Dmitri Medvedev: Există riscul unui nou război mondial în cazul unei ofensive terestre străine în Siria

Data publicării:
MEDVEDEV

 

Ofensiva terestră face în general ca un război să devină permanent”, a avertizat șeful guvernului rus într-un interviu pentru ediția de vineri a cotidianului german Handelsblatt.

„Americanii și partenerii noștri arabi trebuie să se gândească bine: vor un război permanent?”, a declarat Medvedev.

Ar fi imposibil ca un astfel de război să fie câștigat rapid, „în special în lumea arabă, unde fiecare luptă cu fiecare”, a mai spus el, conform traducerii în germană a afirmațiilor sale.

„Toate părțile trebuie obligate să se așeze la masa negocierilor, în loc să dezlănțuie un nou război mondial”, a declarat el.

Medvedev a mai spus că SUA și Rusia trebuie să exercite presiune asupra tuturor părților implicate în conflict pentru a se ajunge la o încetare a focului.

Rusia desfășoară bombardamente aeriene în jurul orașului cheie Alep, în sprijinul ofensivei puternice a trupelor loiale președintelui sirian Bashar al-Assad împotriva rebelilor.

De cealaltă parte, forțele aeriene ale SUA și ale altor țări occidentale sunt de asemenea implicate în atacuri aeriene în nordul Siriei împotriva pozițiilor jihadiste.

Arabia Saudită a vorbit recent despre o posibilă desfășurare de trupe terestre în Siria, în cadrul coaliției internaționale împotriva grupării jihadiste Stat Islamic.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Schimbarea uriaşă observată la Nicuşor Dan! Mulţi sunt îngrijoraţi, ce se întâmplă cu preşedintele este...
Digi FM
Marilu Dobrescu, agresată de fostul iubit. Creatoarea de conținut a povestit totul online: „Încerca să mă...
Pro FM
CRBL, adevărul despre divorțul de Elena Viscu: „Au existat încercări!” Care a fost momentul când au decis să...
Film Now
Sofia Vergara, siluetă de vis în costum de baie: "Vara nu e pregătită pentru tine". Ședință foto improvizată...
Adevarul
China a devenit cel mai mare recuperator de datorii din lume. Ce înseamnă asta pentru viitorul a zeci de țări
Newsweek
România nu a tăiat pensiile speciale și a pierdut 231.000.000€. Fiecare „special” ia 21000 lei bonus
Digi FM
Interesul pentru prevenție este în creștere în România, însă adoptarea obiceiurilor zilnice necesită în...
Digi World
Sfârșitul Universului va veni mai devreme decât se prevedea, cred oamenii de știință olandezi
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Arnold Schwarzenegger, despre scena pe care ar șterge-o definitiv din carieră: „Era ridicolă, dar a fost un...
UTV
Bianca Censori, din nou goală pe Instagram. Soția lui Kanye West, acuzată de „indecență publică”