Doi avocați au folosit ChatGPT pentru a pregăti un proces. În instanță s-a dovedit că programul inventase informații cap-coadă

Data publicării:
Imagine cu un ciocan de judecător creată cu ajutorul unui program de inteligență artificială.
Doi avocați au folosit ChatGPT pentru a pregăti un proces. Foto: Profimedia Images

Doi avocați americani care au folosit aplicația ChatGPT pentru a pregăti un proces riscă să fie dați afară din barou după ce s-a descoperit că unele decizii judecătorești citate de programul de inteligență artificială și prezentate în instanță pentru susținerea cazului erau inventate, scrie NBC News.

ChatGPT a fost folosit pentru a pregăti un proces în care un cetățean pe nume Roberto Mata a dat în judecată compania aeriană Avianca Airlines pe motiv că, în 2019, a fost lovit de un cărucior cu alimente într-un avion cu destinația New York.

Compania aeriană a susținut că nu există motive pentru ca procesul să fie inițiat, însă, pentru a-și susține cazul, avocatul Peter LoDuca a prezentat judecătorului mai multe decizii judecătorești din dosare aparent similare.

Avocații companiei aeriene au susținut că nu găsesc multe dintre precedentele prezentate de LoDuca, așa că judecătorul a cerut să îi fie prezentate dosarele complete.

Avocatul Peter LoDuca a prezentat în instanță opt astfel de dosare, însă, după verificarea lor, a reieșit că era vorba de "decizii judiciare inventate cu citate inventate".

Atunci a ieșit la iveală că Peter LoDuca a apelat la un coleg pe nume Steven Schwartz care a folosit aplicația ChatGPT pentru a căuta precedente.

Este încă neclar dacă aceștia au știut că dosarele citate de aplicație erau inventate sau a fost vorba de ceea ce se cheamă "o halucinație" a programului - atunci când aplicațiile de inteligență artficială inventează pur și simplu informații - iar aceștia au adăugat cazurile la dosar cu bună credință.

"Curtea se află într-o poziție fără precedent", a declarat judecătorul de caz, care a adăugat că cei doi avocați vor fi audiați pe 8 iunie pentru a oferi explicații.

Aceștia riscă să fie dați afară din barou.

Citește și: Inteligența artificială ar putea provoca dispariția omenirii. Avertismentul experților în tehnologie

Utilizarea ChatGPT sau a altor programe de inteligență artificială în instanțe este un subiect intens dezbătut.

În februarie, un judecător din Columbia a recunoscut că s-a folosit de ChatGPT pentru a da un verdict într-un caz în care familia unui copil cu autism cerea scutirea de la plata unor tratamente.

Acesta a precizat, atunci, că a folosit aplicația ca pe o "secretară", pentru a găsi texte juridice care să-l ajute la analizarea cazului.

Însă specialiștii în drept au atras atenția că atunci când au pus aceleași întrebări folosite de judecător aplicației au primit răspunsuri diferite și au atras atenția că, în ciuda eficienței programelor de inteligență artificială, folosirea lor poate pune în pericol drepturile omului.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Prima apariție oficială a Mirabelei Grădinaru alături de Nicușor Dan. Ținuta și gesturile ei au atras toate...
Digi FM
Mădălina Ghenea, despre suferința trăită la Urgențe: „O durere care te face să te îndoiești de absolut orice”
Pro FM
Hailey Bieber, fără machiaj, în colanți scurți și top transparent, după un antrenament de pilates în LA
Film Now
Prietenii lui Jennifer Aniston, îngrijorați de relația cu Jim Curtis. Apropiat: „Ar trebui să pună frână!”
Adevarul
Cât aur și câte bogății au luat romanii din Dacia. Cum au îmbogățit dacii Imperiul Roman
Newsweek
Judecătorii CCR cu 50.000 lei pensie specială au decis: Pensia contributivă de 3.000 lei este mare
Digi FM
Recomandări ale medicilor pe timp de caniculă. Cum să folosești corect aerul condiționat împreună cu...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Val de reacții după ce o femeie a spus că își lasă câinele singur în curte toată ziua: „Vă rog să citiți...
Film Now
Pamela Anderson și Liam Neeson, moment inedit pe covorul roșu. Actrița l-a sărutat pe obraz fără jenă: „Abia...
UTV
Cum arată vila Mihaelei Rădulescu din Monaco, locul unde și-a petrecut 10 ani alături de Felix: „Acum fac...