Cum vor arată noile costume proiectate de NASA pentru astronauţii care vor ajunge pe Lună în 2024

Data actualizării: Data publicării:
Noul costum NASA pentru astronauţii care vor ajunge pe Lună
Costumul xEMU reprezintă primul nou costum spaţial dezvoltat de NASA după mai bine de 40 de ani. Foto: Profimedia Images

Viitorii astronauţi americani care urmează a păşi pe Lună în 2024 în cadrul misiunii Artemis vor purta ultimul model de costum spaţial proiectat de către inginerii de la NASA. Noile costume vor fi mult mai flexibile decât cele folosite în fostele misiuni lunare Apollo din perioada 1969-1972. Principala provocare tehnică o reprezintă instalaţia de răcire, compusă dintr-o serie de tuburi pline apă care va circul în jurul corpului astronautului, pentru reglarea temperaturii corpului şi eliminarea căldurii în exces, informează CNN.

Fiecare costum conţine propriul sistem de menţinere a vieţii, care include, printre altele, un rezervor cu apă pentru instalaţia de răcire şi un sistem de eliminare a dioxidului de carbon expirat de astronaut.

În plus, NASA va moderniza Sistemul Portabil de Susţinere a Vieţii - „rucsacul” pe care îl poartă astronauţii în spate.

NASA a început încă din 2020 să testeze aceste costume spaţiale pentru misiunea spaţială în care americanii intenţionează să pună prima femeie şi primul astronaut de culoare pe Lună.

Costumul, denumit Exploration Extravehicular Mobility Unit (xEMU) a fost deja testat pe fundul unui bazin special din cadrul Neutral Buoyancy Laboratory, de la Centrul Spaţial Johnson din Houston. NASA foloseşte acest laborator pentru a simula activităţile extravehiculare din spaţiu, deoarece aici  inginerii săi pot reproduce diferite niveluri ale gravitaţiei sub apă, inclusiv cea de pe Lună.

Astronauți testează noile costume spațiale NASA pentru viitoarea misiune pe Lună
Astronauţi americani testează noile costume NASA pentru viitoarea misiune pe Lună. Foto: Facebook/NASA's Johnson Space Center

Costumul xEMU reprezintă primul nou costum spaţial dezvoltat de NASA după mai bine de 40 de ani. Cinci modele vor fi construite în total. Primele două vor fi testate pe Pământ, al treilea va fi îmbrăcat şi testat la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale, iar ultimele două vor fi folosite pe Lună în cadrul misiunilor Artemis.

„În esenţă, acest costum este o navă spaţială de dimensiunile unui om, care permite astronautului să lucreze sau să opereze în spaţiu, în afara navetei ori a staţiei spaţiale”, a declarat pentru CNN Cathleen Lews, curator la International space programs & spacesuits în cadrul Muzeului naţional Smithsonian al Aviaţiei şi Spaţiului.

Testarea costumelor pentru misiunea pe Lună: Trebuie să te poţi apleca şi să culegi o monedă de pe jos

Îmbrăcarea unui astfel de costum poate dura până la patru ore, iar astronautul care-l îmbracă trebuie asistată de o altă persoană. Costumul e alcătuit şase părţi principale, compuse din mii de componente diferite şi în anumite zone poate avea până la 16 straturi de materiale.

„În toată perioada când astronauţii vor ieşi în afara navetei ori a staţiei spaţiale, ei vor fi sprijiniţi şi ghidaţi de către o echipă tehnică de la sol care va urma un manual de proceduri întinse pe 30 de pagini”, a declarat Sarah Korona, controlor EVA în cadrul NASA (unde „EVA” vine de la „Extravehicular activity” - practic, activităţile întreprinse de cosmonauţi în spaţiu, în afara navetei sau staţiei spaţiale).

Noile costume sunt mult mai flexibile decât cele folosite în anii '70 de către foştii astronauţi care au ajuns pe Lună. „Aceştia nu puteau nici măcar să se aplece şi să ridice o piatră de jos”, spune astronautul Mike Fincke.

O altă îmbunătăţire este legată de mărime şi de modul în care acest nou costum este conceput să se potrivească tuturor astronauţilor, bărbaţi sau femei, indiferent de talia acestora.

NASA testează noile costume spațiale pentru astronauții care vor reveni pe Lună în 2024
Testarea noilor costume spațiale pentru astronauții care vor reveni pe Lună în 2024. Foto: Facebook/NASA's Johnson Space Center

Acum, astronauţii, pe lângă faptul că beneficiază de o mobilitate mai mare, vor avea mănuşi speciale care sunt, în aceleaşi timp, şi cele mai dificil de realizat componente ale noului costum: ele sunt presurizate pentru a-i conferi protecţie astronautului, inclusiv împotriva radiaţilor, dar să-i permită în acelaşi timp acestuia să-şi mişte degetele în ele cât mai confortabil. Astfel, unul dintre exerciţiile pe care astronauţii le fac pe fundul bazinului din Centrul Spaţial din Houston este să se aplece şi să culeagă de jos o monedă.

Editor : Mihnea Lazăr

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...