Cu pistolul în rucsac, la cinci ani. Arma s-a descărcat din greșeală, la cantina unei școli din SUA

Data publicării:
politie sua

Incidentul nu s-a soldat cu victime, iar şcoala a revenit la o activitate în regim normal, potrivit unui oficial al acestei instituţii, citat de NBC News.

Băiatul în vârstă de cinci ani, elev la şcoala primară Westside, a adus în incinta şcolii un pistol, ascuns în rucsac, relatează Mediafax.

În timp ce se afla în cantină, arma s-a declanşat accidental în rucsacul băiatului, a afirmat oficialul.

„Personalul i-a confiscat imediat rucsacul,” a declarat Christian Ross, purtător de cuvânt al administraţei şcolilor din Shelby County.

„Securitatea în şcolile noastre a fost consolidată, dar noi am aflat că prin acest incident nu a fost urmărit scopul de rănit pe cineva”, a precizat Christian Ross.

Nu se știe de unde băieţelul a luat arma. El este plasat în custodia poliţiei şi va fi sancţionat disciplinar în conformitate cu reglementările referitoare la arme în şcoli, a anunţat un oficial din administraţia şcolii.

Şcoala primară Westside, situată în nordul oraşului Memphis, oferă educaţie începând de la grădiniţă până în clasa a cincea.

„Am fost asigurat că copilul meu este în regulă, dar îmi voi suna soţia şi vom vedea ce decizie am putea lua, deoarece atunci când eşti în faţa televizorului şi afli despre astfel de cazuri de la ştiri înseamnă una, iar când ți se întâmplă ţie este cu totul altceva”, a afirmat unul dintre părinţii băiatului, potrivit WMCTV.com din Memphis.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...