Dmitri Rogozin:  Decizia R. Moldova de a deveni membru asociat al UE va duce la revizuirea acordurilor cu Rusia

Data publicării:
rogozin



Reprezentantul special al președintelui Federației Ruse pentru Transnistria a făcut declarația în cadrul unui interviu pentru postul de televiziune „Rusia 24”, transmite UNIMEDIA.

„Dacă autoritățile de la Chișinău vor alege această cale, trebuie să ținem cont de faptul că summit-ul de la Vilinius nu este o aderare la UE, ci un antreu, unde pot fi ținuți încă o perioadă lungă de timp, iar între timp să fie învârtiți pe degete până vor rupe toate relațiile pe care le au. Și în primul rând cu Federația Rusă”, a declarat Dmitri Rogozin.

Potrivit oficialului rus, semnarea acordurilor de la Vilinius va avea consecințe negative asupra reglementării transnistrene. „Dacă așa-numitul noul guvern proeuropean de la Chișinău crede că poate, orbește, fără să se consulte cu poporul, și, mai ales cu Transnistria, să decidă cu privire la asocierea cu UE și astfel să rupă relațiile istorice cu Rusia, unde își au piața pentru produsele moldovenești, dar și piața forței de muncă, greșește amarnic”, a adăugat Rogozin.


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri