COVID-19 a ajuns a șasea cauză de deces la nivel mondial

Data publicării:
Peste 900.000 de decese în întreaga lume, după infectarea cu coronavirus
Sute de morminte proaspăt săpate pentru morții de Covid, în Brazilia FOTO: Profimedia Images

Unul dintre cele mai vehiculate mituri despre COVID-19 este că nu e nici pe departe o boală la fel mortală precum altele. NU e deloc aşa, arată cifrele.

De la începutul pandemiei până acum, în întreaga lume s-au infectat aproape 16 milioane de oameni, iar aproape 700 de mii au murit din cauza virusului pe care mulți încă îl văd ca pe un fel de gripă. Doar azi, SARS-COV-2 a infectatat aproape 300 de mii de oameni, iar mai mult de 6.000 au murit.

Că această boală este un inamic letal e evident dacă aruncăm o privire pe evoluţia celor mai frecvente cauze de de deces la nivel mondial. COVID-19 a început să ucidă în masă după jumătatea lui martie şi atunci s-a calificat pentru analiză.

Mai întâi a intrat jos în acest clasament, figurând după terorism. Rapid a devansat cauze precum războiaele, hepatita, drogurile sau alcoolul.

La începutul lui aprilie era deja în top 10 cauze majore de mortalitate. Până în mai, COVID-19 omorâse mai mulţi oameni decât meningita, Parkinson, malaria, SIDA şi malutriţia.

Acum COVID-19 e a şasea cauză de deces la nivel mondial. Doar tuberculoza, diabetul, demenţa, cancerul şi bolile cardiovasculare sunt în acest moment mai letale.

Puteți urmări aici evoluția grafică a cauzelor de deces la nivel mondial de la începputul anului și până la data de 16 iulie.

0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Dorian Popa și noua iubită, vacanță romantică în Veneția. Bruneta pare îndrăgostită lulea
Pro FM
Motivul pentru care Dolly Parton și regretatul ei soț Carl Dean nu au avut copii: „Am avut libertate”
Film Now
Denise Richards, în lacrimi când a auzit motivul pentru care fiica ei și-a operat nasul: „Mă întristează atât...
Adevarul
Teroarea de la apus în satele din nordul României. Cum au ajuns orășenii să creeze o nouă faună la marginea...
Newsweek
S-a stabilit când vor fi tăiate pensiile speciale și cu ce sume de bani. De ce e o nouă păcăleală?
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când stăpâna ei tușește lângă ea. Felina și-a retras ușor lăbuța, vizibil deranjată
Film Now
Reacția dură a lui Ben Affleck atunci când fiul său i-a cerut să-i cumpere adidași de 6.000 de dolari: „Eu am...
UTV
Dorian Popa își asumă noua relație! Vacanță romantică la Berlin alături de iubita misterioasă