Coronavirus. Cozi la magazinele care vând canabis din regiunea San Francisco. „Dumnezeule, suntem copleşiţi”

Data publicării:
poza cozi canabis
Sursa: Twitter/Jason S

Locuitorii din regiunea Golfului San Francisco pot consuma în continuare legal produse pe bază de canabis întrucât magazinele care comercializează marijuana sunt exceptate de la restricţiile vizând activităţile comerciale, în urma cărora majoritatea localurilor din San Francisco şi oraşele învecinate şi-au închis porţile, informează Reuters miercuri, potrivit Agerpres.

Potrivit administratorilor magazinelor cu produse pe bază de canabis, clienţii stau la cozi comparabile cu cele de la magazinele alimentare şi camerele de gardă. Cei mai mulţi dintre angajaţii de la circa zece magazine contactaţi de Reuters au spus că sunt prea ocupaţi pentru a putea vorbi cu reporterii.

„Dumnezeule, suntem copleşiţi. De îndată ce oamenii au auzit că este încă deschis, au început să stea la coadă”, a spus Anthony Barajas, director general al magazinului Cana Culture din San Jose.

„După ce stocurile de hârtie igienică s-au epuizat, ştiau că au nevoie să se relaxeze”, a spus acesta.

Barurile, cluburile şi sălile de fitness s-au închis luni în urma unuia dintre cele mai stricte ordine emise până la această dată în Statele Unite în scopul contracarării epidemiei de coronavirus. Circa 7 milioane de persoane locuiesc în regiunea afectată de aceste restricţii.

Magazinele care comercializează marijuana se află pe lista scurtă a unităţilor comerciale „esenţiale”, care pot rămâne deschise alături de magazinele alimentare, farmacii şi cabinete medicale, au relatat San Jose Mercury News şi alte publicaţii locale, citând Departamentul pentru controlul canabisului din acest stat şi oficiali locali.

În California sunt peste 500 de cazuri confirmate de coronavirus şi cel puţin 12 persoane au decedat.

Cana Culture respectă cu stricteţe regulile: în magazin nu au voie mai mult de 10 persoane simultan, care pot cumpăra sau se pot relaxa în zona specială pentru fumat. În faţa magazinului, agenţii de securitate se asigură că persoanele de la coadă stau la lungimea unui braţ distanţă unul de celălalt.

„Suntem un serviciu necesar”, a spus Barajas. „Oamenii au nevoie de asta în scopuri medicale şi recreaţionale. Publicul are în continuare nevoie de tratamente testate în laborator”.

„A fost un ritm constant de la ora când deschidem şi până la închidere, când încă mai sunt oameni care aşteaptă afară”, a mai spus Barajas. „Avem încă voie să servim şi în regim drive-in”.

„Mă gândesc că statul mai are nevoie şi de venituri în timp ce toate celelalte localuri sunt închise”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...