclear Corporation), doi giganți în domeniul nuclear civil, și au fost integrate în noul plan cincinal chinez (2016-2020).

Aceste nave echipate cu mici reactoare sunt concepute pentru a alimenta cu electricitate platformele de foraj petroliere și gazeifere, însă, de asemenea, și insulele și zonele de coastă, furnizând, de exemplu, energia necesară pentru operațiunile de desalinizare a apei, potrivit companiilor.

Acesta nu este primul proiect de folosire a energiei nucleare civile pe mare. Rusia este deja angajată în construirea propriei centrale nucleare plutitoare. Însă conceptul stârnește îngrijorări serioase cu privire la siguranța unei astfel de facilități.

CGN și-a propus să termine construcția "centralei sale plutitoare" în termen de patru ani. Cu un reactor proiectat de companie, ACPR50S, centrala va oferi „o sursă sigură de energie” pe mare, a dat asigurări CGN la mijlocul lunii ianuarie.

Nava-centrală a CNNC, dotată cu reactorul ACP100S, urmează să fie operațională până în 2019.

China și-a reafirmat de asemenea obiectivele de dezvoltare a parcului său nuclear: în prezent dotat cu 30 de reactoare (28,3 de gigawați), parcul urmează să atingă o capacitate totală de 58 de gigawați până în 2020.

China dispune de 24 de reactoare în prezent în construcție, o treime dintre reactoarele în construcție la nivel mondial, potrivit federației World Nuclear Association (WNA).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ultimele informații despre starea lui Ion Iliescu. Cum se simte acum fostul președinte al României
Digi FM
Un câștigător al Premiului Nobel, păcălit de un taximetrist român. I-a cerut de 20 de ori mai mult pe o cursă...
Pro FM
Actrița celebră de care se sprijină Dakota Johnson după despărțirea de Chris Martin. Cele două staruri...
Film Now
Vin Diesel anunță finalul Fast & Furious. Ce condiții a pus pentru a realiza filmul: „Asta veți primi! Vă...
Adevarul
Apărarea antirachetă a SUA, afectată după războiul de 12 zile. Mii de interceptori consumați pentru a ajuta...
Newsweek
Pensionarii îl cheamă pe Bolojan la raport. „Pensiile, tăiate de 2 ori cu sute lei. Nu acceptăm!”
Digi FM
Fiica lui Irinel Columbeanu a venit în România în secret. Irinuca și-a vizitat tatăl la azil: „S-au...
Digi World
Un bărbat a mâncat 150 de ouă, în doar cinci zile: „E o nebunie, corpul meu s-a subțiat considerabil”...
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
A fost una dintre blondele fatale din Baywatch, azi pare alt om. Erika Eleniak, cu brațele complet acoperite...
UTV
Jeff Bezos s-a căsătorit cu Lauren Sánchez la Veneția. Kim Kardashian, Oprah și Leonardo DiCaprio, printre...