După SUA, China amenință și Marea Britanie cu „reacţii negative” dacă se amestecă în „afacerea Hong Kong”

Data publicării:
Xi Jinping, presedintele Chinei, sustine un discurs in Beijing.
Președintele Chinei, Xi Jinping. Foto: Guliver / Getty Images

China a cerut, miercuri, Marii Britanii să evite „ingerinţele” în afacerile sale interne, avertizând că atitudinea Londrei faţă de situaţia din Hong Kong ar putea atrage „reacţii negative”.

Statele Unite şi Marea Britanie au criticat proiectul noii legi privind siguranţa naţională în Hong Kong, considerând iniţiativa o încercare a Beijingului de consolidare a controlului politic asupra provinciei autonome chineze, scrie Mediafax.

Milioane de locuitori din Hong Kong ar putea primi cetățenie britanică. Johnson anunță o posibilă schimbare a legislaţiei

Ministrul britanic de Externe, Dominic Raab, a cerut Beijingului să „renalizeze” iniţiativa, iar premierul Boris Johnson a sugerat că ar putea să le ofere pașapoarte britanice locuitorilor din Hong Kong.

Zhao Lijian, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, a denunţat „ingerinţele” britanice. „Londra trebuie să înceteze imediat ingerinţele în afacerile Hong Kong-ului şi în afacerile interne ale Chinei, altfel vor exista reacţii negative", a declarat oficialul chinez, citat de Agenţia France-Presse.

„Recomandăm Marii Britanii să revină de la marginea prăpastiei, să abandoneze mentalitatea specifică Războiului Rece şi perioadei coloniale şi să recunoască faptul că Hong Kong-ul a revenit Chinei”, a subliniat Zhao Lijian.

China promite un „contraatac ferm” după ce Donald Trump a anunțat limitarea accesului cetățenilor chinezi pe teritoriul SUA

China acuză SUA că are „o mentalitate de Război Rece” și a promis un „contraatac ferm” după ce președintele american Donald Trump și-a exprimat intenția de a limita accesul cetățenilor chinezi pe teritoriul Statelor Unite și de a impune sancțiuni comerciale Hong Kong-ului

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cumularea pensiilor cu alte venituri în 2025: Care sunt regulile aplicabile
Digi FM
Ilona Brezoianu și-a arătat băiețelul nou-născut, direct din sala de nașteri: "Un pachețel blonduț de nota 10"
Pro FM
Victoria Beckham și fiul ei cel mic, duet neașteptat. Fanii, uimiți și impresionați de momentul dulce: „Atât...
Film Now
Eric Dane și soția nu mai sunt un cuplu de 8 ani, n-au divorțat, iar ea îl sprijină în lupta cu boala: E...
Adevarul
Problema de matematică pentru clasa a IV-a care i-a pus in dificultate pe mulți: „Nu înțeleg enunțul”
Newsweek
Care pensionari iau un ajutor la pensie de 482 lei? Bolojan a semnat. Ce pot face cu banii DOCUMENT
Digi FM
O tânără de 25 de ani își încheie viața prin asistență medicală, după ani de boală debilitantă: "Tată, te...
Digi World
De ce ni se albește părul? Explicații științifice, mituri demontate și ce putem face pentru a încetini...
Digi Animal World
Nu trebuie să-ți îmbrățișezi niciodată câinele în aceste situații. Gestul tău îl poate stresa enorm
Film Now
O recunoști? Azi are 63 de ani, e una dintre cele mai cunoscute actrițe din lume și e căsătorită cu o femeie
UTV
Andreea Raicu, apariție emoționantă alături de „fiica” ei adoptivă